Posturi marcate ‘despre femei’

Care e preţul suportării femeilor în trafic

Azi dimineaţă, stând la o cafea cu mai multă lume, am aflat că RCA-ul e mai scump cu 20 lei pentru femei. Habar nu am dacă această informaţie e adevărată sau nu, interesant de dezbătut mi se par posibilele motive pentru această taxă suplimentară.

1. Pentru că suntem şoferiţe, nu şoferi, s-o recunoaştem, nu conducem chiar atât de bine, asta ca să nu zic că unele dintre noi cred că învârtitul covrigului se numeşte şofat

2. Pentru că mergem cu 40-45 de km/h, generând stres şi disconfort participanţilor la trafic, care tot timpul se grăbesc undeva. Suntem o ţară de grăbiţi.

3. Pentru că, dacă suntem implicate într-un accident, vom urla cel puţin 20 de minute, spre disperarea celorlalţi, deci plătim isterie în avans

4. Pentru că nu punem la timp ulei, lichid de parbriz, ne eschivăm de la alimentat, plătim cumva serviciile astea altor bărbaţi

5. Pentru că la RCA lucrează bărbaţi care se răzbună pe toate dăţile când, aplicând punctul 2, nu folosim prima bandă

6. Pentru că nu ştim să apreciem distanţele, din ziua în care primim carnetul, ştim că vom lovi cel puţin un stâlpişor

Cu toate astea, n-am auzit nicio femeie să se revolte că e discriminată de această taxă în plus. Vedeţi că nu suntem chiar aşa rele? Că dacă eram, ieşea scandal!

Femeile chiar au un al şaselea simţ

Azi dimineaţă, am constatat că nu ne merge un far. Pentru că nu era vorba de ceva complicat, i-am zis Floricăi să intre, după ce mă lasă la job, la magazinul de piese auto de vis-a-vis de blocul nostru şi să cumpere un bec.

Mă sună:

“M-am descurcaaat!”

“Bravo, dragă! Ai văzut că n-a fost greu?”

“Nunu, şi e aşa fain becul, abia aştept să-l vezi!”

“Draga mea, e doar un bec!”

“Nuuu, că ăsta e micuţ şi e chiar drăgălaş!”

“Ok, dragă, dacă tu zici…”

Am impresia că oricât de urât, rece, sec, tehnic ar fi un lucru, o femeie îl poate vedea pufos.

Aşadar, femeile chiar au un al şaselea simţ: vederea pufoasă.

Cum reuşesc femeile moderne să scape din bucătărie?

Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna prima mea zi de concediu se soldează cu un act de vitejie şi hărnicie deplină. Tot ce visez e curăţenie generală.

Azi dimineaţă, m-am trezit pusă pe fapte mari. Ştiţi că atunci când o femeie îşi prinde părul în coadă, poate să însemne două lucruri: unul e fix la ce vă gândiţi, iar al doilea e că urmează o curăţenie ca în manualul gospodinei.

Am început discret, cu spălatul vaselor, am pus haine la spălat, am dezgheţat nişte vinete, am dat cu aspiratorul, am făcut vinete, am mâncat vinete, am curăţat bucătăria, am strâns hainele aruncate aiurea prin casă, iar acum scriu pe blog. E abia ora 11:00, deci mai am timp suficient să transform casa într-o lună.

În tot timpul ăsta, probabil v-aţi gândit cum am reuşit să scap din bucătărie, doar ştiţi clişeul ăla cu locul predestinat al femeii. Simplu, am oale cu USB.

De ce merg femeile împreună la baie?

O întrebare care bântuie masculinitatea din vremuri imemoriale. Zilele trecute, am reuşit, cumva, să arunc o privire în baia femeilor dintr-un local. Ce mi-a fost dat să văd ochilor, e de nepovestit:

baie 300x224 De ce merg femeile împreună la baie?

MOTHER OF GOD!

Aparent, se duc să se admire una pe alta. În timp ce una e pe budă, cele care îşi aşteaptă rândul stau ca la cinema. Sau la teatru. Sau la ce vreţi voi.

Cum aşa ceva?

Mafia prăjiturilor

Orice femeie care se respectă cunoaşte o tanti care face prăjituri de casă. Bune. Cele mai bune! Statutul de “tanti” are câteva caracteristici: e bătrână, rotundă, locuieşte relativ în apropierea clientelor sale şi s-a născut în bucătărie. De obicei, prăjituresele sunt activate în perioada sărbătorilor şi, ocazional, la zile de naştere. Nu trebuie obosite! Fiecare femeie ţine la prăjitureasa ei şi încearcă s-o protejeze, ca, atunci când chiar e nevoie, să dea randament.

