Posturi marcate ‘d&g’

“Domnişoară, asta nu-i marcă!”

Suntem în 2011 şi, surprinzător, încă mai sunt oameni care te întreabă: “ce marcă e tricoul?”. Bine, mult spus oameni. Aceiaşi “oameni” se îmbracă ostentativ, logo-urile de branduri urlând de pe hainele lor. În 2011.

Tot timpul am mers pe principiul “mă îmbrac cum mă simt eu bine”. Dacă se întâmplă să nimeresc un brand consacrat în care mă simt bine, e ok. Dacă nu, nu. N-am fost şi, cu siguranţă, nu voi fi un sclav al unui brand sau altul. Totuşi, ca om de advertising, ştiu că trăim într-o lume dominată de branduri. Ba chiar aş putea spune că suntem sub un regim autoritar, condus de mai mulţi dictatori: brandurile globale. Într-o astfel de lume, e greu să te închizi în cochilia ta şi să nu te laşi influenţat. Să nu-ţi pese. Să nu cunoşti. Să trăieşti în lumea ta nebranduită. Şi, totuşi, mai există şi oameni din ăştia.

O colegă a intrat într-un second hand. Cotrobăind printre haine, a dat peste un tricou foarte fain Dolce & Gabbana. Costa 10 lei şi era nou, cu etichetă pe el. Ştiind că şi second handurile s-au şmecherit în ultima vreme, afişând preţuri de magazin normal la hainele de branduri celebre, s-a dus la casă:

“Nu vă supăraţi, tricoul ăsta e doar 10 lei?”

“Da, 10 lei…”

“Sigur, sigur?”

“Sigur, domnişoară, asta nu-i marcă!”

O să ziceţi că n-avea de unde să ştie de D&G. Se prea poate, deşi, ăştia cu second-urile s-au cam prins cum stă treaba cu “hainele de firmă”. Pe de altă parte, cât de tare e să te doară-n cot că există pe planeta asta o “firmă” care se cheamă Dolce & Gabbana?

Sunt curios, totuşi, ce e “marcă” pentru doamna de la casă.

Cum se naste un cocalar

cocaborn Cum se naste un cocalar

Grecisme in stil TVdece

1blog Grecisme in stil TVdece

Za land of choice al lor. Grecia. 11 milioane de suflete, din care 8 milioane traiesc pe continent, 3 milioane pe insule si cate doua-trei familii pe dealuri. Cu asa peisaj si noi ne-am muta pe coclauri.

2blog Grecisme in stil TVdece

Nu, nu sunt romani. Sunt greci get-beget. Dar, dupa cum putem observa, grecilor le place ce ne place si noua: berea rece si gratarul servit in parcare. Ce poate fi mai frumos decat sa te batai pe zorba si sa spargi niste sticle de bere?

3blog Grecisme in stil TVdece

Bem, petrecem, alea, alea, da cu Dumnezeu inainte! Grecii sunt foarte religiosi si trateaza biserica foarte natural: ca pe un loc in care poti sa mergi fie in slapi, fie in costum. Pe fiecare plaja exista cate o bisericuta, ca cea de mai sus, in care puteai sa cumperi o lumanare cu 50 de centi. Oare a fost vreunul care a luat o lumanare fara sa puna banu’, pe sistemu’: “Doamne iarta-ma ca n-am marunti!” ?

4blog Grecisme in stil TVdece

5blog Grecisme in stil TVdece

Pfff! La naiba, in puii nostri! Am pus ban pe ban sa mergem la greci, sa mancam tzatziki, sa ne aflam viitorul si cand am ajuns acolo s-a stricat Nostradamus??? Pai de ce am mers noi in Grecia daca nu pentru a da 2 euro ca sa ne zica Nostradamus cat de misto ne va fi traiu’?

6blog Grecisme in stil TVdece

Chiar ni s-a facut mila. Pai si la noi la Cluj copiii au la McDonald’s vaporas in care isi tin zilele de nastere si astia nici macar o masuta?! Trist domle’. Am vrut sa le las pomana 2 euro, dar Zicu a zis ca mai bine mananca un gyros de banii aia.

7blog Grecisme in stil TVdece

Dezmat in Olimp!!!

