Posturi marcate ‘copywriting’

Tot românu-i copywriter

Citind articolul Corinei, mi s-a reconfirmat cât de puţin se ştie în România despre meseria pe care eu o prestez zi de zi. Au trecut două decenii de la revoluţie şi copywriting-ul e încă o nebuloasă pentru majoritatea românilor, care scriu copyrighter, ca să demonstreze că sunt culţi în cap şi că au părăsit demult peşterile. Şi tocmai pentru că se ştie atât de puţin, orice biped are impresia că ştie să facă treaba asta, la fel cum orice student ştie să facă logo-uri şi site-uri ieftine, care aşa şi arată.

Nu, nu ai stofă de copywriter dacă ai inventat o glumă la care prietenii tăi râgâitori de bere s-au prăpădit de râs. Nu, nu poţi spune că ai fi în stare să faci munca unui copywriter dacă ai venit cu sloganul genial “Profesionalism şi calitate” pentru firma lu’ văru-tău. Nu poţi să crezi că ai face ravagii în industria asta dacă ai luat o imagine de pe net şi ai pus, în paint, un text peste ea. Nu poţi crede că marile agenţii din România s-ar îngrămădi să te angajeze dacă iubita ta îţi spune că ştii să comentezi reclamele de la televizor. Nu, nu oricine poate fi copywriter, la fel cum nu oricine poate fi chirurg pe creier.

Cetăţeni, stăpâniţi-vă pornirile “creative”! Sunt sigur că sunt alte domenii în care excelaţi icon smile Tot românu i copywriter

O meserie ingrată

Undeva, într-un birou ponosit din fundul unui minister, lucrează un băiat. S-ar putea spune că e ca oricare altul, atât doar că nu e, meseria lui scoţându-l din calculele normalităţii. Dacă-l vezi, nu dai niciun covrig negăurit pe el, deşi covrigii negăuriţi sunt la modă. Desigur, vorbim despre un covrig negăurit stricat. Şi cum te uiţi aşa la el, observi că îl apasă ceva: cearcăne întunecate îi parazitează ochii, e neîngrijit, cu părul uns şi hainele necălcate. Arată de parcă toate greutăţile lumii se află pe umerii săi, un soi de Atlas modern ce suferă de rujeolă.

Fumează precum un birjar, e agitat ca şampania pentru copii, e căzut pe gânduri mai mereu şi niciodată nu i se întâmplă nimic. E obscen de introvertit, anormal de tăcut şi scârbos de boem. Şi toate astea au legătură cu meseria pe care o are. O meserie care îi oferă zilnic provocări inimaginabile, pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit, dacă nu vrea să lucreze la Kaufland (nu e link la site-ul Kaufland, ci la un articol de-al meu). Pe cât de grea e meseria lui, pe atât de haioase sunt rezultatele, iar satisfacţiile lui se reduc la momentele în care oamenii îi descoperă munca şi râd de ea.

El este în spatele unor denumiri precum: Bucovăţ, Boşoteni, Budeşti, Borăscu, Cicir, Crăcăoani, Cujmir,  Dagâţa, Dârmoxa, Fărtăţeşti, Grinţieş, Gurasada, Hălchiu, Havârna, Miroşi, Şăulia, Salard şi multe, multe altele.

Îmi place să cred că undeva, într-un birou ponosit din fundul unui minister, lucrează un copywriter de sate. Să-l compătimim, zic.

Noul model de ierbar

Când mi-a spus Liviu că vrea să facem o campanie împotriva consumului de etnobotanice, am ştiut că e de muncă. La modul foarte sincer, n-am prea lucrat pe campanii sociale, provocarea fiind cu atât mai mare. Şi m-am pus pe gândit, că doar asta mi-e meseria. Şi m-am gândit. Şi m-am gândit. Şi am întors problema pe toate feţele. Până când, într-un final, am ajuns la ideea de ierbar cu oameni. Mi s-a părut o idee bună pentru o campanie care trebuie să mişte oamenii. Pentru că doar aşa va avea succes o campanie socială: dacă va şoca.

