Posturi marcate ‘bunele maniere’

Tipuri de momente stânjenitoare la prima întâlnire

Să clarificăm din start că nu e la ce vă gândiţi.

Totuşi, prima întâlnire cu un necunoscut e ca prima întâlnire a unui cuplu. Ai grijă la ţinută, să nu pari prea office, dacă nu e o întâlnire de business, sau poate chiar, din contră, te duci în trening, doar ca să demonstrezi că nu-ţi pasă.

Dacă eşti ca mine, punctual, o să ajungi cu 10 minute înainte de ora stabilită. Ajungem, aşadar, la primul moment stânjenitor al primei întâlniri cu un necunoscut, chiar dacă el nici nu a ajuns încă. Dacă e un lucru după care sunt nebună, e să stau singură, la masă, cu un suc în faţă. Uneori, când mă plictisesc, chiar fac asta de distracţie. Da, sunt ironică, dacă mai trebuia să menţionez. Nu vrei tu să vii la timp?

Începi să te uiţi insistent la uşa de la intrare şi îi judeci pe toţi cei care intră. “Aiii, sper că nu e ăl. Sau ăla. Sau celălalt.” Nici la o primă întâlnire de altă natură nu eşti atât de pretenţios. Şi aşa ajungem la alt moment stânjenitor, în care te uiţi, cu superioritate, la fiecare om care intră, în timp ce ei se uită dezgustaţi la tine.

Într-un final, după ce i-ai desfiinţat pe toţi din local, vine şi omul tău. Se pune la masă, bagă nişte motive penibile pentru întârziere, iar tu aştepţi să vezi ce comandă. Dacă ţi-ai luat un suc, iar el un whisky mic, te simţi prost, că poate şi ţie îţi era poftă. Dacă e invers, ghici cine e beţivul de la masă? Stânjenitor? Ooo, da!

Apoi, poate eşti rupt de foame. Comanzi de mâncare dacă nu o face şi el sau nu? Să zicem că nu comanzi, dar foamea te roade, şi te gândeşti că mănânci după ce pleacă. Ei, după ce discuţiile se termină, se va cere nota. Ce-i spui? “Eu mai stau?” Probabil se aşteaptă să plecaţi împreună. Ieşi cu el şi te întorci să mănânci? Parcă nici aşa nu-i bine. Dacă a adoptat aceeaşi strategie şi se întoarce şi el? Cam cât de stânjenitor?

Când vine nota, mici stânjeneli. Plăteşte el sau tu? Sau plătiţi nemţeşte? Apoi, eşti cu maşina sau e el cu maşina? Vă transportaţi sau vă despărţiţi cu o strângere de mână la final?

De aceea, într-o frumoasă zi, s-a inventat mailul!

Taguri: , , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 9 Comentarii »

Dacă ceapa şi usturoiul ar mânca oameni

Ambele îmi plac la nebunie, iar usturoiul îmi place dincolo de nebunie. Dar cum normele sociale trebuie să îşi bage coada peste tot, se zice că nu e bine să bagi o slană cu munţi de ceapă sau câţiva dulăi de usturoi, dacă ştii că trebuie să ieşi în oraş, ai o întâlnire de orice fel. Marea mea bucurie e că şi Florica e fană, iar în rest mă doare-n cur. Bine, nu-s chiar ghiolban, dacă mănânc şi am de mers undeva, bag nişte pătrunjel crud, că cică reduce din efecte, mestec gumă, iar când ajung, anunţ, să fie oamenii pregătiţi: “Mă scuzaţi, am mâncat ceapă/usturoi”. Ideea e că nu-mi refuz aceste mici plăceri nevinovate, doar pentru că aşa vrea societatea.

