Posturi marcate ‘brand’

Branding pentru interlopi

Orice interlop care se respectă, trebuie să aibă şi un “zis şi…” după numele din buletin, în caz că, din întâmplare, are buletin. Dacă nu, e bine și fără, nu-i ca și cum l-ar lua cineva la întrebări sau ceva.

Degeaba te apuci de interlopeală dacă numele tău “de scenă” se remarcă prin inexistenţă sau nu e suficient de puternic/sugestiv/relevant. Şi chiar nu poţi să rişti să fii prins de poliţie şi să nu apari la ştiri după cutumele domeniului de activitate: interlopul băicoian…, zis şi… Poate că te-ai născut tu Petrică Cercel, de exemplu, dar altfel sună Petrică Cercel, zis şi “Burghiu”. Burghiu e deja un nume cu potenţial de brand, pentru că poate transmite nişte emoţii: plăcere femeilor şi teamă bărbaţilor.

Toate astea, precum şi faptul că cel mai bogat ţigan din România a trecut printr-un proces de rebranding (“Mai nou, interlopul şi-a schimbat numele în Ionel Sandner.”, de aici), nu mă duc cu gândul decât într-o singură direcţie: o agenţie de branding pentru interlopi. Piaţă, har Domnu’, este, trebuie doar să le deschidă cineva ochii. Trebuie să realizeze cât de important e un nume, o identitate vizuală, poate şi un slogan. Trebuie să înţeleagă potenţialul unui brand. Trebuie să-şi dorească să devină nişte branduri, în adevăratul sens al cuvântului: cu strategie, poziţionare, filozofie de brand. Trebuie ca după “zis și…” să vină ceva cu adevărat memorabil, ceva care să transmită promisiunea de brand “consumatorului”, la fel cum Volvo transmite siguranță și Xerox copiere.

Ar fi păcat să nu se profite de o asemenea nișă. Cea mai nișă! Ar fi păcat să lăsăm niște oameni, pentru care, aparent, numele sunt foarte importante, în bezna numelor proaste. Ar fi păcat să nu-i aducem în 2011, când branding-ul personal e atât de important.

Doar aşa vom avea nişte interlopi mai buni!

“Domnişoară, asta nu-i marcă!”

Suntem în 2011 şi, surprinzător, încă mai sunt oameni care te întreabă: “ce marcă e tricoul?”. Bine, mult spus oameni. Aceiaşi “oameni” se îmbracă ostentativ, logo-urile de branduri urlând de pe hainele lor. În 2011.

Tot timpul am mers pe principiul “mă îmbrac cum mă simt eu bine”. Dacă se întâmplă să nimeresc un brand consacrat în care mă simt bine, e ok. Dacă nu, nu. N-am fost şi, cu siguranţă, nu voi fi un sclav al unui brand sau altul. Totuşi, ca om de advertising, ştiu că trăim într-o lume dominată de branduri. Ba chiar aş putea spune că suntem sub un regim autoritar, condus de mai mulţi dictatori: brandurile globale. Într-o astfel de lume, e greu să te închizi în cochilia ta şi să nu te laşi influenţat. Să nu-ţi pese. Să nu cunoşti. Să trăieşti în lumea ta nebranduită. Şi, totuşi, mai există şi oameni din ăştia.

O colegă a intrat într-un second hand. Cotrobăind printre haine, a dat peste un tricou foarte fain Dolce & Gabbana. Costa 10 lei şi era nou, cu etichetă pe el. Ştiind că şi second handurile s-au şmecherit în ultima vreme, afişând preţuri de magazin normal la hainele de branduri celebre, s-a dus la casă:

“Nu vă supăraţi, tricoul ăsta e doar 10 lei?”

“Da, 10 lei…”

“Sigur, sigur?”

“Sigur, domnişoară, asta nu-i marcă!”

O să ziceţi că n-avea de unde să ştie de D&G. Se prea poate, deşi, ăştia cu second-urile s-au cam prins cum stă treaba cu “hainele de firmă”. Pe de altă parte, cât de tare e să te doară-n cot că există pe planeta asta o “firmă” care se cheamă Dolce & Gabbana?

