Şi pentru o lume a cadourilor sincere, hai să vedem care ar fi cele mai “gestul contează” cadouri de Crăciun. Am făcut un mic sondaj şi pe twitter (acolo am întrebat altfel, dar ideea e aceeaşi), de unde s-au desprins următoarele răspunsuri notabile:

Orice fel de set/combinaţie, pentru femei sau pentru bărbaţi, de genul ăsta

sursă foto

Un CD cu vocea Crăciunului. Piratat sau nu.

sursă foto

Cu beculeţe sau fără

sursă foto

Pe lângă cele venite de pe twitter, eu aş mai adăuga aşa ceva

sursă foto

Aşa ceva (adică un suport pentru sticle de vin)

sursă foto

Şi aşa ceva

sursă foto

Hai, mai ziceţi şi voi şi poate punem de-o votare să-l găsim pe cel mai cel.

Crăciunul înseamnă acum fuga de la serviciu în data de 23, maxim 24, câteva zile de odihnă la ai mei şi înapoi la Cluj. Bradul e deja făcut şi mă aşteaptă cuminte, mama are masa încărcată. Cineva îmi spunea că vârsta e de vină. Că, deocamdată, fac echilibristică între două lumi, două case, şi poate că are dreptate. Nu aş putea să stau la Cluj de Crăciun pentru că, deocamdată, aici nu e casa mea, e maxim chiria mea. Pe de altă parte, nici la Baia Mare nu mai e casa mea şi nici spiritul Crăciunului nu îl mai simt ca odinioară.

Poate când voi avea casa mea la Cluj, iar ai mei vor veni în vizită, cu ocazia primului Crăciun oficial aici, va apărea, din nou, şi spiritul Crăciunului, rătăcit momentan. Apoi, vor veni şi copiii, iar atunci, în mod clar, Crăciunul va avea altă însemnătate. Cred că, până la urmă, asta e, Crăciunul se trăieşte diferit la fiecare vârstă.

Azi m-am hotărât să bag spiritul Crăciunului cu forţa în mine. Am desfăcut o portocală, nici unul dintre colegi nu a vrut. Am pus o colindă, toţi şi-au pus căştile. Am să apelez la ultima soluţie şi o să fac ceea ce face orice femeie: o să mă duc la cumpărături de Crăciun!

Să ne revenim, zic. Da, pleacă din Cluj, da’ nu scapă de noi. Şi ca să vadă ce oameni de comitet lasă în urmă, ne-am gândit să-i facem o petrecere de pomină. Ţinem Crăciunul în avans!

Clujene, îţi permiţi să ratezi aşa ceva?

Dacă în anul Domnului 2010, la Vatican se exploatează la maxim imaginea lui Ioan Paul al doilea (scrumiere, căni, brichete, brelocuri, mă mir cum de nu am văzut şi chiloţi cu chipul său), îmi imaginez cum era dacă existau oameni cu spirit antreprenorial pe vremea Mântuitorului. Vă daţi seama? Pe vremea aia erau nişe de piaţă, nu sărbători mainstream, ca în zilele noastre.

Un om cu fler de acum 2000 de ani ar fi putut foarte bine să-şi deschidă o tarabă exact lângă ieslea în care s-a născut Iisus. Putea să vândă orice: un fir de fân din ieslea Mântuitorului, transpiraţie de pe faţa lui Iosif, bucăţi de balegă ale dobitoacelor aferente. Ar fi fost cea mai mare lovitură de marketing din istoria omenirii. Omul s-ar fi îmbogăţit şi, probabil, ar fi fost ucis. Păţăşti.

La fel, un alt creştin putea să-şi amenajeze un stand chiar lângă cruce. Sigur, i-ar fi fost puţin mai greu, datorită puzderiei de soldaţi romani, da’ să zicem că i-ar fi mituit cu o parte din profit. Ăsta chiar era un norocos! Putea comercializa primele picături de sânge din trupul Mântuitorului, putea vinde cuiele, putea vinde giulgiul, putea vinde crucea cu totul! Era a doua mare lovitură de marketing din istorie. Omul s-ar fi îmbogăţit şi ar fi reuşit chiar să rămână în viaţă, datorită mitei amintite mai sus.

Sună dur? Ia gândiţi-vă cam ce se întâmplă în zilele noastre de cele două sărbători.

Recunosc, e o întrebare lungă, dar relavantă. Zilele trecute, am fost la un chef de casă nouă.

