Familie | TVdece

Posturi marcate ‘familie’

De ce avem nevoie de bărbaţi în viaţa noastră?

Aseară, mi-am cumpărat un pepene, pe care abia l-am adus acasă. Era să-l scap de două ori.

Odată ajunsă în faţa uşii, mi-am scăpat poşeta, în timp ce într-o mână ţineam pepenele şi cu cealaltă încercam să deschid uşa.

Trei cuţite mai târziu şi o bluză pătată, am reuşit să strict pepenele, fără să tai o felie frumoasă.

Am renunţat la pepene şi m-am gândit să-mi fierb nişte paste. Pastele erau pe dulap. Era să cad de pe scaun. Voiam paste cu ton. N-am putut deschide conserva de ton.

Am renunţat şi m-am dus la duş. Fără prosop. Când să ies din cadă, era să fac un şpagat de toată frumuseţea.

Palidă, m-am târât până la televizor. Bateriile de la telecomandă se terminaseră. Habar n-am unde ţinem noi, ca familie, bateriile în casă. Nici măcar nu ştiu dacă le ţinem.

A venit administratorul să facă citirea contoarelor. M-am uitat la el ca mâţa în calendar. Nu ştiam că mai avem un contor în baie, în afară de cel care se vede cu ochiul liber, sub chiuvetă. Nu intră în task-urile mele casnice.

De aia!

Taguri: ce-si doresc femeile, familie, relatii, viata de cuplu
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 39 Comentarii »

Viziunea unei bunici asupra fenomenului hip-hop

Bunicii noştri, ai tuturor, că nu doar noi avem bunici, trăiesc într-un univers absolut savuros. Nu e vorba despre un univers paralel, ci de unul perpendicular pe al nostru, în care oamenii şi întâmplările se denaturează total. Până la urmă, ăsta e farmecul lor de bunici şi de aia îi iubim. Numa’ zic (mi-era dor să folosesc expresia asta).

Masa de duminică, la televizor Apropo TV, invitat Puya:

Bunica: “Ce noroc o avut şi Puya ăsta, cum o ajuns el din stradă la televizor. Joacă şi în filme!”

Eu: “Cum “din stradă”?”

Bunica: “Păi nu era el cu oamenii străzii, cu blocurile, cartierele şi astea? De acolo s-o ridicat, de pe stradă. Şi o ajuns la televizor! Norocos băiat.”

Eu: “Bunică, el o cântat şi cântă DESPRE stradă, nu DIN stradă. Chiar o avut şi are un acoperiş deasupra capului. Nu-i vreun cerşetor…”

Bunica: “Aaa, nu? Oricum, norocos băiat!”

Taguri: bunici, familie, hip-hop, puya
Postat in Zicu | 5 Comentarii »

Aşteptările altora ne influenţează. Poate prea mult.

Totul începe în sânul familiei, unde părinţii ne fixează în cap, la naştere, o pâlnie văzută doar de ei, pe unde ne varsă binecunoscutele clişee: “Am mari aşteptări de la tine, să nu mă dezamăgeşti, că am făcut mari sacrificii pentru tine”. Cunoaşteţi reproşul ăsta cu sacrificiile, nu? E cel mai vărsat în pâlnia din capul nostru. Ei uită că, înainte de toate, ne-au făcut pentru că ne-au dorit, că doar n-om fi toţi “accidente”. Dacă ne-au dorit, înseamnă că şi-au asumat şi unele greutăţi ce vor apărea pe parcurs, că nu toţi ne naştem în puf. De unde reproşurile? Şi o ţin pe a lor cu “aşteptările”. Şi ne influenţează. Şi poate alegem un drum în viaţă pe care nu l-am fi ales, da’ vrem să le facem pe plac, că doar s-au sacrificat pentru noi. De exemplu, mulţi dau la o facultate doar pentru că acolo îi visează părinţii şi, dacă nu se visează şi ei, s-au supt. Câţi nu renunţă la o relaţie frumoasă, doar pentru că partenerul nu corespundea aşteptărilor părinţilor.