Sunt curios, totuşi, ce e “marcă” pentru doamna de la casă.

Cum devii evanghelistul unui brand

Reţeta e simplă: se iau zece bloggeriţe faine, se mai ia o echipă Farmec profesionistă şi dedicată şi se amestecă totul într-un bol mare de creme şi informaţii, amestec presărat cu un strop de aer medieval de Sighişoara.

Recunosc că, la momentul în care am auzit de concurs, orgoliul local şi-a spus clar cuvântul. Cum să câştige alte echipe? Trebuie să câştig eu, clujeancă adoptată! Şi am câştigat! Nu un weekend moca, nu un weekend de relaxare. Am câştigat informaţii care mi-au schimbat viziunea, am câştigat onoarea de a o cunoaşte pe doamna Jofi şi pe celelalte doamne şi domnişoare din echipa Farmec.

Dacă vreţi să aflaţi, cu liniuţă, tot ce am învăţat noi acolo, Raluxa ( care a scris prima, fapt pentru care a fost profund admonestată de toată echipa icon smile Cum devii evanghelistul unui brand ) ) a făcut o sinteză foarte bună. Cert e că, după acest weekend, ambalajele produselor cosmetice nu mai au secrete pentru mine.

Din fericire pentru mine, tenul meu (capitol la care stau, de altfel, excelent şi mă mândresc cu asta icon biggrin Cum devii evanghelistul unui brand ) îşi doreşte să fie răsfăţat exact cu Gama Gerovital Plant pe care am primit-o în teste. Nebu a aflat însă că nu foloseşte produsele cosmetice potrivite şi a promis că le aruncă. Câte dintre voi sunteţi convinse că folosiţi produsele potrivite pentru tipul vostru de ten? E foarte important să înţelegi ce cumperi şi la ce anume foloseşte fiecare produs, iar în România nu există un proces de educare în această privinţă. Mi-ar plăcea să se predea cursuri de acest gen încă din liceu. Poate aşa, ar fi mai multe femei care ar face diferenţa între dermatolog şi cosmetician, sau care nu ar fugi de parabeni ca de cel mai mare rău.

Ca om de PR, care organizează evenimente, nu pot decât să felicit echipa Farmec (Ioana, Claudia, Mariana) şi în mod special pe Cristina, pe care am alintat-o tot weekend-ul “doamna dirigintă”, în ciuda protestelor repetate din a partea ei.

De doamna Jofi, aşa cum ne-am permis şi noi să o alintăm (Sofia Irimie, şef birou cercetare) aş putea să vă povestesc cel puţin o zi întreaga. Produsele sunt copiii ei. Ea trăieşte şi respiră prin fiecare por acest brand. Ştie totul despre ele şi îţi povesteşte cu atâta pasiune despre fiecare în parte, încât e imposibil să nu te îndrăgosteşti de ea. La un moment dat, am şi scris pe twitter că ne dorim să ne adopte icon smile Cum devii evanghelistul unui brand Doamna Jofi este brandul Farmec.

Eu mă consider, începând din acest weekend, un evanghelist al acestui brand. Dacă înainte foloseam produsele şi îmi plăceau, acum le iubesc! Şi asta în mare parte datorită doamnei Jofi. Când ajungi să descoperi oamenii din spatele unui brand şi să vezi câtă pasiune se pune în fiecare produs, nu ai cum să nu devii fidel acelui brand. Pentru că brandurile adevărate spun poveşti, iar Farmec ne-a spus o poveste frumoasă în acest weekend.

Şi acum, nişte poze.

Primul meu contact cu Sighişoara.

DSC01471 225x300 Cum devii evanghelistul unui brand

Onlineritzele Miro, subsemnata şi Zăineasca, făcând ce ştim noi mai bine.

DSC014932 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Poză de grup

DSC01576 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Start la curs!

DSC015981 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Tomata la analiza tipului de ten. Observaţi cum stăteam ciorchine, sorbind fiecare cuvinţel al doamnei Jofi icon smile Cum devii evanghelistul unui brand

DSC01600 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

La finalul unei zile de curs cu adevărat fermecată.

