Posturi marcate ‘fitness’

Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

După ce am încercat kickboxing şi cursul de autoapărare, luna asta mi-a făcut cu ochiul fitball dance, evident, de la partenerul #obiceiurisanatoase sportive din Cluj – Gimmy Polus. Chiar dacă nu mi-am dorit să fiu viitoarea Nadia, ca Oana, am plecat cu mult entuziasm la curs.

IMG 0469 300x224 Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

Cum, de câteva zile, am început să alerg dimineaţa pe bandă, simţeam că am nevoie de un curs care să mă scoată din rutină şi să mă distreze, să nu simt că fac sport, ci că mă simt bine cu prietenii. Chiar aşa, să îmi spuneţi, vă rog, la ce vă gândiţi voi când alergaţi, că eu mă plictisesc după primele 15 minute şi mă uit ca tuta la ceas până se termină programul sau îmi calculez finanţele şi mă deprim.

IMG 0462 300x224 Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

Am sărit pe mingile alea ca şi cum ar fi ultima zi pe pământ icon smile Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance Contrar a ceea ce credeam, cursul nu e unul foarte uşor, adică scoate untul din tine, doar că faci sport cu zâmbetul pe buze, ca la toate cursurile de la Gimmy, de altfel. Mai mult decât arderea caloriilor, am plecat acasă încărcată cu energie pozitivă, deci voi mai merge la fitball dance, aşa, ca obicei sănătos icon wink Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

Ah, era să uit. Am avut un invitat special care, ca o adevărată vedetă, a avut parte de un atrenament personalizat icon smile Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

IMG 0447 224x300 Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

IMG 0448 224x300 Obiceiul sănătos de weekend: fitball dance

 

Fetelor, mai cu bun simţ!

În sălile de sport există două tipuri de femei. Cele grăsuţe, care au venit acolo să scape de kilogramele în plus şi sunt îmbrăcate în conformitate cu silueta lor, adică în pantaloni de trening şi tricou. Apoi, mai sunt gagicile care arată bine şi vin la mentenanţă, tipe care, de obicei, au maieuaşe colorate şi iegări strâmţi. Aşadar, fiecare vine cum se simte mai comod din punct de vedere psihic. Până la urmă, scopul comun e lupta cu kilogramele, sănătatea etc.

Dar, pentru numele lui Zamolxis, Ra, Allah şi alte zeităţi, de ce, dacă eşti mai plinuţă, ai purta aşa ceva?

echipament Fetelor, mai cu bun simţ!sursă foto

O vedeţi pe doamna aia drăguţă încercuită? Nu are 20 de ani, însă arată foarte bine, poate e chiar antrenoarea. Mă motivează? Da! Tocmai pentru că nu are 20 de ani şi totuşi poate purta un asemenea costum şi să arate excelent în el. Ei, de cealaltă parte, mi se pare o totală lipsă de respect faţă de tine să vii la sală cu un asemenea costum când ai nişte multe kilograme peste limita normală. De asemenea, mi se pare o totală lipsă de respect faţă de mine, colega ta de sală, să văd toată ora cum îţi înfigi fundul în raza mea vizuală. Serios.

Nu te mai minţi că e un echipament comod, că vezi cum îţi lucrează muşchii sau că suntem numai noi fetele la sală şi e ok. Nu, nu e ok. Eşti dizgraţioasă. Nimeni din sală nu vrea să-ţi vadă grăsimile sărind într-un body din ăla.

Aşa cum pe stradă nu porţi fuste mini, că nu te avantajează, nici body-ul ăla nu te ajută.

“Hai, nu stăm! Mişcare, mişcare, mişcare!”

Eu sunt de principiul că, dacă m-am hotărât să merg la sală, mă voi strofoca şi voi încerca să execut cât mai corect exerciţiile. Deci, îmi displace genul de antrenori care zbiară ca descreieraţii în fiecare secundă: “Hai, hai, sus, sus!”, “Nu te lăsa, fă, fă, fă!”, “Vreau mişcare, haideeeţiii!”. Consider că, dacă tot am ajuns acolo, sunt suficient de motivată şi nu am nevoie de un megafon uman. Dacă antrenorul mai are şi o voce piţigăiată, şosete imaginare i se bagă în gură, în timp ce sărim. După ce am stat toată ziua la job, chiar nu am chef să ţipe cineva ca un bezmetic la mine. Bine, asta e doar părerea mea. Sunt persoane care apreciază acest tip de motivaţie. E perfect normal, fiecare om are preferinţele lui.

