Posturi marcate ‘creditul pentru orice’

Femeia cu patru ţâţe

Clepsidra s-a născut cu 4 (patru) ţâţe. Vă imaginaţi cam ce necaz pe capul ei. După ce că avea un nume de toată pula, natura a înzestrat-o şi cu un piept de căţea (nu în sensul de curvă, ci în sensul că aşa au căţelele, mai multe ţâţe, ce să-i faci). Provenind dintr-o familie modestă (am vrut să scriu şi “română”, da’ m-am gândit să evit pleonasmul), părinţii săi nu beneficiau de resurse financiare pentru a înlătura chirurgical surplusul de ţâţe. În schimb, au prostit-o că e o fiinţă cât se poate de normală, spunându-i că până şi căţelele au mai multe ţâţe.

Până la o vârstă, Clepsidra nu a fost deranjată de puzderia de mameloane care sălăşluiau pe pieptul ei. Ba chiar îi plăceau. Se juca cu ele, le alinta, le-a pus chiar şi nume (Clepsi 1, Clepsi 2, Clepsi 3 şi Clepsi 4). Îi lăsa chiar şi pe alţi copii să se joace cu ele. Veselia a ţinut câţiva ani buni, până când Clepsidra s-a transformat într-o adolescentă conştientă de sinele său feminin. Apoi, a mai crescut un pic. Ajunsă pe la 25 de ani, Clepsidra a început să fie din ce în ce mai complexată, stare ce s-a transformat într-o depresie profundă. Clepsidra a devenit o epavă.

Partea cea mai interesantă e că personaja noastră nu era distrusă din cauza faptului că avea 4 (patru) ţâţe, ci pentru că toate erau mici. Practic, Clepsidra, la cei 25 de ani ai săi, avea doar 4 (patru) sfârcuri.

Într-o zi, Clepsidra s-a hotărât să pună capăt suferinţei! A luat decizia de a face o operaţie de mărire a sânilor. Numai că, vedeţi voi, Clepsidra era tot săracă şi singura soluţie disponobilă, ca în cazul oricărui român prost, era contractarea unui credit pentru o chestie inutilă! Da, dar Clepsidra, săracă fiind, nu-şi putea permite o rată foarte mare, recte nu putea lua un credit mare. Şi aşa a ajuns în faţa celei mai mari decizii ale vieţii sale: mărirea a două ţâţe din 4 (patru).

Bine bine, da’ care două? Cum să le alegi? Au şi ţâţele sufletul lor. Nu le poţi mări aşa, după cum te taie capul. Nu putea să dea cu banul sau să folosească alte metode de genul, pentru că era o chestiune care nu putea fi lăsată pe mâna hazardului. Totuşi, erau ţâţele ei! 4 (patru).

Măcinată de greutatea deciziei, Clepsidra, indecisă şi săracă fiind, a luat o altă decizie. A luat un credit şi şi-a făcut o operaţie estetică de ataşare a încă unui vagin. Aşa, să fie echilibru.

Vă las. Mă duc să-mi fac un credit pentru un transplant de păr pubian.

Cum se nasc reclamele. Pilot.

Episod pilot, cum ar veni. Pentru că avem oareşce tangenţe cu industria comunicării, vom încerca să dăm arama pe faţă. Vă vom prezenta diferite creaţii ale publicitarilor autohtoni şi vom încerca să desluşim cum s-a ajuns la ideea respectivă. Normal, în binecunoscutul stil TVdecist. Oricine poate să pună o reclamă pe blog. Noi vă spunem şi cum a luat naştere!

Azi: UniCredit Ţiriac Bank – Dansez pentru mine.

Ţinând cont de bătaia de pe piaţa produselor bancare, nu e deloc uşor să comunici pe acest segment. Multe bănci, multe servicii, zgomot mare pentru consumator. Atât de mare, încât îi pasă mai mult dacă vecinului i-a crescut o unghie în carne decât despre ce vrea să-i comunice o bancă sau alta.

Era o zi obişnuită în agenţia de advertising. Oamenii de la creaţie stăteau vărsaţi care pe unde, mimând profunzimea, din dorinţa de a da impresia că gândesc procur (un fel de profund, mai de la ţară) o campanie. Nimic nu putea să le perturbe aura meditativă decât un brief (un fel de chestionar completat de client, din care publicitarii îşi extrag informaţiile necesare pentru a concepe reclama): “Căcat! Iar produs bancar? Îmi vine să borăsc profund şi meditativ”.

“Ok, ce produs e? Creditul pentru orice. Zice în brief că ăştia vor să comunice pulimii că prin creditul ăsta îşi pot îndeplini mici visuri, pe care le-au avut de când se ştiu”.

“Bun, avem nevoie de un pulete care să viseze la ceva, cum ar fi o maşină pe care şi-o doreşte de mic. Puletele din reclamă trebuie ales cu atenţie, să pară un om cât mai simplu, pentru ca puleţii din faţa televizorului să se identifice cu el. Şi gata!

“Stai!!! La ce se uită pulimea? Păi, la “Dansez pentru tine”. Asta e! Hai să zicem “Dansez pentru mine”, pentru a crea o legătură emoţională între acest produs bancar şi o emisiune care-i face pe puleţi să vibreze. Genial!”

Reclama a fost aprobată de client, a intrat pe tv, iar creativii au reintrat în starea pseudo-meditativă.