E intolerabil din punct de vedere social să mâncăm ceapă sau usturoi când ieşim în lume, pentru că ne pute gura. Dar dacă ceapa şi usturoiul ar mânca oameni, a ce le-ar mirosi gura? E o întrebare pertinentă, dacă tot ne dăm gardienii normelor sociale. Probabil le-ar mirosi tot a ceapă, de la transpiraţie, recte nespălare, a parfum ieftin dat peste transpiraţie, a prostie, a naftalină, a balsam de rufe la 2,5 lei, a spray făcut pe vapor, a ură, a sex, a peşte, a vechi, a nou, a bere ieftină, a diverse poşirci pe bază de alcool, a picioare, a zgârcenie, a chiloţi purtaţi o zi întreagă, a minciună, a fast food stricat, a cuvinte prost alese, a înjurături, a iubire, a menstruaţie, a medicamente, a idei proaste, a gelozie, a invidie, a gură nespălată, a natura umană.

Dacă aş fi ceapă sau usturoi, aş muri de foame.

Taguri: , , ,
Postat in Zicu | 11 Comentarii »

Efectul degradării femeii asupra bărbatului

În lumea superficială de azi, nici femeile nu mai sunt ce-au fost. Nu, de fapt, mai ales femeile nu mai sunt ce-au fost. Asta pentru că îmi place să cred că femeile sunt un fel de barometru social, în funcţie de care ne raportăm la bunele maniere. Ori, femeia din ziua de azi nu prea ţine cont de bunele maniere.

Vreau să fie clar din start că nu mă refer la toate femeile, ci la marea majoritate, care, din păcate, etichetează sexul frumos. Femeile de azi nu mai au respect de sine, nu mai au standarde, nu mai au valori. Sunt orbite de material şi uită să fie femei. Se coboară la cele mai odioase tertipuri pentru un dram de celebritate sau bogăţii efemere. Îşi calcă feminitatea în picioare de dragul imaginii.

Încă de tinere, au un singur scop: să-şi găsească unu’ cu bani şi să se “realizeze în viaţă”. Nu contează că e bătrân, nu contează că e gras, nu contează că e interlop. Bogat să fie! Nu-şi trăiesc tinereţea, se ard de cum le-a crescut părul la prună şi le-a venit prima menstruaţie. Intră într-un circuit din care nu le mai scoate nimeni. Mi-e şi milă de doamnele şi domnişoarele “de modă veche”, femeile adevărate, care ştiu ce frumos e să fii femeie şi care n-au încotro: trebuie să suporte faptul că sunt colege de specie cu asemenea făpturi.

În condiţiile astea, bărbaţii de ce să se mai strofoace? Când văd că obţin uşor ceea ce vor. Când văd că aruncă scârbiţi o cheie de maşină pe masa unei cafenele de fiţe şi e cârd de proaste în jurul lor. Când văd că nu trebuie să îi vorbească frumos ca să o ducă în pat. Când văd că le merge fără să apeleze la bunele maniere. Şi aşa se umple lumea de ghiolbani şi de mârlani, de masculi care nu mai ştiu să facă un gest romantic, să ofere o floare, să ţină o uşă, să tragă un scaun. Şi tot ele sunt cele care se plâng.

Bărbaţii au uitat să fie domni.

 

Taguri: , , ,
Postat in Zicu | 17 Comentarii »

Misterioşii din viaţa mea

În telefon, am toate numerele posibile şi imposibile. De la hostesse, la oameni de business, la clovni sau marketeri importanţi. Vorba Cristinei, îmi pierd telefonul, îmi pierd viaţa icon smile Misterioşii din viaţa mea

Cu toate astea, nu am trecute numerele cunoştinţelor cu care vorbesc doar ocazional şi cu care nu am tangenţe profesionale sau personale. Numerele lor stau fain frumos într-o agendă online.

În ultimul timp, am observat că oamenii sunt extrem de ocupaţi. Trăiesc o viaţă atât de complicată şi perversă, încât timpul rezervat prezentării la telefon a dispărut. Numai asta pot să cred, căci, până la urmă, e instinctiv să spui: “Alo, Florica la telefon”. Cel puţin pentru mine e. Chiar şi când e vorba de persoane cu care vorbesc des, mă prezint. Singurele persoane faţă de care nu mă prezint sunt cele cu care comunic zilnic, iar atunci conversaţiile încep intim şi personal cu o complicitate drăguţă şi pufoasă, pe care ţi-o oferă orice prietenie. În rest, mă prezint. Că poate omul doarme, se gândeşte la ceva, e într-o şedinţă.

