Posturi marcate ‘brand’

Branding, lecţia Ikea

Brandingul nu e despre nume, pieţe, bani, ci, în primul rând, despre oameni. Poţi să te intitulezi un brand în momentul în care spui o poveste cuceritoare consumatorului, o poveste în care acesta să se regăsească. Povestea asta trebuie să fie atât de fascinantă încât în momentul în care oamenii aud brandul tău, să le apară un cuvânt în minte. De exemplu, dacă zic “Volvo”, primul cuvânt care vă vine în minte e “siguranţă”, şi invers, dacă zic fast-food, marea majoritate se va gândi la McDonald’s. Asta înseamnă branding. Pe cât de simplu sună, pe atât de complicat e să deţii un cuvânt în mintea oamenilor, mai ales în ziua de azi.

Ikea e unul dintre cele mai frumoase branduri. Şi asta pentru că ştie să transmită oamenilor sentimentele de simplitate şi nonconformism. Şi oamenii îl percep ca atare, incluzându-l în universul lor, fără ca brandul să mişte un deget. Fie printr-un joc de-a v-aţi ascunselea prin magazin, fie determinându-mă să scriu despre ei, fie prin proiecte ca cel de mai jos.

Anu’ şi brandu’

Ăsta ar trebui să fie sloganul României. Suntem ţara unde noţiunea de “brand” înseamnă nişte cuvinte şi e schimbată precum chiloţii de Kaufland. Dacă anul trecut a fost inepţia de “Land of choice”, anul ăsta e borala de “Explore the Carpathian garden”. Nu o să mă apuc să analizez mizeria, pe care s-au şi se vor irosi nişte bănuţi, ci vă voi spune o povestioară relevantă, atât pentru ideea de branding, cât şi pentru ideea de ţară numită România:

Un hamster şi un şobolan stăteau la poveşti lângă o bucată de caşcaval, discutând despre condiţia rozătoarelor:

- Măi hamstere, zice şobolanul, nu ştiu cum se face că pe tine oamenii te îndrăgesc, te iau în casele lor, îşi lasă copiii să se joace cu tine, în timp ce pe mine încearcă să mă otrăvească şi mă fugăresc cu pietre. Practic, amândoi suntem nişte rozătoare…

- Vezi tu, zice hamsterul, asta e o problemă de branding…

Hamsterul e orice ţară sănătoasă la minte de pe planeta asta, în timp ce şobolanul simbolizează mândra noastră ţărişoară.

Chiloţii de Kaufland

Sunt cei mai ieftini chiloţi. Din lume! Costă undeva la cinci lei patru sau cinci bucăţi. Bine, cred că şi ai lui Botezatu costă atât, da’ plăteşti brandul. Şi, dacă eşti pretenţios, îţi doreşti ce e mai bine pentru membrul tău, cum ar fi plăcerea de a locui într-un brand.

Sunt chiloţii pe care îţi permiţi să îi pătezi. Practic, de aia îi şi ei.

Sunt chiloţii care intră în fund ca nimic altceva intrător în fund. Chiar dacă sunt cunoscuţi drept “chiloţi de tată”, iubesc fundul ca o mamă. Ăla de lemn, să nu fie dubii. Timpul dintre îmbrăcarea lor şi momentul pătrunderii în fund e sub o milisecundă. De aceea, trebuie să ai ceva toleranţă anală pentru a-i purta. Sau poate ţi-ai descoperit latura feminină şi ai inceput să stăpâneşti arta de a purta chiloţi tanga. Mai laţi şi totuşi tanga.

Se poate spune că sunt adevărate minunăţii estetice. Romburi, cerculeţe, liniuţe, fel de fel de forme, gândite pentru a da impresia că, totuşi, ai dat ceva bani pe ei. În schimbul a unui leu, ai privilegiul de a purta ceva superior banalului chilot alb. Şi, în situaţii limită, asta e foarte important.

Sunt chiloţii care îţi oferă cele mai mari şanse de a rămâne în mătărânga goală. Acuma, şi ieftini, şi cu cerculeţe, să şi ţină ţesătura? Cam multe aşteptări avem. Dacă ai riscat şi ţi-ai luat o pereche, suportă consecinţele. Pot să se dezintegreze pe tine şi să rămâi efectiv în curul gol, şi, din nou, în unele situaţii e foarte important să nu se întâmple asta, la fel de bine cum pot să se dezintegreze doar după o săptămână de purtare. E ca la bursă, cum ţi-e norocul.

Snobisme

Scarpină-te la ceafă. Scarpină-te bine. Fă în aşa fel încât să iasă eticheta şi să putem vedea ce brand porţi. În fond, te jenează eticheta, tre’ să te scarpini, nu? Şi acum regreţi ziua în care ţi-ai cumpărat un tricou simplu, care nu afişează brandul. Aşa că, scărpinatul te ajută să-l scoţi la lumină şi să constatăm cu toţii că te descurci în viaţă, etichetistule. Da de unde, de fapt, te mănâncă ceafa, asta dacă nu i-ai luat-o înainte.

Dacă totuşi ai avut inspiraţia snoabă de a-ţi achiziţiona o textilă pe care scrie mare “NIKE”, mimează că te legi la şiret. Tremuri de nervi când te gândeşti că pantalonii acoperă marca pantofilor pe care îi porţi. Leagă-te la un şiret nedezlegat, lăbarule, şi toţi vom pica pe spate când vom vedea brandul în care îţi locuiesc picioarele.