Paranteză. S-au cam adunat, în ultimul timp, chefurile de genul ăsta şi am cam rămas în pană de idei. Am admirat gresie, faianţă, lustre, am testat canapele şi alte etc-uri practicabile la manifestări de genul ăsta. Poate îmi daţi voi câteva idei de cadouri de casă nouă. Săriţi peste chestii de la Nobila Casa. Am cumpărat în ultima vreme de acolo, şi verific cutia poştală ca nebună. Chiar dacă ei nu ştiu, eu aştept cardul de fidelitate cu minim o veioză cadou. Închidere de paranteză.

La ultima băută de casă nouă, când noi beam aşa, în scârbă, că ei, wow!, au deja casa lor şi noi stăm încă în chirie, iar gazda bea forţat, cu gândul la următoarea rată, am văzut cea mai tare terasă. Din lume. Bine, poate nu din lume, dar avea o super privelişte şi o suprafaţă suficientă pentru a deschide un bar.

Trăgând profund aer în piept, aerul poluat de Cluj, da tot aer era, gazda ne-a povestit că vecina de alături, cu o terasă la fel de impresionantă, pe care o vom numi de acum încolo Terasa Dumnezeu, vrea s-o închidă. Cică ea lucrează în Spania şi vrea să se vadă rezultatele. Vrea ca Terasa Dumnezeu să fie toată-toată frumos acoperită cu nişte frumoase termopane. Ce-o să zică rudele de la ţară? Ea nu are? Ea nu poate? Ba, poate!

Până acum, amicul nostru a prostit-o că vine Ordinul Arhitecţilor în control şi îi dă amendă, dacă închide Terasa Dumnezeu. I-a spus că vine însuşi primarul la controale random. Proasta a crezut.

Dacă tot ţi-ai cumpărat un apartamanet cu o Terasă Dumnezeu, de ce să nu te bucuri de ea? De ce să nu îţi inviţi prietenii, în serile de vară, la o poveste în aer liber? De ce? De Spania, de aia! Asta a înţeles românul că e oglinda bunăstării: termopane, faianţă albastră, cu inserţii aurii, în baie şi, dacă vorbim de o casă, nişte turle.

Tare mă tem că vine Paştele şi nu mai putem salva Terasa Dumnezeu. Doar ştiţi voi, românul face curăţenie generală de două ori pe an: curăţenia de Crăciun şi cea de Paşte. Şi românca asta tre’ să aibă termopane de spălat.

De ce…

In dimineata zilei de 25 decembrie, recunoscuta de calendar ca si ziua de Craciun, televizorul era plin de buci. Nu ca as fi nimerit eu pe vreun canal unde bucile sunt la putere. Nici macar nu erau buci sexuale. Erau buci semi-sexuale petrecarete. Erau bucile care s-au frecat de ce au apucat, prin cluburi, in ajunul Craciunului. Poate deranjez cu nedumerirea, da’ de ce trebuie sa fiu inundat cu asemenea stiri in ziua de Craciun? “Tinerii au rupt cluburile in doua in noaptea de Ajun”; “Super petreceri in cluburile baicoiene de ajunul Craciunului”. An de an. Craciun de Craciun. Le-as da fabricantilor unor astfel de stiri sa adulmece niste sosete de fotbalist, dupa o zi intreaga de antrenament.

Pe de alta parte, mi se pare un pic deplasat sa o arzi in club in ajunul Craciunului. Si eu am avut perioada mea de holtei, da’ mergeam maxim la colindat. Ma imbatam, ajungeam in zorii zilei acasa, numai eu stiu cum, da’ macar mimam ideea de Craciun. Nu militez aici pentru mersul la colindat, ci macar pentru masa in familie din ajunul Craciunului si pentru o farama de profunzime si decenta ce ar trebui sa inconjoare aceasta sarbatoare (da, ma imbatam, da’ macar mergeam la colindat!). Ma intreb ce educatie vor primi plozii ce vor iesi prin gaurile celor care acum isi freaca bucile prin cluburi in ajunul Craciunului… vor deveni niste cutii goale, ambalate frumos, care nu vor cunoaste altceva decat tendinte in muzica si in moda.