Apoi, sunt aşteptările prietenilor. Ah, ce veselie-i aici! Toţi vor să ştie că se pot baza pe noi, că nu îi vom lăsa la greu, că nu le vom înşela aşteptările, fără să ofere ceva la schimb. Un “ceva” prietenesc, desigur. E valabil şi în cazul celora pe care îi considerăm “prieteni adevăraţi”, am trăit-o pe pielea mea. Şi devii prost de bun, că doar nu vrei să înşeli aşteptările unora care nu dau doi bani pe tine, nu? Chiar nu poţi rata aşa ceva!

Să vă reamintesc cât de des auziţi cuvântul AŞTEPTĂRI la locul de muncă? Eşti conştiincios, muncitor, implicat, devotat, rămâi. Nu, pleci. E atât de simplu. Aşteptările şefilor ar trebui să se regăsească în primul scenariu. Totuşi, ne lovim de aşteptări fantasmagorice, formulate doar din aroganţa de şef, pe care nu le putem atinge, aşteptări fără sens, când nu ştii ce căcat se aşteaptă de la tine, şi aşteptări de la oameni mult mai incompetenţi decât noi. Mulţi tac şi înghit. Şi îi marchează.

Mai dă-le-n paştele mă-sii de aşteptări, că avem şi noi o viaţă!

Taguri: familie, loc de munca, natura umana, prietenie, viata influentata
Postat in Zicu | 10 Comentarii »

Tăierea ananasului

Acum câteva săptămâni, am observat că în casa alor mele (asta însemnând bunica şi mama, ca să fie clar) a apărut un ananas. Mare, frumos, ca o zi toridă de vară pe o plajă virgină. Nu m-am mirat atât de tare pe cât s-ar crede, că doar au trecut 21 de ani de la revoluţie şi s-a mai luat câte un ananas la noi în casă, să nu fim mai prejos decât vecinii. Niciodată nu e bine să fii mai prejos decât vecinii, s-ar putea să plăteşti la Judecata de Apoi deficitul sau surplusul de prejosenie!

După prima mea întâlnire cu splendidul fruct, m-am mai dus pe la ele, iar el era tot acolo, la loc de cinste cumva, neatins. Am început să mă obişnuiesc cu el, să-l consider parte din peisaj. Nu o să vă ascund faptul că se integra perfect în mediul înconjurător, având o culoare foarte apropiată de cea a mobilei. Ce să mai, era ca un nou membru al familiei. M-am şi gândit, la un moment dat, că poate ale mele l-au luat ca pe un fruct de companie, să le ţină de urât, că nu pune probleme ca un animal: nu tre’ să strângi după el, nu tre’ să-i dai de mâncare etc. Zilele treceau, săptămânile la fel, ananasul era tot acolo, iar eu am început chiar să devin gelos, deoarece am observat că fructul primea mai multă atenţie decât mine: era îngrijit, şters de praf, alintat. Situaţia a început să mă macine: “dacă, într-o zi, locul meu din inima lor va fi luat de ananas? dacă fructul reprezintă, de fapt, un mesaj că nu sunt mulţumite de mine? dacă, dacă, dacă…” Nu mai puteam, trebuia să aflu cumva ce e cu nenorocitul ăla de ananas!

La masa din seara de Ajun, cu inima cât un purice şi cu vocea gâtuită, am întrebat:

“Buni, ce vreţi să faceţi cu ananasul ăsta, că l-aţi luat de ceva vreme şi nu v-aţi atins de el?”

“Apoi, l-om tăia după Crăciun…”

Deci, reţineţi! Înainte de Crăciun se taie porcul, după, tot timpul după, se taie ananasul!

Taguri: familie, taierea porcului
Postat in Zicu | 6 Comentarii »

Semnificaţia unei bile negre

Ştiţi cum sunt mesele în familie la români, nu? Mâncare, băutură, veselie maximă. No, exact aşa a fost şi o masă de Crăciun de când eram eu mică, numa’ că fix invers.