De ce ai mai face chestii de genul ăsta în anul Domnului 2010, când orice fomist îşi poate permite, prin bunăvoinţa unor băieţi descurcăreţi, orice brand? Cum de mai există persoane care, în acelaşi an de graţie 2010, întreabă: “Ce marcă sunt blugii?” Băăăăăăăăăăăăăăăăăăă, nu mai suntem în ‘90! Au trecut vremurile în care femeile se futeau cu băieţaşi cu treninguri FUBU şi hanorac STARTER! Ne pişăm cu o presiune de cel puţin patru atmosfere pe fiţele voastre de snobi. Şi noi, cei care am crescut cu adidaşi chinezeşti din piaţă, ne permitem să punem o haină de firmă pe noi, fără să epatăm. Şi ştiţi de ce? Pentru că muncim, ‘tu-vă-n gură de snobi!

Trecând peste acest moment mai tensionat al articolului, mă gândeam la o culme a snobismului. Chiar dacă există una, sunt convins că a mea e mai bună: să prizezi aur, în speranţa că vei face o piatră aurită la rinichi.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… s-au inventat tot felul de artificii stupide?

De exemplu, buzunarul de la piept la camasi. Unu’ la mana, nu e practic deloc, nu poti sa iti pui telefonul sau batista acolo. Doi la mana, arata ca dracu’.

Camasile care au cel putin 15 nasturi de aia mici-mici, incat, daca esti mascul si nu ai manichiura – si 80% din ei nu au – atunci iti ia cel putin 15 minute sa te imbraci sau sa te dezbraci.

Bluzele groase cu maneca scurta. Ala nu e nici cal, nici magar. Nu poti sa iesi in decembrie cu maneca scurta. Si daca mergi intr-o locatie in care e atat de cald, incat poti sa stai in maneca scurta, atunci cu siguranta ca vei transipra abundent cu ditamai bluzocu’ pe tine.

Chestiile astea ma duc cu gandul la branza. La branza topita Hochland, care, mai nou, se comercializeaza la caserola! Probabil ca la tub era deja nasoala, faceam figuri, ne era gretica de ea. Daca nu ineventau ei branza la caserola, gata, treceam, vezi doamne, la alt brand.

Astia nu stiu ce cacat cu perje sa mai inventeze, doar-doar ne-or lua banii!

De ce…

PS: Post scris cu dedicatie pentru Mihai :)

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… exista diferite tipuri de paznici?

Stiu ca veti cadea in capcana aia cu paznicii tineri si cei batrani, dar nu despre asta e vorba. Culmea, azi nu ma pasioneaza in mod exceptional  faptul ca paznicii devin tot mai rubensieni si mai batrani, in functie de numele magazinului pe care il apara, cica. Sa ne intelegem, toti paznicii sunt batrani si ramoliti, aia e cert.

Azi vorbim despre mentalitate. Un paznic de la magazinul Kenvelo, de pe centrul Clujului, stie ca el e mult mai tare decat paznicul de la combinatul X.  El are uniforma, are cafea, badge de corporatist si, cel mai important, la angajare scria clar: “vei face parte dintr-o echipa tanara si dinamica”. Deci, e paznic de brand, cum ar veni.

Apoi, un paznic de la Meli Melo este constient ca toata lumea uraste magazinul la care presteaza si tanjeste sa fie paznic la combinatul X, unde ar putea foarte bine sa sparga o samanta, sa citeasca Adevarul de seara, ca doar e gratuit, si sa faca sudoku. Deci, aici paznicul de la combinat e mai tare.

Pe de alta parte insa, cea mai interesanta categorie de paznici sunt cei de la mall-uri. Oamenii astia au relaxarea managerului de mall, alura si mersul tipei din departamentul de PR si zambetul celor de la hipermarket-uri, cand iti flutura tricoul, “Sunt aici sa va ajut”, sub nas. Azi am fost la un mall sa masuram un lift (da, stiu, suna ciudat, dar e ceva eveniment pentru job).  Cu toata relaxarea din fizic, paznicul din zona a fost de nota 10. Ne-a tinut liftul , ne-a ajutat sa masuram si ne-a oferit si un pix sa notam.

Imaginati-va cum era daca invadam teritoriul paznicului de la combinat.:)))

De ce…

Te-ai intrebat vreodata de ce…

…unii oameni sufera de un sindrom, nedenumit inca, ce se manifesta in preajma stickerelor, afiselor, materialelor publicitare?

Avand in vedere ca week-endu’ asta am facut turu’ Clujului zi-noapte, am observat ca oamenii au o MARE problema psihica. Ea se manifesta prin ruperea a tot ce inseamna material publicitar stradal: de pe cosurile de gunoi, stalpi, vitrine etc. Le tremura mana si nu pot trece dracului mai departe fara sa rupa tot ce prind in cale! Le pica globu’ ocular si fac spume la gura daca nu rup ceva.

Si faza care m-a socat si mai tare e ca rupatorii de reclame au, mai nou, o tehnica speciala: nu mai rup ca oligofrenii tot stickerul, rup doar logo-ul si www-ul. Mnoaa, deci am picat pe spate, toti pisholcosii din Cluj stiu ce e ala brand si si-au dat ei seama cum ii pot face rau …pfoaa …nu-mi revin…

Ce plm aveti frate cu ele? Nu incapeti? Va iau aerul? Da’ cand va da cineva un tricou mocca, cum va mai place sa va calcati in picioare sa purtati logou’ Coca-Cola sau LG sau whatever…

De ce….