Avand foarte mult timp de frecat in perioada asta, pe el, timpul, zic, am dezvoltat o dilema. Pe masura ce o aprofundam, mi-am dat seama ca e, de fapt, o teorie. Teoria s-a transformat in certitudine: sunt convins ca exista un circuit al sticlelor in natura. Simplu. Duci o sticla de bautura fina spaga la un cacat de functionar. Asta, fiind un scartar infect, n-o desface. O pune cuminte in bar, ca mai apoi s-o dea cadou la prima onomastica. Ala care a primit-o, n-o desface nici el. Se gandeste ca va fi cadoul perfect pentru sefu-so, care se pensioneaza. Sefu-so, destul de inaintat in varsta si consumator de alcool la viata lui, o pune bine, pentru zile negre. Afla ca vine fiica-sa sa i-l prezinte pe viitorul ginere. Se hotaraste sa desfaca sticla. Ginerele esti tu. Sfanta vaca! Ai ajuns sa bei din propria-ti sticla!

Petrecand ceva vreme printre moroseni, oameni pe care nu ii poti aprecia la adevarata valoare doar cand ajungi sa ii cunosti (valoarea e mare), si nu zic asta pentru ca Florica e de pe aici, mi-au intrat la suflet niste expresii de-ale locului. In speta trei. Mai sunt si altele, da’ nu-mi vin in minte acum. Daca-mi vor, o sa va scriu de ele. Daca nu, nu.

Sa mergi pe omenie – cand morosanul merge pe omenie, e foarte relaxat.  Stie ca va efectua o vizita in cadrul careia mancarea si bautura vor curge valuri. L-a omenit gazda, ca sa zic asa.

Sa mergi pe vedere – e momentul in care fata isi aduce pentru prima data iubitul acasa la parinti. Se pare ca si eu am fost, la un moment dat, pe vedere, fara sa stiu.

Preferata mea e expresia sinonima cu palincia: fabrica de dumnezai. Ideea e simpla: oamenii implicati in procesul fabricarii palincii se imbata crunt si au gurile pline de dumnezai. Logic, nu?

Va pupam intens si balos!

05.00 (dimineata, cum ar veni): ambii suntem inca treji, intr-un apartament dintr-un cartier clujean in care isi dadea ultima suflare petrecerea de Craciun (nu, nu s-a desfasurat toata acolo, da’ nu stii niciodata unde te duce viata). Florica e moarta de somn, eu ma lupt cu ce credeam eu ca va fi ultima bere.

05.30 (un pic mai dimineata, zic): parasim cheful, care era deja mort de-a binelea si, dupa o lupta cu un caine mult prea jucaus pentru ora aia, reusim sa ne imbarcam intr-o caleasca prevazuta cu ceas de contorizare (a banilor, ca sa zic asa).

…

12.30: Facem ochi, obligati de sunetul necrutator al telefoanelor pe care, in acel moment, le-am considerat una dintre cele mai odioase inventii ale umanitatii. Bineinteles, groapa numita stomac ardea. Nimic ce o ciorba de mama/bunica nu poate rezolva. Normal ca ciorba a avut un ingredient ironic special din partea celei care a produs-o, in speta mama mea: “Arde groapa, asa-i?”… n-ai ce replica sa dai. Taci si balotezi.

15.00: Florica incepe sa se agite. Bagajul nu era facut. Eu dorm. Florica e la dus. Eu dorm. Florica se agita din ce in ce mai tare (as putea spune ca e un veritabil pachet de nervi). Eu dorm. Florica a terminat bagajul. Eu dorm… Ma trezesc, arunc trei camasi, doua tricouri, niste chiloti si ciorapi (din aia buni) in bagaj si am terminat. Florica e nervoasa pe calmul meu. Eu dorm in mine.

15.30: Trece pe la noi sora mea, pentru a schimba impresii despre petrecerile de Craciun (sora-mea aia mica ce a creat logo-ul TVdece si design-ul blogului). Fetele fumeaza si barfesc, eu incep sa ma agit (mai aveam treburi masculine de rezolvat). Fetele barfesc. Eu pusc de nervi. Fetele mai aprind o tigara. Eu am o pseudo criza de isterie. Ma calmez. Adorm.

…

18.15: Pornim spre Baia Mare, orasul de bastina al Floricai si locul unde vom petrece Craciunul. Drum lung si plictisitor. Noroc ca suntem noi plini de voie buna si nu ne plictisim impreuna. Aflam de la soferul autocarului ce farse isi mai fac, ei soferii, intre ei. Mustar in cafea, de exemplu. De tabara, dupa posibilitati.

21.00: Inca pe drum. Suntem lihniti de foame.

21.25: Burta plina.

21.26: Eu elimin gaze pe cavitatea bucala (discret, sa n-auda socrii). Florica e o domnisoara.

