Posturi marcate ‘confesiuni’

X lucruri pe care le iubesc

Vorbeam ieri pe mess cu Veve şi, dintr-una-n alta, m-am trezit cu o leapşă destul de grea. Să scriu 20 de lucrurile pe care le iubesc icon smile X lucruri pe care le iubesc   În general, mie îmi plac foarte multe lucruri, datorită firii mele deschise, sau, ca să o luăm invers, sunt foarte puţine lucruri care nu îmi plac, aşa că o să îmi fie cam greuţ să le prioritizez. Am să încerc însă să fiu concisă şi să nu fac din postul ăsta unul atât de feminin încât să daţi în diabet icon smile X lucruri pe care le iubesc Ordinea este pur aleatorie, le scriu cum îmi vin la taste.

1.  Familia mea, asta incluzându-i şi pe Zicu şi pe Miche. Chiar dacă sună a clişeu, până la urmă, familia e cea care contează cel mai mult.

2. Prietenii mei (ştiu ei care sunt), pentru că fără prieteni eşti doar un clovn trist pe o scenă goală.

3. Baia Mare, oraşul în care m-am născut, am trăit şi în care m-am format. Aici intră şi Maramureşul. Indiferent unde locuim, noi, moroşenii, suntem cumva conectaţi telepatic. Altfel, nu-mi explic cum ne găsim rapid şi încercăm să ne ajutăm cu orice putem. Suntem un fel de sectă, doar că vorbim mai amuzant şi, în general, lumea ne place.

4. Jobul meu, colegii, şi tot ce implică acesta. După nişte ani în agenţii de PR şi advertising, serioase sau mai puţin, mi-am găsit locul. Un brand pe sufletul meu, jovial şi trilulilu, care mă lasă să fiu cât de creativă vreau. Nici nu prea pot să îl numesc job.

5. Italia şi bucătăria italiană. Eu şi Zicu ne intitulăm “păstari” icon smile X lucruri pe care le iubesc Puteţi adera cu încredere la acest grup.

6. Câinii. Mici, mari, şchiopi, de rasă sau maidanezi. Nu contează. Dacă aş avea bani, aş face o mega aroganţă: aş cumpăra un teren cât mai central pe care aş construi un adăpost pentru câinii vagabonzi. Până atunci, bifez un obiectiv personal: acela de a mă juca cu câte un câine din fiecare ţară prin care trec. Ştiu, e stupid, da’ tot e drăguţ, recunoaşteţi! icon razz X lucruri pe care le iubesc

7. Ford KA. Nu Porsche, nu Mercedes. Am io aşa o atracţie faţă de maşina asta. Cred că mi s-ar potrivi ca o mănuşă.

8. Să călătoresc. Dacă aş câştiga o excursie în jurul lumii, aş fi cea mai fericită din lume.

9. Să am un penthouse într-un cartier fiţos şi să fac mici party pe terasă cu prietenii mei. Să moară vecinii cu Evian şi caviar de ciudă.

Cam atât mi-a venit acum. Sigur, mai sunt lucruri care îmi plac şi cu siguranţă o să-mi fie ciudă că nu le-am scris.

Leapşa aceasta merge mai departe doar la bărbaţi (sper că fetele se simt şi o servesc dânsele singure icon smile X lucruri pe care le iubesc ) Groparu, Maka, Nicu Bendea, Chinezu, Dragoş Mone şi Ruben. Io zic ca e o leapşă faină, nu musai feminină, băgaţi şi voi.

Nu pot concepe…

… mâncarea de mazăre fără cârnaţ. Nu cu pui, nu cu vită sau alt beteşig. Doar cu cârnaţ! Dacă n-am cârnaţ, e ca şi cum aş suda fără mască.

… fasolea frecată fără ceapă prăjită. Lipsa cepei a asemănătoare cu lipsa flatulenţelor de la final.

… salata fără roşii. Am o boală cronică pe oamenii care vânează roşiile din salată. Le urmăresc mânuţele săpătoare şi trăiesc cu teama că nu îmi vor rămâne destule.

… slana fără ceapă. E ca sexul fără femeie.

… supa de pui fără piper. Efectiv mi-o fac neagră, de nu-i mai simt gustul.

… alunele fără cola. Blasfemie!

… mâncarea de Paşte fără hrean. Degeaba a-nviat, dacă nu este hrean!

… omleta fără murături. Mai bine nici nu se apucă găina de ouat. Să şi le ţină!

Şi aşa mai departe…

Mă simt murdar…

… de fiecare dată când sunt nevoit să lansez, nonşalant, o minciună. Nu sunt eu cel mai pur dintre pământeni. Când e cazul, scot minciunile din mine ca un tonomat. Şi tu o faci! Aş vrea să-l aud pe ăla care zice: “Eu nu am minţit niciodată!” I-aş aduce o oglindă, l-aş întreba dacă se mai poate privi în ea şi dacă mi-ar spune că da, i-aş da-o de cap. Cu toate astea, nu pot să ignor sentimentul de mizerie interioară pe care un neadevăr îl lasă în urmă. Este însă o mizerie “digerabilă”, pentru că tare bine pică uneori un “n-am putu să ajung la timp, a fost trafic”, un “m-ai sunat? nu mi-a apărut niciun apel pierdut” sau un “faină petrecere ai organizat, m-am distrat de minune!”

… când îmi intră chiloţii în fund.

… când dezamăgesc pe cineva drag. Asta e o mizerie care nu iese cu niciun detergent sufletesc. E genul de mizerie care se imprimă adânc şi te bântuie o vreme, acutizându-se de fiecare dată când te întâlneşti cu persoana respectivă. Trece, până la urmă. Nu poţi s-o dai în bară atât de rău, încât cineva drag să nu poată trece peste.

… atunci când alţii sunt murdari. La propriu sau la figurat. La propriu, când o masă de oameni pute, simt cum putoarea lor îmi invadează trupul. Nasul e una, da’ eu simt cum mirosul lor se personifică şi devine cineva pe care mi-aş dori, cu toată fiinţa, să-l trimit la podea: “Spălaţi-vă dracului!”. La figurat, mizeria umană e atunci când un om pute moral mai tare decât un căcat fizic. Punct.

… când mă scobesc în nas şi cineva mă surprinde.

… când simt că nu pot ajuta pe cineva care chiar are nevoie. Îmi place să ajut oamenii. E un hobby de-al meu. Îmi place atât de mult, încât, deseori, sunt etichetat drept “prost de bun”. Nu mă deranjează. Îmi place să cred că şi eu, la nevoie, voi avea pe cine să mă bazez. Dacă nu, nu. Sunt însă situaţii când ajutorul ăsta chiar nu ţine de puterile mele. Şi atunci, simt o ţâră de mizerie. Repet, cineva care chiar are nevoie. Mă piş cu boltă pe plângăcioşi şi pe victimizaţi.

Da’ cel mai murdar mă simt când îmi aplic o mască de faţă din argilă.