Să nu mă înţelegeţi greşit, respect munca fiecărui antrenor şi încerc să execut cât mai corect ceea ce îmi spune omul din faţă, fără comentarii sau figuri. Dar gândurile mele sunt cu totul altă poveste. De la şosete care le intră în gură, la boli care îi împiedică să vorbească, la palme imaginare, toate mi-au zburdat prin minte. Însă, cel mai corect mi s-ar părea să facem schimb de joburi pentru o zi, să vadă cum e să zbiere cineva la ei.

Cum ar fi să urlu la antrenorul venit în locul meu: “Hai, fă campanii! Ce mai stai??? Mişcare, mişcare, mişcare!”.  Sau Zicu: “Vreau să văd un slogan genial acum! Haide, nu stăm, nu stăm!”. Cu aceeaşi voce de soprană răguşită şi acelaşi ton enervant ca şi ei.

Dar, preferata mea e următoarea: cum ar fi ca antrenorul de fitness să facă schimb cu un medic? “Hai, că îţi moare pacientul pe masă! Hai, ce mai stai? Mişcare, mişcare, mişcare!”

Doamna… tot vacă!

Te-ai uitat în oglindă o dată, te-ai uitat de două ori şi ai luat decizia să mergi la sală. Sincere felicitări! În funcţie de rezultatele pe care vrei să le obţii, urmează un drum lung şi anevoios. Dacă eşti suficient de ambiţioasă şi după sală nu te opreşti la o şaormărie, rezultatele vor apărea. Nu mâine, nu poimâine, ci în timp şi nu fără sacrificii. C-aşai în fitness.

Acum, te afli pentru prima dată la sală. Dacă nu îţi plouă în gât, vei şti să te comporţi şi să respecţi sala, antrenorii, colegii/colegele şi chiar pe oamenii ăia, care au investit în business-ul de care tu te bucuri acum.

Evident că dacă începi să te simţi, poţi citi cu încredere mai departe. Nu e nicio ruşine să învăţăm la o vârstă mai înaintată nişte maniere de nivel preşcolar. Pentru că tu tre’ să fii o divă la sală! Dă-le dracului pe celelalte colege “de suferinţă”, tu eşti miezu’!

1. Vino cu brăţări, pandantive, mărgele, cureluşe, ineluşe şi alte mizerii. Să sune chestiile pe tine ca şi cum ar fi venit colindătorii cu Ursu’ de Crăciun.

2. Ce trening, ce echipament, ce pantofi sport de sală? Tu, o divă, să cari echipament special? Nu, asta fac doar proastele. Tu încearcă să intri în balerini la cursuri. Ignoră avertismentele de genul: “Vă puteţi răni, nu veţi putea executa corect mişcările!”. În plus, cine îşi va da seama că ai venit cu încălţămintea de stradă? Ce ai pe talpă nu e noroi. Nuuu!

3.  Vezi orarul ăsta? Ce mişto! Patronu’ sălii ştie ce culori îţi plac, fată! De aia unele ore sunt colorate în roz, altele în albastru. Nu te chinui tu, cu căpşorul ăla frumos, să începi lejer, la cursurile de începători. Fată, tu mergi direct la alea de avansaţi! Du-te, pune-te în faţa tuturor! Nu contează că nu ştii ce faci, că arăţi ca o femeie nebună, care nu îşi poate coordona mişcările. Ignoră avertismentele care îţi spun că ritmul e mai alert la cursurile de avansaţi. Ignoră şi faptul că îţi deranjezi colegele de curs. Oricum, ele sunt nişte proaste! Numai tu contezi!

4. Ai văzut că este apă la discreţie. Ţi se pare firesc. Ca să ştie şi restul de unde eşti, umple-ţi vreo 4 (patru) pahare cu apă şi lasă-le peste tot: în vestiar, în sala de curs, pe hol. Până la urmă, e doar apă, nu?

5. Nu în ultimul rând, atenţie la atitudine. Nasul sus, deşi nu eşti decupată din catalogul Victoria’s Secret. Comentează-le antrenorilor. Mult, obraznic. În definitiv, tu oricum te descurci MULT mai bine decât ei. Le dai clasă.

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu sunt eu diva neîncoronată a sălilor de fitness, însă dacă pui câteva zeci de femei într-o sală, proastele ies foarte uşor în evidenţă. Românca e obişnuită să îndure orice condiţii, fără să scoată un mâc (săli fără vestiare sau ventilaţie corespunzătoare, antrenori mai mult sau mai puţin pricepuţi). Dar când îi oferi nişte condiţii deosebite, cum sunt la Gimmy, vaca se crede doamnă, însă tot ca o dobitoacă reacţionează. Pentru că vaca nu ştie să se comporte atunci când e respectată.

Femeile la sală

Sala de sport e locul în care orice lege feminină se evaporă.

În sala de sport nu există bârfe pe la colţuri. Fiecare e acolo cu un singur scop: să dea jos meniurile de la McDonald’s.