DSC01612 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Bloggeriţe din toată ţara prezente la întâlnirea cu Gimi, cel mai #medieval câine din Sighişoara icon smile Cum devii evanghelistul unui brand

DSC016181 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Florica pleacă, Sighişoara rămâne. Florica promite să revină.

DSC01623 300x225 Cum devii evanghelistul unui brand

Mulţumim încă o dată Farmec pentru un weekend minunat!

Suntem sclavii telefoanelor

Dacă nu avea destule forme, fanatismul e acum şi telefonic.

iPhone-iştii sunt orbiţi de Sfântul Măr. Îl venerează până la paroxism şi ar fi în stare să ridice o biserică brand-ului. iPhone-ul e the shit, iPhone-ul are tone de aplicaţii, majoritatea cretine, da’ are, iPhone-ul îţi conferă o anumită imagine, Androidul e de cel mai căcat.

Android-iştii sunt parcă mai rezervaţi, dar nu mai puţin fanatici. Android se mişcă mai bine, Android are aplicaţii mai tari, Android e mai deştept, Android e viitorul, iPhone-ul e telefon de hipsteri (orice brand de talie mondială, apreciat în alte ţări pentru valorile sale, se stereotipizează la noi, vezi BMW – cocalari).

În fiecare zi apar zeci de alte modele care mai au puţin şi ţi-o sug.

Suntem sclavii telefoanelor şi uităm că scopul principal e ca ele să sune, noi să răspundem, să vorbim cu persoana care ne-a sunat şi să închidem, în pula mea!!!

Mâncarea de brand

În fiecare dimineaţă, mă întâlnesc cu Zara, New Yorker, Diesel şi alte branduri. Rar, dar foarte rar, văd câte un Plus, Kaufland sau Cora.

E ca şi cum sandwich-ul de zi cu zi intră în putrefacţie dacă nu e undercover într-o pungă de brand. Orezul cu pui se descompune dacă nu e într-o punguţă de la Meli Melo, iar supica se evaporă cât ai zice I.D. Sarrieri.

Majoritatea sunt doamne sau domnişoare care îşi cară conştiincioase mâncarea la job. Mai sunt şi domni însă, semn clar că se află într-o relaţie. E evident că burlacii nu îşi pregătesc de cu seară, de exemplu, cartofi piure cu chifteluţe marinate pentru a doua zi la prânz. Cu atât mai mult cu cât merindea apare la job, printre ceilalţi masculi, într-o pungă Jolidon. (tocmai v-am dezvăluit un truc de identificare a unui mascul ocupat). Burlacii merg în pauza de prânz să mănânce undeva, pe când cei aflaţi într-o relaţie îşi desfac pungile Pull and Bear şi se înfruptă.

Chiar dacă burlacii fac mişto de pungile celor luaţi, aceştia tânjesc să guste din bunătăţile ce aşteaptă cuminţi ora prânzului. Dacă e pungă de la Adidas, e clar. Cel aflat într-o relaţie are şi supică, şi felul doi. Poate şi desert!

“Da, mă, e gay punga, da’ ce bine miroase din ea! Şi ce bine ar prinde o masă caldă”, se gândesc burlacii, în timp ce mănâncă a patra zi consecutiv shaorma.

Acestea fiind spuse, tu în ce pungă ţi-ai adus mâncarea azi? icon smile Mâncarea de brand

Branding, lecţia Ikea

Brandingul nu e despre nume, pieţe, bani, ci, în primul rând, despre oameni. Poţi să te intitulezi un brand în momentul în care spui o poveste cuceritoare consumatorului, o poveste în care acesta să se regăsească. Povestea asta trebuie să fie atât de fascinantă încât în momentul în care oamenii aud brandul tău, să le apară un cuvânt în minte. De exemplu, dacă zic “Volvo”, primul cuvânt care vă vine în minte e “siguranţă”, şi invers, dacă zic fast-food, marea majoritate se va gândi la McDonald’s. Asta înseamnă branding. Pe cât de simplu sună, pe atât de complicat e să deţii un cuvânt în mintea oamenilor, mai ales în ziua de azi.

