Există două constante între care se desfăşoară începutul vieţii conjugale, tot timpul două, niciodată mai multe, că nu s-a gândit nimeni la mai multe şi de ce să ne stresăm? Sau mai puţine, poate chiar nici una, că nu prea le văd rostul, după cum voi încerca să detaliez mai jos. Cele două constante sunt, fără nicio surpriză pentru nimeni, noaptea nunţii şi luna de miere. Să vedem despre ce este vorba, mai exact.
Noaptea nunţii
De undeva, din vremuri imemoriale, a apărut concepţia că noaptea asta trebuie să fie una deosebit de specială, cu muzică, şampanie, petale de trandafir, într-o cameră luxoasă de hotel şi multă, multă dragoste. Teoretic, ar trebui să fie atât de multă dragoste, încât însurăţeii ar trebui să transpire cu un debit cel puţin egal cu al cascadei Niagara. Practic, rar cred că se întâmplă aşa.
După una dintre cele mai obositoare zile din viaţa ta, după alergat de la primărie la biserică şi apoi la restaurant, după miliarde de poze, după discuţii sforăitoare cu rudele şi pupături lichide de la toate babele adunate la marele eveniment, după o noapte de pomină ce implică mult alcool şi meniaito, deci mişcare serioasă, după stresul că nu se strâng bani suficienţi, nu cred că-ţi mai arde de sex. Poate ei da, da’ el sigur e lemn. Şi chiar dacă nu, chiar dacă sunteţi nealcoolizaţi şi fresh ca un odorizant de budă, cât de disperaţi să fiţi încât să vreţi neapărat să v-o trageţi în noaptea asta? Doar nu v-aţi cunoscut alaltăieri, se presupune că aţi mai transpirat împreună, poate chiar v-aţi plictisit să vă mirosiţi transpiraţia sexuală. Aşa face toată lumea, nu?
Luna de miere
Trecem rapid peste faptul că niciodată nu e o lună, că de unde atâţia bani. E perioada aia despre care toată lumea are o preconcepţie sănătoasă: MULT SEX. Şi nu oriunde, neapărat într-o destinaţie-clişeu, că, nu-i aşa, acolo merge toată lumea. Dacă totul se reduce la coit, luna de miere mi se pare cel mai cretin clişeu posibil. Ce rost are să dai mii de euro pe o excursie, când te poţi foarte bine împreuna şi acasă? Şi, din nou, vă ştiţi organele genitale pe de rost, deci nu-i că abia aşteptaţi să ajungeţi la Paris să v-o trageţi.
Doar că nu e deloc aşa. Sigur, e şi pe bază de sex, de plimbat de mână prin oraş, da’ parcă el ar sta la nişte multe beri, în timp ce ea colindă toate magazinele posibile şi chiar imposibile, doar se ştie că au abilitatea asta. Şi parcă ea ar sta la piscină, în timp ce el se uită la meci în cameră. Şi parcă ea n-are chef de sex când are el şi invers. Da’ se poate ceva din toate astea? Nu, că doar suntem în luna de miere, tre’ să fim mieroşi şi să facem totul împreună, pentru că aşa face toată lumea, nu? Şi uite aşa ne ducem frustrările de cuplu în vacanţă, să le mai aerisim, să mai schimbăm decorul şi să putem zice că am bifat-o şi pe asta.
Când vor veni momentele astea, voi face fix ce îmi dictează inima şi, cel mai important, mintea. Şi doamna, că nu se poate nimic fără doamnă!