În sala de sport invidia nu-şi are locul. Dacă sunt acolo, nu prea au de ce să fie invidioase una pe alta, din punct de vedere fizic.

În sala de sport nu se formează bisericuţe. Creştinele sunt prea ocupate cu un tip diferit de gâfâit. Se ştie, nu te poţi apuca să gâfâi în biserică. Nu e creştineşte.

În sala de sport micile răutăţi sunt anihilate din faşă. Nu-i poţi spune unei colege de suferinţă: “Tu, nu vezi că-ţi curge burta?”, că imediat ţi-o întoarce: “Bine că ai tu cur de divă”

În sala de sport nu poţi fura bărbatul alteia, din simplul motiv că nu există bărbaţi. În cel mai bun caz furi femeia alteia, dacă ai o gândire modernă.

În sala de sport nu se bate din gură. Punct.

În sala de sport e greu să fii la modă. Nu văd de ce ţi-ai cumpăra echipament de designer, când tot a hoit va puţi la finalul antrenamentului. Dar, totuşi, să nu subestimăm această genă feminină. Acesta este singurul punct asupra căruia am dubii.

De unde ştiu toate astea? Am fost aici. Mulţi veţi spune că e gay, iar eu vă voi mărturisi că m-am distrat de m-am căcat pe mine. Şi m-am obosit. Rău. E greu să fii femeie.

Sindromul spartano-floricesc (floricesc, pentru că eu l-am descoperit)

În urma unui scurt, dar pertinent, research efectuat în rândul prietenilor mei, am observat că societatea noastră e oarbă în ceea ce priveşte o afecţiune foarte gravă care afectează antrenoarele de tae bo. Foarte important de precizat e că antrenoarele de aerobic, fitness sau alte mijloace de mişcat şuncile nu par încă a fi afectate.

Sindromul “spartano-floricesc” pare, la prima vedere, un simplu exces de zel. Un ochi neavizat va confunda uşor comportamentul antrenoarelor de tae bo cu cel al unui profesor care îşi doreşte ca elevii săi să devină olimpici, măcar la proba de costume de baie pe cartier. Nimic mai greşit!

Omul de ştiinţă (surprinzător, unul român, şi nu britanic) care a studiat acest fenomen vă poate certifica, fără echivoc, că femeile aceastea suferă de un complex atât de acut, încât doresc să doveadească tuturor celor care le calcă pragul sălii că ele nu sunt simple antrenoare de fitness sau aerobic. Nu! Ele şi-au însuşit tehnica tae bo-ului stând în asceză şi vizionând casetele demo ale negrului afro-americanului care a inventat-o, ceea ce înseamncă că toată lumea trebuie să sufere! Sau să le sufere…

Nu contează că ţi-e rău, că sala nu e ventilată corespunzător sau că ai vrea să te opreşti cinci secunde să bei apă. NU! Tu te afli acolo să execuţi corect şi neîntrerupt toate mişcările, că doar nu le-au învăţat ele degeaba. În mod evident, vor zbiera pe tot parcursul celor 60 de minute, pentru că, nu-i aşa, noi suntem surde, iar ele sunt zeiţele care stăpânesc această artă, pe care, până la urmă, o poate învăţa orice pământean prevăzut cu patru membre.

Dacă simţi că mai ai puţin şi îţi dai viaţa în sală, şi te hotărăşti, totuşi, să te opreşti, infectata cu sindromul “spartano-floricesc” se va înroşi complet, se va apropia de tine, va urla şi mai tare, ameninţându-te că vei primi norma dublă faţă de ceilalţi. (Omul de ştiinţă ţine să precizeze aici că infectatele posedă nişte calităţi vocale rar întâlnite).

Odată intrată pe mâna infectatelor, fii sigur că vei primi mai mult decât ai plătit. Mult mai mult! Chiar dacă asta implică suferinţă.

Cea mai urâtă femeie din lume

Mic ghid despre cum să te urască suratele tale. Analiză de comportament, reacţii şi atitudini.

De ceva timp, am început să mă duc la sală, la un anumit curs, în aceleaşi zile, la aceeaşi oră. Şi alte doamne şi domnişoare ale oraşului au hotărât că programul meu, devenit al nostru, este unul ok şi, în consecinţă, le coafează. Astfel, în câteva săptămâni, am devenit un grup compact care sare, se arcuieşte şi icneşte prin sală. Ştim exact rutina, ne zâmbim complice când mai greşeşte antrenorul, ne mai împrumutăm o agrafă, ce mai, zici că suntem o adevărată clasă de liceu la ora de sport.