Am fost mândru de ideea mea, chiar dacă nu e pentru un produs, ci pentru o cauză tristă. Le-am spus-o şi colegilor de la Imagistica, iar ei m-au ajutat să-i dau viaţă. Şi au făcut-o cum nu se poate mai bine, ca de fiecare dată. Acum, sunt şi mai mândru. A ieşit ce vedeţi mai jos: o campanie care îşi propune să tragă acel semnal de alarmă pe care nimeni nu l-a tras până acum. Sau l-a tras, dar fără nicio eficienţă, “magazinele de vise” şi victimele lor înmulţindu-se de la o zi la alta. Hai să facem ceva împreună pentru a stopa fenomenul! Răspândiţi-o pe unde puteţi!

O campanie Imagistica, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca.

ierbar entobotanic web Noul model de ierbar


Cum am vândut un alint

Ca orice mascul, mai servesc şi eu bere. Ia, mă, la mine, cum îmi reduc din start calităţile. Nu “mai servesc”, ci bag serios, în sensul că sunt consumator constant de lichid pişolcos, adică îmi place berea, ca să nu o mai lungim. Nu-i un păcat, că doar nu l-am răstignit pe Hristos. Şi n-am nici burtă. Doar mă piş mai des decât restul lumii, că n-am cea mai mare vezică din lume.

De fiecare dată când răsfoiam nişte beri, Florica avea un “alint” special pentru mine. Mai exact, când mă apropiam de ea pentru tandreţuri, senzorul ei feminin se activa şi o determina să-mi spună: “Iar ai băut bere, Berilă!” Deci, în intimitatea conjugală, numele meu de băutor de bere era Berilă.

La un moment dat, a venit la agenţie un client din domeniul panificaţiei, care dorea să-i creăm un brand pentru produsul crochete (un fel de grisine, da’ mai groase). Din experienţa clientului şi din studiile pe care le-a efectuat, a rezultat faptul că oamenii asociază acest produs cu consumul de bere. Da, ne-am convins şi noi, mergeau perfect cu bere! Erau un fel de seminţe pentru meci sau alune pentru cola.

No, nu ştiţi voi, da’ nebănuite sunt muzele unui copywriter. Mi-am tot stors creierii, am întors produsul pe toate feţele, am trecut prin jdemii de idei, fără să găsesc un nume de brand suficient de puternic. Şi, dintr-o dată, m-a lovit!

berila mic Cum am vândut un alint

Clientul a acceptat ideea, io eram încântat, Florica mai puţin. Mi s-a adresat în cel mai dulce mod cu putinţă: “Porcule, mi-ai vândut alintul!”

Facebook fail 2

Puteţi citi celălalt articol aici.

În timp ce săpam cu mare râvnă în Treasure Island – hai să nu judecăm ce şi cum mă joc eu, da? – un titlu incendiar îmi sare în ochi, mai ceva ca uleiul încins: “Te ducem la Ibiza!” (click pentru mărire)

ibiza4 1024x768 Facebook fail 2

Măi să fie! Vreau la Ibiza? Păi, cam vreau.

E plăcerea mea să reproduc textul: “Always a creat un concurs special pentru fete! Ele să meargă la Ibiza şi să party non-stop! Draga noastră, înscrie-te acum!”

Cred că nu mai vreau. Chiar dacă agenţia Httpool doar vinde spaţiu publicitar pentru Facebook România, eu sper că, pe viitor, intenţionează să mă angajeze ca şi corector online. Să fie o clauză în contractele lor prin care să mă pot băga peste orice campanie de pe Facebook. Defect profesional, văd toate greşelile din ad-urile, popup-urile şi etc-urile de pe online. Măcar să profit şi eu de harul ăsta cumva.

Îmi şi inchipui cum, într-o zi, unul dintre oamenii din departamentul de marketing de la Always şi-a ascuţit copitele şi a început să le bată frenetic de tastatură. Numai de la un om prevăzut cu copite poate ieşi un asemenea text. Refuz să cred că e făcut de un copywriter. Decât dacă şi el are copite. Poate toţi din departamentul de marketing au copite. Poate e probă de angajare: nu ai copite, nu te iau.

Prin deducţie logică, şi consumatorii Always ar trebui să aibă copite, pentru a le înţelege textele. Mi-e ciudă că nu avem mai multe dintre noi copite. Dacă e, de fapt, un mesaj secret, transmis din copită în copită, şi noi îl ratăm?!

Scrisoare de divorţ

Dacă tot s-a deschis cutia cu scrisori, nu văd de ce nu aş băga şi eu una. Mai ales că mi-e foarte dragă, pentru că mi-a adus locul de muncă unde prestez şi în momentul de faţă.