Am început să primesc tot mai multe telefoane care sar peste introducere şi trec direct la subiect. Nu că n-ar fi eficient, cel puţin aparent, să spui direct ce te doare şi ce vrei, însă mie îmi trebuie secunde bune să asociez vocea cu persoana sau problema cu persoana. E chinuitor, exasperant şi de multe ori am fost tentată să zic: “Stop, tu cine eşti, de fapt?” Şi asta nu din cauza fiţelor, ci pentru că pur şi simplu habar nu aveam cu cine vorbesc.

Dragii mei, vă rog eu, ajutaţi-mă să vă ajut. Promit să încerc să vă ajut pe toţi. Doar prezentaţi-vă! icon smile Misterioşii din viaţa mea

Taguri:
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 5 Comentarii »

Oamenii fără scaun la cap

Să spunem că te duci la un eveniment şi te-ai aşezat la o masă. Te-ai uitat în stânga, în dreapta şi ţi-ai ales comesenii. Ţi-a pus geanta pe scaun, sacoul pe spătar. Practic, ţi-ai marcat teritoriul. Din punctul tău de vedere, te afli la locul potrivit, ai o vedere de ansamblu, nu eşti prea aproape de boxe etc. Din moment ce vei petrece câteva ore pe respectivul scaun, la respectiva masă, e oarecum logic să cauţi cel mai bun loc.

Te aşezi confortabil, evenimentul începe. Totul bine şi frumos. La un moment dat, te hotărăşti să ieşi puţin afară, să iei o gură de aer sau să socializezi. Evident că îţi laşi toate lucrurile pe locul tău, că doar tot acolo te vei întoarce.

Între timp, comesenii tăi realizează că se cunosc cu două persoane. Persoanele vin la masă, se aşează pe locurile tale şi încep small talku’. Nu te deranjează ce vezi, că doar oameni suntem, iar logica bunului simţ îţi spune clar că cele două persoane se vor căra când vei vrea să îţi reocupi locul. Şi, până la urmă, cine eşti tu să nu laşi oamenii să socializeze?

Pauza de aer trece, ai cam vrea să te întorci pe locul tău. Persoanele care ţi-au ocupat locul nu dau însă semne că vor să se ridice. Mai mult, au în faţă nişte fructe pe care le folosesc la îndoaparea proprie. Pe locul tău!

Vădit deranjate că te uiţi la ele, îţi aruncă un: “Vrei să te las, vrei să stai jos?”. Repet, persoanele se află pe locul tău şi se comportă ca şi cum ţi-ar face un favor.

“Lăsaţi, o să stăm în picoare!”, şi ieşi din nou afară, că doar n-o să stai la eveniment ca boul în grajd. În picioare, zic. Comesenii se uită disperaţi la tine. Nici ei nu ştiu cum să reacţioneze în faţa unei asemenea nesimţiri. Grav e că persoanele în cauză au un business care presupune vânzare directă, deci interacţiune cu publicul, şi se comportă ca nişte rahaţi, care cred că “Bunele maniere” sunt doar un trend topic pe twitter. Asta dacă ar şti ce e aia social media.

Taguri: , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 5 Comentarii »

Mâncatul la patru ace

Cel mai nasol lucru din lumea asta sunt întâlnirile de afaceri care se desfăşoară undeva unde există mâncare.

Breakfast meeting, lunch meeting, dinner meeting, snack meeting, toate, repet, toate sunt nişte mizerii.

În primul rând, nu poţi să comanzi usturoi sau ceapă, din motive evidente. Nici bere, fie ea şi fără alcool, pentru că nu poţi să elimini gaze pe cavitatea bucală. Lucru care îmi aduce aminte de cealaltă cavitate, care nu poate fi tentată în niciun fel cu fasole.