Mătuşa mea avea ceva de împărţit cu o altă mătuşă, un unchi de-al meu îi explica ceva la fiu-său cu un cuţit de peşte pe care îl flutura frenetic. Nu îmi amintesc exact despre ce se urla, pentru că aveam 10 ani şi tocmai venise Moşu’. Îmi amintesc însă că, la un moment dat, ceva fină de-a nu ştiu cărei mătuşi a început să arunce cu chiftele prin cameră, moment în care mama mea a decis că plecăm. Decizie pe care n-am înţeles-o atunci. Cum să plecăm, când nu s-a servit încă tortul?

Când să ieşim, un unchi de-al lui maică-mea (v-am explicat că suntem mulţi) s-a pus în faţa noastră şi ne-a zis:

- Deci, ascultă-mă cu atenţie. Io îi arunc bila neagră şi cu mine n-o să-i fie bine!

Ani de zile după întâmplare m-am tot gândit la bila asta neagră. Nu i-am întrebat niciodată pe ai mei de ce naiba s-au certat rudele între ele atunci. Nici nu prea conta. Simplitatea ameninţării m-a fascinat. Ia citiţi-o încă o dată cu voce tare. Cât e de dulce, suavă şi plină de însemnătate! Omu’ nu a zis că îl va bate, că îl va înjura, că îi va face vreun rău moral, profesional sau fizic. Nu. El a asemuit viaţa noastră pe pământ cu o pistă de bowling. La început, am crezut că e vorba de o masă de biliard, dar verbul “a arunca” a spulberat această supoziţie. Deci, bilele colorate reprezintă încercările pe care le trecem cu bine, iar cele negre sunt lovituri pe care le primim de-a lungul vieţii. Iar când cineva se decide să îţi arunce o bilă neagră, să-ţi fie frică, foarte frică.

Băi, ce filozof e unchiu’ meu şi nici măcar nu ştie.

Taguri: conflict, familie, filozofii de viata, romanisme
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 2 Comentarii »

El la bal, ea la spital

În timp ce Zicu petrecea de mama focului, eu mă gândeam aşa, în general, la bietele femei care stau ore bune în travaliu, mai nasc şi câte un monstru de 4 kile, în timp ce soţiorii lor cară damigenele de vin de casă prin spital, chefuind cu portarii şi brancardierii.

Înţeleg că momentul preafericit trebuie sărbătorit cum se cuvine, însă mi se pare total aiurea ca EA să sufere în chinurile facerii şi bărbatul să chefuiască ca şi cum ar fi ultima lui zi pe pâmânt. Adică, împreună l-aţi făcut, măcar stai şi ţine-o de mână în timp ce urlă. Sau stai pe coridor. Nu, nu trebuie să filmezi naşterea, sincer. Nimeni, nici măcar ea sau tu, nu ar trebui să-şi amintească durerea, sângele şi alte chestii. Stai lângă ea, aşteaptă să nască, să duceţi copilul acasă, că o să vă veseliţi la botez.

Nu o lăsa cu mama şi soacra, în timp ce tu te duci să cinsteşti toţi prietenii, că aşa se face! Chiar nu e corect. Nu e ca şi cum ai primit un colet acasă şi vrei să uzi momentul. Nu e nici o maşină, nici o casă nouă, nici o mărire de salar. E copilul tău!

Nu trebuie să te ascunzi în spatele unei tradiţii doar ca să ai motiv să bei cu prietenii tăi. E în regulă, înţeleg că după o asemenea experienţă simţi nevoia să bei alcool. Ghici ce? Şi EA, mai ales că, în ultimele 9 luni, a fost pocăită. Nu fi egoist, aşteaptă să te faci muci la botez, când va arăta şi EA a om şi o să puteţi petrece împreună.

Nu m-am referit la petrecerea la care a fost Zicu, că în cazul ăla mama şi copilul erau de ceva zile acasă, ci la “tradiţia” cretină de a da de băut de cum a venit copilul pe lume.

Taguri: familie, nastere, prietenie, traditii
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 7 Comentarii »

Pierdut spiritul Crăciunului. Refuz să îl declar mort.

