E multă nedreptate în lumea asta. Prea mulţi oameni trebuie să sufere din pricina faptului că înaintaşii lor le-au ponegrit calea pe care şi-au ales-o în viaţă. Sunt victimele unor ştampile sociale de care cu greu vor scăpa, pentru că cel mai greu e să schimbi mentalităţi. De aceea, am simţit nevoia unui articol care să îndrepte lucrurile. Atât pot face şi eu pentru nişte oameni care îşi practică meseria cu mândrie, şi sunt nevoiţi să înghită fel de fel de replici născute din conştiinţa colectivă. Poate demersul meu e prea mic, dar ne va face să privim altfel lucrurile.
Astfel, vreau să îmi cer scuze, în numele tuturor, faţă de secretarele de bună credinţă. Nu sunteţi cu nimic de vină pentru că au existat suficient de multe reprezentante ale acestei meserii deosebite care au dat cu pizda în populaţie, în populaţia de şefi, mai exact, şi acum sunteţi etichetate drept curve. E oribil ce vi se întâmplă şi vreau să ştiţi că mai există oameni care vă apreciază pentru munca pe care o depuneţi şi nu pentu cât înghiţiţi. Aveţi încredere şi răbdare, va veni şi vremea când onoarea voastră va fi spălată.
În acelaşi registru, aş vrea să prezint scuze publice tuturor masezelor care pun pita pe masă în urma practicării artei masajului. Şi voi aţi avut ghinionul de a vă afla în aceeaşi branşă cu nişte făpturi care, pe lângă mâini, mai masează şi cu gura. Urât, foarte urât, ştiu că există printre voi doamne respectabile, care trebuie să poarte crucea grea a oprobriului public din cauza unor practicante aflate pe centura masajului. Să ştiţi că vă purtăm un respect nemărginit.
Scuze merită şi orice muncitor harnic, indiferent de meserie, născut în România. E un subiect sensibil, da’ sunt convins că există printre voi oameni care chiar nu merită să fie etichetaţi drept “putoare”, “Dorel”, “leneş” sau cum vă mai zice lumea. Sunt oameni care pun osul, în timp ce alţii fac brandul de ruşine. În cazul vostru, cred că e cel mai greu proces de spălare a imaginii, pentru că raportul dintre cei care freacă pula şi cei care muncesc este incomensurabil. Totul depinde de voi şi de cum vă gestionaţi procesul de rebranding, dacă veţi demara unul.
O altă categorie blamată este cea a funcţionarilor publici. Mă gândesc cu tristeţe la oamenii serioşi din această categorie, nevoiţi să înghită injurii din cauza unor lepre. Vă rugăm, scuzaţi-ne. Aveţi un loc special în inima noastră, pentru că încercaţi să ţineţi steagul corectitudinii sus, chiar dacă sunteţi puţini.
Vă întreb, ce vină au tinerele profesioniste care practică meseria de PR, de sunt catalogate drept piarizde? Nici una. Dar, la fel ca în cazul secretarelor, această meserie a fost şi este practicată de foarte multe proaste. Da’ proaste rău, sub nivelul de inteligenţă al unei nuci. Domnul să vă aibă în pază şi pe noi să ne ierte, că urât mai vorbim despre voi.
Ar mai fi o meserie. Meseria meseriilor, în acest context. E vorba de poliţişti. Chiar nu găsesc resurse interioare pentru a-mi exprima regretul faţă de percepţia că sunt proşti. Hmm… oare de ce?