Apoi, nu poţi să îţi comanzi decât anumite tipuri de paste. Cum ar fi să discuţi de noul contract şi să sorbi dintr-un capăt de spaghetă? Dacă nu sunteţi doamna şi vagabondul, înclin să cred că nasol.

De asemenea, trebuie să te gândeşti ca omul cu care iei masa, partenerul tău de business, te va judeca după preţul, calitatea şi cantitatea mâncării pe care o consumi. Trebuie să te uiţi atent şi, totodată, neglijent în meniu şi să fii capabil să alegi într-o secundă cea mai bună mâncare, în timp ce îţi butonezi tacticos telefonul sau îţi aprinzi o ţigară.

Dacă eşti de sex feminin, 80% dintre masculi aşteaptă să vadă cum mesteci o salată.  Dacă eşti metrosexual, şi a mers vorba în oraş despre tine, naşpa. Tre’ să bagi tot iarbă.

E dimineaţă. Tu şi ălalalt, cu care învârţi banii, vă lauţi o papară şi câte o sălăţică de sezon. Aşa-i că, la sfârşit, vrei să încingi pita în sosu’ de salată? Aşa-i? Nasol, nu poţi, că ălalalt se va minuna şi va afla toată lumea cât eşti tu de ţăran.

E prânz şi ai băga în tine o ciorbă de burtă cu usturoi şi smântânică? Haha icon smile Mâncatul la patru ace Mă faci să râd! Îţi dai seama la ce pericole te expui? Dacă plescăi? Dacă sorbi? Dacă te pătezi pe cravată? Şi, hello, usturoi???

E seară şi ai poftă de o pizza atâta de plină de mozzarela, încât e mai degrabă mozzarela cu pizza. Pizza se mănâncă cu mâna. Aşa ştii tu că se face. Crezi că toţi fac aşa. Ei bine, când discuţi business-uri şi şmenuri, o tai cu cuţitul! Şi ce dacă o să dureze o veşnicie şi tu eşti mort de foame?

Sau poate vrei să mânci un peşte. Dacă are oase… ghinion! Imaginează-ţi cum o să îţi bagi degeţelele în guriţă (inevitabil se va ajunge şi acolo) şi vei scoate oscioarele. Acum, imaginează-ţi că stai la masă cu unu’ pe care vrei să îl convingi de ceva ce implică foarte mulţi bani.

Altfel, poţi să mănânci ce vrei tu, că doar oameni suntem toţi!

Taguri: , , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 7 Comentarii »

Cea mai urâtă femeie din lume

Mic ghid despre cum să te urască suratele tale. Analiză de comportament, reacţii şi atitudini.

De ceva timp, am început să mă duc la sală, la un anumit curs, în aceleaşi zile, la aceeaşi oră. Şi alte doamne şi domnişoare ale oraşului au hotărât că programul meu, devenit al nostru, este unul ok şi, în consecinţă, le coafează. Astfel, în câteva săptămâni, am devenit un grup compact care sare, se arcuieşte şi icneşte prin sală. Ştim exact rutina, ne zâmbim complice când mai greşeşte antrenorul, ne mai împrumutăm o agrafă, ce mai, zici că suntem o adevărată clasă de liceu la ora de sport.

Evident că am ajuns să ne cunoaştem prenumele, ne salutăm, mai vorbim prin vestiar, mai bârfim, mai întreprindem şi alte activităţi specific feminine.

De trei zile însă, în rândul nostru, a apărut o blondă spălăcită care sfidează orice normă de bun simţ şi, evident, noi celelate îi dorim mult rău. Motivele, fie ele puerile sau nu, există. Când 20 de femei trebuie să facă nişte acţiuni la comun, e nevoie ca tabieturile colectivităţii să fie respectate.