23.00: Invatam patu’ cum se doarme.

Si iata-ne, de Craciun, la moroseni, intr-un oras senzational, un melanj intre capitalism si oamenii dintr-o bucata ai locului. Acest mix a dat nastere unor monstruozitati comerciale foarte savuroase: Ionut Jeans, nenumarate magazine intitulate “Center”, un magazin de carne si produse din carne extrem de elegant si curat (nu stiu sa fi vazut la Cluj asa ceva), intitulat sec si sugestiv “Abator”.

De aici, va dorim, in stilul nostru, UN CRACIUN HAIOS!

La fel ca cele ale multor conationali, degetele mele au tastat de cateva ori cuvintele “Fie ca”. Ei bine, asta este ultima data cand o fac. (dat fiind contextul Fuegist, chiar nu m-am putut abtine) Sunt convins ca daca eu pot, vor reusi si altii. Pe aceasta cale, doresc sa le transmit tuturor celor care il au pe “Fie ca” in sange sa ma scuteasca de mesaje standard. Daca nu sunteti in stare sa zamisliti ceva original, pastrati-va centii pentru amatorii de clisee.

Fara sa va lasati vrajiti de cliseista magie a sarbatorilor, fara sa va ganditi la super distractie, prieteni, mancare, bautura, fara sa va dati cu parfum, fara sa va pregatiti chilotii curati, ganditi-va putin la ipoteza ca suntem supravegheati indeaproape de o civilizatie extraterestra si la ce vede civilizatia asta in noaptea de revelion. Ii vede pe toti reprezentantii speciei inferioare pe care o analizeaza (pornim de la premisa ca ei sunt superiori, ca altfel nu vad cum ar sta in spatiu si s-ar uita la noi) beti, precum peretele, efectuand o numaratoare inversa, la capatul careia zbiara ca bezmeticii si se pupa frenetic.

Daca parasim nava extraterestra si analizam la rece, sarbatorirea schimbarii anului e la fel de relevanta ca si mizeria de Sfantul Valentin. O buna parte dintre noi nici nu prindem ora 12 treji. Alta buna parte asteapta artificiile, pentru ca e unul dintre cele mai importante momente din viata lor. O a treia buna parte nu se duce la nicio petrecere, deoarece e deprimata si, mai mult ca sigur, se va sinucide. Restul partilor s-au strans sa mance bine, de parca nu ar mai exista ziua de maine.

Cu toate astea, se pare ca o singura noapte de numarat invers nu e suficienta. In timp ce ducea gunoiul la pubela, unuia i-a venit stralucita idee numita microrevelion. Mirobolant! Adica, nu-i inca revelionul, nu-i nimic de numarat, da’ hai sa mai tragem o betie inainte de revelionul adevarat si sa ne facem de doua ori de rusine in fata civilizatiei extraterestre. La fel e si cu petrecerea de Craciun la firma. Un motiv in plus pentru niste corporatisti, imbracati la trei ace jumate’, de a o arde superior: “Nu pot sa vin, am petrecere de Craciun la firma”. Nu mai bine aluneci tu pe gresie un pic?

No, dupa toate cele scrise, va vine sa credeti ca postul asta promoveaza un microrevelion? E un microrevelion mai special, pentru ca e pe baza de internauti.

Detalii gasiti la Andrei.

Indiferent de volumul sau pretul cadourilor primite de la Mos Nicolae, portocalele sunt nelipsite.

Reminiscenta post-comunista, perioada in care erai cineva, daca aveai o portocala pe masa, acest fruct ne face sa ne simtim chiar prost, daca nu il daruim celor dragi de Mos Nicolae. Daca primesti un cadou (pe strada, sa zicem), si trebuie sa il transporti pana acasa, trecatorii te vor judeca din priviri sau te vor privi intrebator, in cazul in care punga ta de cadouri nu contine si portocale.

Acum cateva zile, radeam de clujenii care asaltau standul de fructe, varand in sacose portocalele festive. Asta pana cand, ieri, am primit cadoul de Mos Nicolae si m-am trezit intrebandu-ma: “Si portocalele unde-s?”…. erau pe fundul pungii de cadou

E ok sa primesti si banane, sau alte fructe exotice, dar, daca in ziua de Mos Nicolae la mine in casa nu miroase a portocale, parca nu e acelasi lucru. E ca si cum, in ajun de Craciun, tati meu vrea miros de sarmale in case

De ce…