De când m-am mutat la Cluj, Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Poate am crescut, m-am maturizat, sau poate m-am prostit. Oricum, niciodată nu am mai simţit apropierea sărbătorilor ca atunci când eram la Baia Mare şi mă agitam cu mama prin bucătărie, făceam bradul cu tatăl meu.

Crăciunul înseamnă acum fuga de la serviciu în data de 23, maxim 24, câteva zile de odihnă la ai mei şi înapoi la Cluj. Bradul e deja făcut şi mă aşteaptă cuminte, mama are masa încărcată. Cineva îmi spunea că vârsta e de vină. Că, deocamdată, fac echilibristică între două lumi, două case, şi poate că are dreptate. Nu aş putea să stau la Cluj de Crăciun pentru că, deocamdată, aici nu e casa mea, e maxim chiria mea. Pe de altă parte, nici la Baia Mare nu mai e casa mea şi nici spiritul Crăciunului nu îl mai simt ca odinioară.

Poate când voi avea casa mea la Cluj, iar ai mei vor veni în vizită, cu ocazia primului Crăciun oficial aici, va apărea, din nou, şi spiritul Crăciunului, rătăcit momentan. Apoi, vor veni şi copiii, iar atunci, în mod clar, Crăciunul va avea altă însemnătate. Cred că, până la urmă, asta e, Crăciunul se trăieşte diferit la fiecare vârstă.

Azi m-am hotărât să bag spiritul Crăciunului cu forţa în mine. Am desfăcut o portocală, nici unul dintre colegi nu a vrut. Am pus o colindă, toţi şi-au pus căştile. Am să apelez la ultima soluţie şi o să fac ceea ce face orice femeie: o să mă duc la cumpărături de Crăciun!

Taguri: craciun, familie, sarbatori
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 10 Comentarii »

Străini de sânge

Nu, n-o mai reţin pe mătuşa aia la care am fost în cretacic la cules de prune. Nu îl reţin nici pe unchiu’ lu’ buna, care mi-a dat un măr verde când aveam 3 ani. Nici pe vara aia care mi-a făcut prima mea rochiţă. Pur şi simplu nu îmi amintesc şi nici nu simt nevoia să o fac.

Dacă aş avea un eveniment important în viaţa mea, aş putea aduna lejer 200 de rude. Şi din alea 200, cred că aş şti exact cine sunt doar vreo 50. Recent, am fost la o nuntă la care 3 mese, înfricoşător de lungi, erau doar cu mătuşi, unchi, verişori şi copiii verişorilor. Sunt convinsă că, deşi nu mi-a spus niciodată, Zicu mă crede italiancă. Numa’ ăia au familii aşa numeroase. Şi ţiganii. Şi pocăiţii. În fine )

Nu îmi place în mod deosebit să mă întâlnesc cu rudele de gradul 15, să discut discuţii şi să zâmbesc prefăcut. Singurul lucru pe care îl am în comun cu oamenii ăia e numele de familie şi nu înţeleg de ce trebuie să mă comport ca şi cum ar fi cei mai buni prieteni ai mei. Şi să ne pupăm, să ne îmbrăţişăm, ca şi cum ar veni sfârşitul lumii. Până la urma, ultima dată când ne-am întâlnit, eu eram foarte mică şi nu-i mai ţin minte. Mai pe şleau, suntem nişte străini.

Da, ştiu, rudele ţi le dă Cel de Sus, n-ai cum să le alegi, chestie care se bate cap în cap cu ideea de a nu vorbi cu străinii. Şi eu sunt fidelă principiului de a nu vorbi cu străinii, aşa am fost învăţată de mică! )

Soluţia e simplă: atâta timp cât mătuşa x de la ţară întreabă de fiecare dată: “Când gată fata facultatea?”, permiteţi-mi să nu mă intereseze nici pe mine dacă i-a fătat vaca.