Prăjitureasa e un secret transmis din generaţie în generaţie, ştiindu-se cazuri de tanti care au făcut prăjituri chiar şi pentru trei generaţii. Un secret bine păstrat, pentru că nu găseşti pe orice gard o tanti care să ştie să facă prăjituri de casă bune. Trebuie să fii prietenă foarte bună cu o femeie care cunoaşte o tanti care ştie să facă prăjituri, ca să îţi divulge acest secret. Trebuie să mergi cu ea la shopping, trebuie să-i suporţi toate poveştile plictisitoare, trebuie să fii acolo când are nevoie de cineva care s-o pupe în fund. Poate doar atunci îţi va spune cum îşi dă, de fiecare dată, musafirii pe spate. Pentru că, se ştie, orice femeie vrea să-şi impresioneze musafirii, ca să fie legitimată drept gospodină. Iar prăjiturile sunt punctul forte al unei gospodine.

De cum se aproprie sărbătorile, începe agitaţia: se dau telefoane pe ascuns, se fac vizite în secret, se umblă cu tăvi prin cartier, la ore târzii din noapte, ca nimeni să nu bănuie ce se întâmplă. În perioada asta, femeile sunt un fel de ninja urbane, care îşi apără cu sfinţenie moştenirea. Doar mirosul ce le mai dă de gol, dar disperarea le va împinge să rezolve şi acest aspect. O tavă aici, una dincolo, alta la trei blocuri distanţă. Chiar şi casele înstărite au tăvile lor. Mai ales astea! Mafia prăjiturilor funcţionează perfect, ferită de ochii neofiţilor.

Iar când vin musafirii şi se pun prăjiturile pe masă, se întâmplă minunea pentru gazdă şi dezastrul pentru o femeie care nu face parte din “Cosa Nostra Prăjiturească”, aflată în vizită:

“Vaaai, ce bune prăjituri, tu le-ai făcut?”

“Normal, cine să le facă?”

“Vezi, dragă, tu de ce nu ştii să faci aşa prăjituri bune?”

Tot timpul am râs de bărbaţii care stau în dreapta

“Ui’ şi la ăsta, îl poartă prietenă-sa cu maşina, nu-i în stare să-şi ia carnetul şi să treacă la volan! Sau poate nu-l lasă, vrea să conducă doar ea, ceea ce e şi mai grav. Săracu de el, cum îl conduce femeia şi în maşină…”, îmi spuneam în minte când mai vedeam câte un cuplu tânăr în maşină, prin trafic.

Şi mă gândeam cu tristeţe că există în lume o grămadă de bărbaţi în situaţia asta, de care se amuză alţi masculi:

“Bă, de când te aduce femeia la muncă, ajungi mai târziu, hăhăhă!”

“Ce bă, te-a adus femeia la bere? Hăhăhă!”

“De azi, cred c-o să-ţi spunem Copilotul, hăhăhă!”

Şi multe altele, că mintea bărbatului e un izvor nesecat de miştouri la adresa colegilor de specie.

De când avem maşină, mi s-a reconfirmat faptul că viaţa are metodele ei de a-şi bate mădularul de tine. Până în ianuarie-februarie, când îmi voi da carnetul, sunt unul dintre cei aduşi de iubită la job şi la bere. Sunt COPILOTUL!

Aşa că, dacă ne vedeţi prin trafic, aveţi voie să râdeţi!

Bărbaţii sunt nişte smiorcăiţi!

Din experienţa mea pe această planetă, pot să concluzionez că femeile sunt programate genetic să suporte durerea de orice fel mult mai bine decât bărbaţii. E normal, doar naştem, şi nu cred că există durere mai mare.

Caz concret: o femeie răceşte. În cel mai bun caz, ia un paracetamol sau o aspirină şi ştie că în câteva zile a scăpat. Un bărbat va zace la pat timp de trei zile, va suspina, se va văita, va anunţa pe absolut toată lumea cât de rău se simte el. Va dori supică, apoi ceiuţ, apoi puiuţ, apoi iar ceiuţ. Te va striga din pat să îi aduci diverse chestii, pentru că efortul de a se ridica după telecomandă e mult prea mare pentru el.

Un bărbat bolnav se va comporta instinctiv ca o specie pe cale de dispariţie şi va simţi nevoia să fie ocrotit, îngrijit şi compătimit. Excepţie fac doctorii masculi, care doar din orgoliu faţă de asistentele de sex feminin care îl înconjoară tace şi inghite.