Evident că am ajuns să ne cunoaştem prenumele, ne salutăm, mai vorbim prin vestiar, mai bârfim, mai întreprindem şi alte activităţi specific feminine.

De trei zile însă, în rândul nostru, a apărut o blondă spălăcită care sfidează orice normă de bun simţ şi, evident, noi celelate îi dorim mult rău. Motivele, fie ele puerile sau nu, există. Când 20 de femei trebuie să facă nişte acţiuni la comun, e nevoie ca tabieturile colectivităţii să fie respectate.

Astfel, matracuca asta intră în vestiar cu poşeţica ei Rike (un fel de Nike), nu dă “bună ziua”, se plantează fix în faţa primei cabine pe care o vede, fără să-i pese că există deja o coadă. Niciodată nu e capabilă să menţină ritmul exerciţiilor şi i se adresează antrenorului: “să repetăm, Vlăduţ!”. Oricum, cea mai crasă dovadă de nesimţire e faptul că ocupă locul din sală al colegelor mele. Repet, avem nişte tabieturi, ştim fiecare unde stăm, iar distanţele dintre noi sunt astfel calculate, încât să nu ne lovim când executăm lovituri sau alte minuni. Nu tati, ea se bagă în faţă, fără să clipească, uitându-se la noi ca o vită ce urmează să fie vândută la târg. Asta ca să nu mai zic că nu are nicio problemă în a se împinge pentru a fi prima care îşi ia saltea sau gantere, chiar şi împingând colegele trecute de prima tinereţe.

Genul ăsta de femei suferă o transformare. Urâţenia interioară se răsfrânge la exterior şi devin urâţenii 2 în unu’. De două ori hâde. Sunt femeile care te fac să îţi doreşti un laser în priviri, pentru a le curma suferinţa.

Două bune rău!

Aşa se face advertising în ţări cu oameni deschişi la cap!

Mai proaspăt decât proaspăt

Nu crezi că ai nevoie de un pic de mişcare?


Operatiunea Sobolanu’

Totul a inceput marti seara. De atunci si pana acum, suntem cazati la pensiunea Myalla si Leo, sora lui Zicu si “cumnata-mea”+ prietenul ei. Tot de pe computerul lor prestez si postu’ asta.

EL a intrat miseleste in caminul nostru, in urma unor reparatii care au implicat tevaraie si vecini care au tot mesterit prin baia noastra.

Faza interesanta e ca nu s-a ratacit prin bucatarie. Nuuu. Porcu’ a mers tintit: direct in dormitorul matrimonial/birou/sala de fitness/biblioteca.

imagine042 1024x768 Operatiunea Sobolanu

Dupa borcanele pe nuci, care au fost un esec total, asta e cea de-a doua capcana pe care i-am intins-o. Ideea era ca porcu’ va urca pe bota, va devora casucul aferent, dupa care, poftind la salamul de sunca din recipient, va ploja in gol, la fel ca Boc cand a acceptat postul de prim-ministru. Teapa. Sobolanu’ e destept. A mancat casucul din varful botei si a zis pas salamului. Probabil e vreun gurmand si nu se baga la nimicuri. Asta miercuri.

imagine0411 1024x768 Operatiunea Sobolanu

Asta e cea de-a treia si, speram, ultima capcana. Una serioasa, realizata de Leo si Zicu.

Ce vedeti in poza e ceva super lipici, aplicat pe o suprafata tare, cumparat de la farmacia veterinara. Odata ce porcu’ va calca in lipici, e ca si mancat. Muhahah! The final touch, crucea, pusa de Leo, ca, deh, suntem crestini. Plus ca i-am pus si salam si casuc, sa nu avem plangeri cum ca ultima lui masa nu a fost una copioasa. Sper sa fie ultima noapte in care platesc o chirie de 250 de Euro ca un pulalau de sobolan sa stea in camera mea. Mdea.

Ca sa lamurim lucrurile. Daca ii puneam otrava, crapa undeva dupa dulap si clar ca urma sa puta. Si chiar nu aveam chef sa puta a mortaciune in locul meu roz si pufos. Am sunat si la companii de deratizare si solutia era tot otrava. Deci, toata speranta mea e in lipiciul ala, mama super glue-ului.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

LE: Am lasat geamul deschis la camera si a disparut fara urma. Vineri seara am tras toata mobila in mijlocul camerei, am scos toate hainele, le-am intors, le-am sucit si nimic. Am mai tras o tura si cu aspiratorul si… parca a intrat in fundul pamantului.  Partea buna e ca am ingienizat si curatat toata casa, e lacrima!:) Lesne de inteles insa ca am ramas cu traume. Casca veciunul, eu fug dupa mop. Tuseste Zicu, sunt pregatita sa vanez sobolani imaginari.