Taguri: familie, lagaturi de sange, neamuri, rude
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 11 Comentarii »

De ce merită să faci copii

Când două destine se unesc întru împlinirea dragostei ce le mistuie existenţa, rodul acestei uniuni este aducerea pe lume a unui suflet neprihănit, care le va legitima ca fiinţe umane capabile de reproducere. (eram gata-gata să dau în diabet până am terminat de scris fraza asta)

Şi ne umplem casele cu plozi. Mulţi. Căcăcioşi. Gălăgioşi. Să fie! Nu contează că nu avem ce le pun în blid. Să fie, că or creşte, n-om avea ce să le oferim şi or ajunge curve şi interlopi! Nu-i bai, să fie! “Ui’ la el ce frumos gângureşte. Ioi, mâncu-l-aş tot!”

Oricum ar fi, sunt lumina la ochii din capul nostru şi merită să îi aducem pe lume.

De ce?

Pentru că oricât te-ai da peste cap, orice ai încerca, oricine ţi s-ar alătura, nu vei reuşi niciodată să strângi, într-un timp extrem de scurt, milioane de vizualizări pe youtube, decât dacă îţi filmezi copilul şi îl uploadezi. Şi asta chiar e o realizare în ziua de azi.

Creştini, aduceţi copii pe lume şi puneţi-i pe youtube! Milioanele de vizualizări vă vor propulsa direct în Împărăţia Cerului. Şi veţi face şi nişte bani, să-i trimiteţi la facultate, ca să nu ajungă curve şi interlopi. Să devină directoare de marketing şi directori de comunicare! Proşti, da’ directori!

“Youtube-ul e calea” (TVdece către Corinteni, 16:5)

Taguri: despre copii, familie, realizare financiara, youtube
Postat in Zicu | 9 Comentarii »

Cum să fii o mămică modernă

Ţinând cont de rata criminalităţii, de obsedaţii care se plimbă liberi printre noi, de faptul că urmăresc Criminal Minds şi Dexter şi că sigur, foarte sigur, ceva rău se întâmplă chiar în momentul în care scriu acest post, trebuie să luăm măsuri! Trebuie să ne protejăm copiii! Mămicile nu se pot bucura de liniştea sufletească de a-şi lăsa copiii să zburde fericiţi prin curte. Oamenii răi pot fi oriunde. În gang, în tufă, sub o piatră. Da, oamenii răi se pot ascunde şi sub pietre, pentru că sunt oameni răi!

Aşadar, trebuie să ne punem capul la contribuţie pentru a ne proteja viitorul, moştenirea genetică! Soluţiile pot fi mai simple sau mai complexe, depinde doar de gradul de paranoia al mămicilor.

1. Cea mai la îndemână, instalarea de GPS-uri pe copii. Astfel, vei şti oricând unde este odorul tău.

2. Instalarea unor brăţări cu electroşocuri mici, aşa, ca nişte ciupituri. Când odrasla se mişcă din zona predefinită de mămici, beneficiază de o mică pişcătură.

3. Instalarea unui ţarc în care se vor aduna toţi copiii de la bloc. Opţional, acest ţarc va fi împrejmuit cu gard electric (mici pişcături, din nou). Singurul dezavantaj ar putea fi fapul că micuţii nu se vor putea juca mâţa sau v-aţi ascunselea.

4. Achiziţionarea unui măgar care să emită sunete de avertizare în caz de pericol. Un măgar şi nu un câine obişnuit, de pază, va acţiona eficient, ca un factor surpriză pentru oamenii răi. În acelaşi timp, copiii vor avea un animal de companie pentru joaca proprie şi personală. Astfel, se vor evita şi eventualele discuţii gen “mamiiii, vreau câine/pisică în casă!”

5. Încheierea unui parteneriat cu armata română. Astfel, fiecare curte de bloc va fi pregătită de atac. Capcane, atacuri spontate cu molotoave, tot tacâmul!

6. Fiecare masă a micuţilor va conţine neapărat fasole. Este imperios necesar ca şi ei să funcţioneze ca şi nişte arme letale.

No, nu-i mai bine acum, că ne ştim copiii în siguranţă?

Taguri: familie, grija parinteasca, protejarea copiilor
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 2 Comentarii »