Astfel, matracuca asta intră în vestiar cu poşeţica ei Rike (un fel de Nike), nu dă “bună ziua”, se plantează fix în faţa primei cabine pe care o vede, fără să-i pese că există deja o coadă. Niciodată nu e capabilă să menţină ritmul exerciţiilor şi i se adresează antrenorului: “să repetăm, Vlăduţ!”. Oricum, cea mai crasă dovadă de nesimţire e faptul că ocupă locul din sală al colegelor mele. Repet, avem nişte tabieturi, ştim fiecare unde stăm, iar distanţele dintre noi sunt astfel calculate, încât să nu ne lovim când executăm lovituri sau alte minuni. Nu tati, ea se bagă în faţă, fără să clipească, uitându-se la noi ca o vită ce urmează să fie vândută la târg. Asta ca să nu mai zic că nu are nicio problemă în a se împinge pentru a fi prima care îşi ia saltea sau gantere, chiar şi împingând colegele trecute de prima tinereţe.

Genul ăsta de femei suferă o transformare. Urâţenia interioară se răsfrânge la exterior şi devin urâţenii 2 în unu’. De două ori hâde. Sunt femeile care te fac să îţi doreşti un laser în priviri, pentru a le curma suferinţa.

Taguri: , , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 7 Comentarii »

Acasă vs deplasare

(nu-i aşa că ar fi fain să încep postul ăsta cu clişeul: “Nu ştiu alţii cum sunt…”, pentru că se potriveşte cu ce vreau să scriu? nu o voi face!)

Fiecare dintre noi e mai calculat când vine vorba de bârlogul propriu. Ne-am intrat într-o rutină zilnică a cărei singur scop este economia. Ne ştergem la cur doar cu câteva fâşii de hârtie igienică, să ţină. După terminarea acţiunii de defecare, ne spălăm pe mână cu apă rece, doar aia caldă e mai scumpă. Nu folosim deloc şerveţele, bun a fi şi prosopul de bucătărie, primit de la mama, murdar şi puturos.

Lucrurile se schimbă însă când jucăm în deplasare (în vizite, cum ar veni). Cel puţin în cazul meu. Pur şi simplu mă metamorfozez şi mă transform într-o dihanie risipitoare. Sunt în stare să folosesc un sul întreg de hărtie igienică. Îmi răsfăţ mâinile cu apa caldă a prietenilor mei, pe care o las să curgă şi în timp ce mă şterg pe mână. E posibil să “uit” şi lumina aprinsă la baie. Întors la masa întinsă de gazde, e foarte probabil să nu fiu atent, ca la mine acasă, şi să pătez faţa de masă. Pe lângă asta, când termin de mâncat, voi folosi toate şerveţelele de pe masă şi voi face în aşa fel încât să beau tot sucul, doar e gratis. La plecare, voi lăsa lumina aprinsă pe scară.

Cu siguranţă, v-ar plăcea să mă aveţi ca musafir.

Taguri: , , , ,
Postat in Zicu | 5 Comentarii »

Te-ai întrebat vreodată de ce…

… ultima bucată de mâncare rămâne întotdeauna neatinsă?

Regula se aplică doar când joci în deplasare, când iei masa la rude, prieteni sau cunoştinţe. Acasă, ştim cu toţii, bagi în tine cantităţi uriaşe de hrană, în timp ce stai tolănit, în pijamaua aia veche, şi butonezi televizorul.

Aşadar, echipat cu hainele de duminică, stai stingher la o masă echipată, la rândul ei, cu o faţă de masă albă ca spuma laptelui. Te eschivezi ruşinat de: “Dar mai serveşte ceva, că n-ai mâncat nimic”, băgând o chiftea rotofeie în gură. Mai înşfaci, cu gesturi largi, un castravete murat, printre: “Da’ mai ia şi din aia şi din aia, că mă supăr”. În mod cert, când mergi în vizită, nu vrei ca gazda să vadă că bagi în tine ca nesătulu’. Chiar dacă eşti cât o vită, ronţăi delicat frunze de socializare şi te dai sătul. Oricum, de regulă, comesenii ţin să te anunţe: “eşti slab ca o stafie, mai mâncă ceva”, din dorinţa de a-şi arăta propriul belşug.