8blog Grecisme in stil TVdece

Stiti masinaria aia in care bagi ceva banuti si chipurile pescuiesti un animalut de plus? Ei bine, grecii au simtit nevoia turistului de chestii de firma, asa ca au bagat ceasuri D&G. Fain asa.

9blog Grecisme in stil TVdece

10blog Grecisme in stil TVdece

Ne planificasem inca de pe drum cum o sa bagam in noi SPECIALITATI GRECESTI. Am manifestat un asa exces de zel in a gusta doar ce baga in gura localnicii, incat am mers la o taverna unde erau asa greci ca nu vorbeau o boaba de engleza si a trebuit sa comandam aratand cu degetul in meniul cu poze. Locatia era misto, langa un mic port, batea briza, eu beam un Pepsi-Cola (in sticla din aia veche de cand eram mici) si Zicu, evident, o bere locala. Comandasem niste scoici intr-un fel de maglavais de sos rosu cu mirodenii si un cartof copt. Observati va rog VALAUL de cartofi pe care l-am primit. Multi cartofi fierti si presarati, din abundenta, cu ceva branza de capra. Cum ospatarii nu vorbeau engleza, am ales sa transmit un mesaj universal bucatarului.

11 blog Grecisme in stil TVdece

Flamanzi si oarecum irascibili, am mers la o terasa unde ne-am inecat supararea.

12blog Grecisme in stil TVdece

Ursus imbata femeile prin Grecia.

13 blog Grecisme in stil TVdece

La asta o sa visam maine, cand mergem din nou la job…

14blog Grecisme in stil TVdece

Asta era cea mai fitoasa terasa din statiunea vecina. Observati tineretul cum se petrece? Sunt momentan la chillout, nu-i judecati!

15blog Grecisme in stil TVdece

Romani peste tot. Chiar si pe meniurile restaurantelor. O injuratura nu puteai scoate, ca ti-o intorcea primul care te auzea.

16blog Grecisme in stil TVdece

La 69 primim si cartofi prajiti?

17blog Grecisme in stil TVdece

Poneii astia lucreaza mai mult decat ospatarii. Boul de turist nu vrea sa-si alerge plozii pe plaja, cu scop medicinal. Nuuu, tre’ sa-si urce plodu’ pe ponei, cate o ora daca se poate, timp in care sa bea si el o bere. Misto sa vii cu plodu’ in Grecia si sa poti scapa de el.

18 blog Grecisme in stil TVdece

Asa curatau angajatii teraselor dupa turistii romani.

19blog Grecisme in stil TVdece

Nu-i asa ca e cel mai trist palmier pe care l-ati vazut vreodata?

20blog Grecisme in stil TVdece

Ma reprofilez.

21 a blog Grecisme in stil TVdece

Fite de plaja.

21 blog Grecisme in stil TVdece

A trebuit sa mergem pana in Grecia ca sa vedem dansuri traditionale turcesti. Da’ rahat n-am mancat. Poate la anu’.

22blog Grecisme in stil TVdece

Un bloc obisnuit din Atena.

23blolg Grecisme in stil TVdece

24blog Grecisme in stil TVdece

Noh, cam cum incap astia in Atena?

25blog Grecisme in stil TVdece

Primul stadion olimpic modern.

26blog Grecisme in stil TVdece

Partenonul – casa Atenei.

27blog Grecisme in stil TVdece

Aici se adunau la o samanta vechii greci.

28blog Grecisme in stil TVdece

Parlamentul Greciei. Unde ei fac legi care se materializeaza in autostrazi, nu in ulite.

29blog Grecisme in stil TVdece

Schimbarea garzii la Parlament. Observati ” hot cuturu’ “: itari, tunica, sosonei cu pomponei la 41 de grade. Un soldat a si lesinat, sexy.

30blog Grecisme in stil TVdece

Portul Pireu. Cu blocu’ pe mare icon smile Grecisme in stil TVdece

31 blog Grecisme in stil TVdece

Ce se intampla de fapt in cala unui vas de croaziera. Unii beau sus, altii jos, dupa posibilitati.

32blog Grecisme in stil TVdece

Monumentul de la Termopile. Asta e Leonidas, cel de care si-au batut joc americanii, facand shit-buster-ul “300″ pe computer.

33 Grecisme in stil TVdece

Pariu ca pe aia de sus ii doare in cur de criza?