Prin 2007, nu dădeai doi bani pe mine. Nici măcar eu nu dădeam. Eram un amărât de absolvent al unei facultăţi de balet, timid, de mi-era ruşine să vorbesc chiar şi cu mine, mai mult sau mai puţin grăsuţ şi cu un job de căcat: merchandiser în industria berii (cu alte cuvinte, puneam sticle pe raft). Vai steaua mea!

Sora mea lucra în advertising. Într-o zi, mi s-a adresat: “Măi, aşezătorule de sticle pe raft, avem nevoie de un copywriter la agenţie. Nu vrei să te bag pe felie?”. Vă daţi seama că am acceptat, chiar dacă habar nu aveam cu ce se mănâncă meseria asta, sau dacă eram făcut pentru aşa ceva.

N-am fost la interviu. Am primit doar un task pe mail, pe care a trebuit să îl rezolv cât mai rapid şi creativ cu putinţă. Trebuia să redactez o scrisoare de despărţire din partea unui soţ, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre el şi soţie, de viaţa sexuală săracă şi de alte cele. Trebuia scrisă în aşa fel încât să rămână loc de “bună ziua” între cei doi. Am scris asta:

“Draga mea,

Robinetul din baie e stricat. Dimineaţă, în timp ce făceam un duş, am rămas cu el în mână. M-am gândit care ar fi cauza acestei defecţiuni. Primul lucru care mi-a venit în minte e că aceasta se datorează indolenţei mele faţă de problemele casei. Dar nu. Mi-am dat seama că este vorba de o lipsă de comunicare între robinet şi filet. S-a întâmplat ceva, pe parcursul coabitării lor, ce a dus la această ruptură. De la un moment dat, nu mai exista frecare. În plus, robinetul nu mai ajuta filetul la îndatoririle zilnice, cum ar fi jetul de apă.

S-au despărţit fără complicaţii, având amintirea multor “învârteli” prin care au trecut împreună.

Cred că ar fi cazul să le urmăm exemplul.”

M-au luat! Mă gândesc că o fi ceva de capul meu, dacă împlinesc, în curând, trei ani aici.

Bă, mi-a venit o idee!

Un băiat, ce lucra într-o agenţie de advertising, a fost lovit, în timp ce era cu părul plin de şampon, de o idee. Şi-a notat-o, a propus-o clientului şi acesta a acceptat-o. A ieşit o minunăţie de reclamă, izvorâtă din zile şi nopţi întregi petrecute cu produsul. Credeţi-mă, lucrez în advertising şi ştiu cum vin ideile. Trebuie să laşi produsul pe care trebuie să-l promovezi să intre în viaţa ta. Trebuie să mănânci cu produsul, să dormi cu produsul, să faci sex cu produsul. Din acest proces, băiatului i-a ieşit chestia asta:

renault sky typo Bă, mi a venit o idee!

Ad-ul promovează modelul Renault Megane II cabriolet şi transmite ideea că, dacă priveşti în sus din maşina asta, oraşul îţi vorbeşte. Splendid!

După câţiva ani, alt băiat, tot angajat într-o agenţie de advertising, a rostit pe gaura prin care se hrăneşte: “Bă, mi-a venit o idee!” Şi, din păcate, ideea a prins viaţă, fără să se verifice dacă s-a mai născut în capul altuia:

preview 600 400 Bă, mi a venit o idee!

Din două, una: fie nu a făcut muncă de cercetare, fie l-a durut în scrot şi a furat ideea cu nesimţire. Mno, ce să-i faci. Nu poţi fi original tot timpul.

Recent, am dat de prostu’ satului. Am dat de omul care a stat toată copilăria închis în casă pentru că mă-sa l-a prostit (ce altceva să facă, dacă era prost) să nu iasă, fiindu-i ruşine de prostia care i-a putut ieşi prin vagin. Prostu’ satului îşi duce şi el veacul în industria de advertising, ba chiar a reuşit să prostească (genial! un prost care prosteşte) vreo două-trei fătuci să i se crăcească pe motivul ăsta. El e preapizdos, lucrează în advertising. E atât de preapizdos, încât n-a putut mai mult de atât:

15281 640 Bă, mi a venit o idee!

Şi cum să lase el, micuţul, prostia nefinisată? A pus cuvântul: “Inspirat”, să dea şi mai bine cu mucii în fasole. Mi-aş dori să-l întâlnesc. Mi-aş dori să mă conving că nu uită să respire.