Ajungem, aşadar, la ultima felie de prăjitură, la ultima pulpă prăjită de pe platou sau la ultima felie de cozonac, rămăşiţe pe care, în ruptul capului, nu le va consuma nimeni. NIMENI. Nici măcar gazda.

De ce nu ia nimeni ultima bucată de mâncare? Ce are?  E PSD-istă? Are Ebola? Ce vină are pulpa de pui că gazda a aşezat-o, încă de la început, în acel loc?

Pentru 2010, îmi propun să încep platourile de mâncare invers. Să sfidez gazdele. Să le aud cum strigă disperate: “Ia-ţi una mai din mijloc, nu fix asta!”. O să iau întotdeauna bucata aia de care, sincer vă spun, mi-e milă.

Ce, ea n-are suflet? icon smile Te ai întrebat vreodată de ce...

De ce…

PS: Post inspirat de Mihai.

Taguri: , , , , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 8 Comentarii »

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… fiecare se raporteaza diferit la pituite ?

Ante scriptum: Pentru a nu atenta la greata unora dintre voi, am inlocuit cuvantul muc cu sinonimul, mai digerabil, pituita. Unde mai pui ca e un sinonim extrem de savuros, caruia cred ca ii lipseste un “l” pentru a exprima soarta cruda a secretiilor nazale. Pitu(l)ita… splendid!

Mai mic fiind, nu ca acum as fi oarece dihanie inaltata la doi metri deasupra solului, eram un soi de om de afaceri. Aveam o firma care lucra exclusiv pentru export si se ocupa cu forarea zacamintelor nazale. Se numea MUCINSON.

Pe masura ce am adaugat niste primaveri la ierbar, am constatat, ca toti de altfel, ca extractia de zacaminte nazale este o actiune respinsa de societate, cu toate ca e la fel de naturala ca si defecarea sau mictiunea. Pe sleau, e de un porc de 400 de kile sa umbli dupa pituite in public. Chiar daca o iei razna, simtindu-le cum iti decoreaza peretii cavitatilor nazale, trebuie sa te abtii sau sa faci cumva sa nu te vada nimeni ca umbli cu scobitul. Cu toate astea, daca te apuca o diaree pe sistemul “aici si acum” trebuie sa gasesti rapid o modalitate de a elibera dragonul, chiar daca acel ceva e un tufis aflat in vazul lumii. S-apoi sa nu te pisi pe regulile sociale? Esti condamnat daca nasti pe nas, da’ e in regula sa nasti pe cur.

Pituitele devin cu adevarat interesante in momentul in care ies in lume si se transforma intr-o corvoada. Pentru a scapa cat mai repede de ea, fiinta umana s-a adaptat si si-a modificat codul genetic, luand nastere doua sisteme descotorositoare:

Lansatorii

Dupa extractia orgasmica (da, uneori chiar produce placeri nebanuite), lansatorul modeleaza discret pituita. Actiunea e de o finete deosebita, chiar el intrebandu-se daca o face sau nu. E mai subtila decat cea mai subtila chestie care va vine acum in minte. Dupa ce pituita capata consistenta si forma optima, lansatorul o va plasa, din nou, extrem de discret, pe varful degetului mare si o va propulsa in neant cu degetul aratator. Avantajul e ca lansatorul scapa rapid si neobservat de mizerie. Dezavantajul e ca pituita poate ateriza oriunde. De exemplu, poate ateriza pe zona de pe perete ce intra in campul vizual al noii iubite a lansatorului.

Intinzatorii

Acestia sunt mult mai perversi ca primii. Perversi, pentru ca actiunea descotorositoare e josnica. Dupa extractie, intinzatorul va cauta prima suprafata neteda, sau nu, pe care sa-si intinda opera. Rece, sec, fara scrupule. Unii dintre ei merg pana acolo incat se sterg de altii. Avantaje: descotorosire-fulger. Dezavantaje: sunt.

Pentru a ucide din fasa intrebarea, normala de altfel, care va rasari, marturisesc ca sunt lansator.

Taguri: , , , , , , ,
Postat in Zicu | 3 Comentarii »