Era o vreme în care operaţiile estetice însemnau mărirea sânilor. Sau micşorarea lor, deşi mi se pare o blasfemie să micşorezi ceea ce Dumnezeu a lăsat mare, chiar foarte mare, pe alocuri. Sau înfrumuseţarea nasului. Sau a pomeţilor. Sau a buzelor, a burdihanului. Sau a căcătoarei. În fine, cred că, în cazul unora, şi operaţia pe creier poate fi lejer considerată drept estetică, pe sistemul “am întâlnit şi proşti urâţi”. Se pare că, în vremea asta despre care vorbim, se făceau operaţii estetice de bun simţ. Mă, io n-am treabă. Dacă ai ţâţele cât două stafide şi te simţi mai puţin femeie din cauza asta, transformă-le în pepeni (de Dăbuleni, să zicem, că cică-s mai celebri aşa). Dacă ai băgat bere în tine precum un bivol şi nu-ţi mai poţi purta bendeul, iar nevastă-ta nu te mai biruie peste ea în timpul penetrării, fă-ţi liniştit o liposucţie. Io n-o să te judec!
Toate până la un punct. Când deja se ajunge la ombilicoplastie, io nu mai prea înţeleg cum se învârte lumea asta. Să analizăm un pic. Buricul ne-a fost alături încă din perioada intrauterină, când, prin intermediul cordonului ombilical, ne hrănea. În momentul venirii pe lume, acesta a prins o anumită formă, în funcţie de cum a fost retezat cordonul. Unii au o groapă, numai bună de format mizerii şi putoare, alţii îl au închis, alţii lunguieţ, alţii lat. Cert e că, e un căcat de orificiu care nici nu te ajută, nici nu te încurcă. Că mai dai o limbă în buric în timp ce te fuţi, aia e altceva. Da’ nu cred că a primit cineva reproşuri de genul: “Dă-te-ncolo cu buricul tău urât, că mi s-o culcat pula” (pierit cheful, dacă e pe bază de muiere). În plus, mi se pare o lipsă de respect faţă de buric să-l faci urât, din moment ce te ştie de mic. Ba chiar te-a menţinut în viaţă, nerecunoscătorule!
Exceptând cazurile de buric închis, după cum fin afirmam şi mai sus, acesta e un fel de groapă de gunoi. Produce tot felul de mizerii urât mirositoare, adună scame de pe haine şi, dacă e să mă întrebaţi, e orice altceva decât un mijloc de atracţie. Nu-mi amintesc să fi zis vreodată: “Bă, ce-un buric are aia. Acum aş sări pe ea!” Şi totuşi, se pare că există o estetică a buricului. Sunt oameni care, probabil, îşi aleg sufletul pereche în funcţie de buric. Oameni care nu pot pune geană pe geană din cauza aspectului dizgraţios al orificiului. Oameni care şi-ar pune plătica sau curul la bătaie pentru o ombilicoplastie (au’, mă, cum sună, că-mi vine să mă cer jos din viaţă!)
Unde se va ajunge, vă întreb? Oare vor urma operaţiile estetice la rinichi? La pancreas? Timpan, scăriţă sau ciocănel? Oare va veni momentul în care un om va intra la un chirurg estetician şi îi va spune: “Domnule doctor, vreau să-mi faceţi o operaţie estetică la glandele salivare. Mi se pare că am o salivă foarte, foarte urâtă!”