Dacă un bărbat are gripă, ştie clar că va muri, sau cel puţin sunt şanse mari să nu mai scape. Dacă un bărbat are o bubă, îşi va plânge de milă. Dacă un bărbat s-a lovit, va dramatiza atât de tare, încât lumea va crede că sfârşitul e aproape. Nu vă mai daţi rotunzi că voi sunteţi bărbaţi şi înduraţi! Uitaţi-vă bine în interiorul vostru, amintiţi-vă momentele când aţi fost bolnavi şi conştientizaţi faptul că sunteţi nişte smiorcăiţi!

Dar, într-un fel, balanţa se echilibrează. Ghiciţi cine se miorlăie ca o mâţă că ea nu poate să deschidă borcănelul? icon smile Bărbaţii sunt nişte smiorcăiţi!

Cea mai tare scuză de mers la bere

De când lumea, bărbaţii caută pretexte să iasă la o bere cu haita din care fac parte, iar jumătăţile lor feminine mai strâmbă din nas. Pe sistemul: “Iar ieşi cu beţivii ăia?”, iar el trebuie s-o facă să înţeleagă de ce întâlnirile cu “beţivii ăia” sunt atât de importante pentru el, fiind printre singurele lucruri pur masculine care i-au mai rămas.

Ne-am chinuit atâta timp să inventăm scuze, să găsim motive de a evada seara din casă, ca să scăpăm de la vizionat comedii romantice împreună, când ele erau exact sub gura noastră. Ni le-au oferit nişte producători de bere, fără să vrea:

grolsch 116x300 Cea mai tare scuză de mers la bere(sursă foto)

Veldensteiner Premium Pils bottle 82x300 Cea mai tare scuză de mers la bere(sură foto)

Sticla de bere Terapia Clinica de bere 168x300 Cea mai tare scuză de mers la bere(sursă foto)

“Iar vrei să mergi la bere cu beţivii ăia?”

“Da, da’ mă duc cu folos… pentru tine!”

“Pentru mine???”

“Da! Mai ţii minte sticla aia cu capac fain, pe care am adus-o ultima dată acasă şi ai zis că ar fi numa’ bună de pus bulion în ea?”

“Da…”

“No, vreau să umplem cămara cu bulion!”

Există vreo fiinţă mai teritorială decât femeia?

Dacă s-ar face un studiu care să măsoare indicele comparativ de teritorialitate între femei şi restul fiinţelor teritoriale, gen câinii, sunt sigură că femeile ar surclasa orice altă specie. Mai mult, dacă ar fi socialmente acceptabil, cred că am urina pe unde am apuca, doar ca să ne marcăm teritoriul.

Ocupă locul unei fete în sala de sport şi te-ar ucide cu privirea, dacă şi-ar putea activa una pe bază de laser.

Zâmbeşte-i nevinovat şi dezinteresat (adică nu-i cel mai frumos bărbat din lume, dimpotrivă) prietenului ei. Te-ar arde pe rug.

Ocupă-i locul de parcare. Ţi-ar muşca roţile cu dinţii, dacă ar putea.

E evident de ce cătuşele, zgărzile şi lesele au ajuns şi în dormitor. Voi credeţi că glumim. Pentru noi s-a făcut, în sfârşit, dreptate.

Orice femeie se antrenează să devină soacră

La fel cum performanţa sportivă, de exemplu, se dobândeşte în timp, şi “socrismul” creşte în fiecare femeie, pe măsură ce înaintează în vârstă. Practic, de când se nasc, sunt în cantonament şi se pregătesc pentru momentul glorios când vor fi încoronate drept soacre. Singura condiţie e să aducă pe lume pui vii. Şi o vor face, că doar n-o să rateze ocazia să bântuie puii vii ai altor femei!

E suficient să urmăreşti anumite semne, de-a lungul vieţii lor, şi vei realiza că totul se îndreaptă în direcţia împlinirii destinului lor: socrismul.

De fiecare dată când, copil fiind, se va da pe lângă tine, cu faţa ei angelică şi părul blond cârlionţat, ca să obţină ceva, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când, tot copil fiind, plânge până obţine ceva, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când îţi face în ciudă doar de dragul de a-ţi face în ciudă, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când face pe supărata, deşi n-are nimic, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când te bârfeşte cu prietenele ei, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când ţipă doar de dragul de a ţipa, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când stă cu gura pe tine fără sens, se pregăteşte să fie soacră.

De fiecare dată când te face să crezi că ai dreptate, dar face cum vrea ea, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când suspectează că n-ai fost unde spui că ai fost, ci la femei, se pregăteşte să devină soacră.

De fiecare dată când se uită pe vizor, să vadă ce se întâmplă pe scară, se pregătește să devină soacră.

Astfel, când e să-şi “intre în drepturi”, sunt complet antrenate!