Prea multe cupluri se destramă, prea multe inimi sunt frânte, prea multe destine sunt distruse, prea mulţii copii cresc fără unul dintre părinţi. Şi de ce? Pentru că, de obicei, oamenii se aruncă legaţi la ochi în aventura căsniciei, fără să se cunoască.
Lucrurile ar sta altfel dacă ar exista o companie ca cea de mai jos. Dacă există TestDrive-uri la maşini, nu văd de ce…
Sigur, ideea e aplicabilă şi pentru TestHusband, numa’ că TestWife e mai apropiat de TestDrive :d
Dacă tot s-a deschis cutia cu scrisori, nu văd de ce nu aş băga şi eu una. Mai ales că mi-e foarte dragă, pentru că mi-a adus locul de muncă unde prestez şi în momentul de faţă.
Prin 2007, nu dădeai doi bani pe mine. Nici măcar eu nu dădeam. Eram un amărât de absolvent al unei facultăţi de balet, timid, de mi-era ruşine să vorbesc chiar şi cu mine, mai mult sau mai puţin grăsuţ şi cu un job de căcat: merchandiser în industria berii (cu alte cuvinte, puneam sticle pe raft). Vai steaua mea!
Sora mea lucra în advertising. Într-o zi, mi s-a adresat: “Măi, aşezătorule de sticle pe raft, avem nevoie de un copywriter la agenţie. Nu vrei să te bag pe felie?”. Vă daţi seama că am acceptat, chiar dacă habar nu aveam cu ce se mănâncă meseria asta, sau dacă eram făcut pentru aşa ceva.
N-am fost la interviu. Am primit doar un task pe mail, pe care a trebuit să îl rezolv cât mai rapid şi creativ cu putinţă. Trebuia să redactez o scrisoare de despărţire din partea unui soţ, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre el şi soţie, de viaţa sexuală săracă şi de alte cele. Trebuia scrisă în aşa fel încât să rămână loc de “bună ziua” între cei doi. Am scris asta:
“Draga mea,
S-au despărţit fără complicaţii, având amintirea multor “învârteli” prin care au trecut împreună.
Cred că ar fi cazul să le urmăm exemplul.”
M-au luat! Mă gândesc că o fi ceva de capul meu, dacă împlinesc, în curând, trei ani aici.
Draga tata/sot/amant,
Stiu ca nu citesti blogul meu. De-abia te dai pe net. Stiu si asta.
Cu toate acestea, iti scriu aceste randuri pentru ca mi-e sila si greata de tine. Da, nici chiar lamaia nu isi mai face efectul. Stii cum e? Ai mei m-au crescut cu niste principii morale solide, lucru pentru care ii respect.
Vezi tu, exact puntea asta s-a rupt intre noi doi, cea in care eu mimam o doza de respect fata de tine. M-am gandit din toate punctele de vedere de ce noi doi ar trebui sa avem o relatie sociala. Din pacate, la mine nu tine ideea: “rudele iti sunt date de la Dumnezeu” si vad ca nici tu nu esti dispus sa ma cumperi nici uman, nici macar financiar. Nu ai nici minina doza de tact, incat sa incerci sa imi dai bani ca sa te accept. Esti atat de increzut, incat, in mintea ta penibila, crezi ca ai sarm si ca poti cuceri prin simpla-ti existenta.
Ti-ai abandonat familia acum multi ani. Ai o alta familie. I-ai schimbat ca pe o masina veche, cu gandul ca cea noua e clar un BMW.
Am inteles cu totii asta si te-am lasat in pace, sa fii fericit, sa iti ajute Cel de Sus, bla-bla-bla.
Ai sters orice legatura (parentala, nu artificiala, cu discutii despre fotbal si vreme) cu vechea familie. Am inteles ca nici cu cea noua nu esti prea fericit, dar asta chiar e problema ta. Nu ma bucura si nici nu ma intristeaza. Mi-e indiferent. Si indiferenta e chiar dureroasa, stiu.
Problema e ca ma pis pe chestiile impuse de societate. Eu n-o sa te respect tocmai pentru ca iti respect vechea familie. Vechea ta familie e noua mea familie, pe care, chiar daca tu crezi ca e o Dacie, eu o vad ca o limuzina.
Draga tata/sot/amant, nu ai absolut niciun drept sa vii acum in viata noastra si sa dictezi Daciei cum tebuie sa porneasca, sa opreasca sau sa traga pe dreapta. Pentru ca si eu sunt acum in aceasta Dacie. Si daca pana acum nu te-am bagat in pizda ma-tii… well, it’s just a matter of time.
Odata provocata, sunt de o mie de ori mai incapatanata decat aroganta si prostia ta.
Ti-am spus cat de mila mi-e de tine?
Cu drag,
Florica
... noi, pupezele de sex feminin, trebuie sa avem rochii care sa ne marcheze evenimentele speciale din viata?
Ante scriptum: Incet, incet, devenim spaima prietenilor nostri.
La modul concret, oamenii se caca pe ei de frica sa imi povesteasca ceva. Drept vorbind, au de ce. Pentru ca mi se cam rupe. Adica fiecare om tre’ sa isi asume cacatul produs, plus ca, de obicei, le pastrez anonimatul nefericitilor care devin VIP la noi in sat. Asadar, sunt o mare doamna a Clujului, cum ar veni. Am primit rugaminti fierbinti sa nu imi bat pula de nunta la care urmeaza sa merg, sa nu scriu despre nu stiu ce eveniment si alea, alea. Si foarte tare e ca le-am simtit frica in ochi:)))
Mama mea insa e o bomboana. Cum vede ceva, ma suna rapid, imi povesteste si nu uita sa-mi aminteasca: “Sa pui pe blog, sa rada lumea”. Deh, trebuia sa seaman cu cineva.
Sa mai scriem si despre subiect, nu?
Ca tot veni vorba de vietile unor diversi aparute pe blog, vreau sa va anunt ca o prietena de-a mea si-a cumparat o rochie mai… speciala. O rochie de divort!!! Pe principiul, daca la nunta si-a tras rochie de ‘jdemii de euroi de ce naiba sa nu fie la fel de radianta si la prima infatisare la divort? Foarte faina femeia si mi se pare foarte misto ideea in sine. Daca designerii ne fut capul cu super rochii de nunta, in ideea ca vai, ca ioi, ce viata de sotie vom avea dupa ce le purtam, de ce nu fac si rochii de divort? Mi se pare o nisa neexploatata. Ca sa nu zic ca e si discriminator. Daca eu am bucur ca divortez, nu pot fi fericita intr-o rochie noua?!
Si totusi, de ce trebuie sa avem cate o rochie pentru fiecare eveniment?