Ikea e unul dintre cele mai frumoase branduri. Şi asta pentru că ştie să transmită oamenilor sentimentele de simplitate şi nonconformism. Şi oamenii îl percep ca atare, incluzându-l în universul lor, fără ca brandul să mişte un deget. Fie printr-un joc de-a v-aţi ascunselea prin magazin, fie determinându-mă să scriu despre ei, fie prin proiecte ca cel de mai jos.

Anu’ şi brandu’

Ăsta ar trebui să fie sloganul României. Suntem ţara unde noţiunea de “brand” înseamnă nişte cuvinte şi e schimbată precum chiloţii de Kaufland. Dacă anul trecut a fost inepţia de “Land of choice”, anul ăsta e borala de “Explore the Carpathian garden”. Nu o să mă apuc să analizez mizeria, pe care s-au şi se vor irosi nişte bănuţi, ci vă voi spune o povestioară relevantă, atât pentru ideea de branding, cât şi pentru ideea de ţară numită România:

Un hamster şi un şobolan stăteau la poveşti lângă o bucată de caşcaval, discutând despre condiţia rozătoarelor:

- Măi hamstere, zice şobolanul, nu ştiu cum se face că pe tine oamenii te îndrăgesc, te iau în casele lor, îşi lasă copiii să se joace cu tine, în timp ce pe mine încearcă să mă otrăvească şi mă fugăresc cu pietre. Practic, amândoi suntem nişte rozătoare…

- Vezi tu, zice hamsterul, asta e o problemă de branding…

Hamsterul e orice ţară sănătoasă la minte de pe planeta asta, în timp ce şobolanul simbolizează mândra noastră ţărişoară.

Chiloţii de Kaufland

Sunt cei mai ieftini chiloţi. Din lume! Costă undeva la cinci lei patru sau cinci bucăţi. Bine, cred că şi ai lui Botezatu costă atât, da’ plăteşti brandul. Şi, dacă eşti pretenţios, îţi doreşti ce e mai bine pentru membrul tău, cum ar fi plăcerea de a locui într-un brand.

Sunt chiloţii pe care îţi permiţi să îi pătezi. Practic, de aia îi şi ei.

Sunt chiloţii care intră în fund ca nimic altceva intrător în fund. Chiar dacă sunt cunoscuţi drept “chiloţi de tată”, iubesc fundul ca o mamă. Ăla de lemn, să nu fie dubii. Timpul dintre îmbrăcarea lor şi momentul pătrunderii în fund e sub o milisecundă. De aceea, trebuie să ai ceva toleranţă anală pentru a-i purta. Sau poate ţi-ai descoperit latura feminină şi ai inceput să stăpâneşti arta de a purta chiloţi tanga. Mai laţi şi totuşi tanga.

Se poate spune că sunt adevărate minunăţii estetice. Romburi, cerculeţe, liniuţe, fel de fel de forme, gândite pentru a da impresia că, totuşi, ai dat ceva bani pe ei. În schimbul a unui leu, ai privilegiul de a purta ceva superior banalului chilot alb. Şi, în situaţii limită, asta e foarte important.

Sunt chiloţii care îţi oferă cele mai mari şanse de a rămâne în mătărânga goală. Acuma, şi ieftini, şi cu cerculeţe, să şi ţină ţesătura? Cam multe aşteptări avem. Dacă ai riscat şi ţi-ai luat o pereche, suportă consecinţele. Pot să se dezintegreze pe tine şi să rămâi efectiv în curul gol, şi, din nou, în unele situaţii e foarte important să nu se întâmple asta, la fel de bine cum pot să se dezintegreze doar după o săptămână de purtare. E ca la bursă, cum ţi-e norocul.

Snobisme

Scarpină-te la ceafă. Scarpină-te bine. Fă în aşa fel încât să iasă eticheta şi să putem vedea ce brand porţi. În fond, te jenează eticheta, tre’ să te scarpini, nu? Şi acum regreţi ziua în care ţi-ai cumpărat un tricou simplu, care nu afişează brandul. Aşa că, scărpinatul te ajută să-l scoţi la lumină şi să constatăm cu toţii că te descurci în viaţă, etichetistule. Da de unde, de fapt, te mănâncă ceafa, asta dacă nu i-ai luat-o înainte.

Dacă totuşi ai avut inspiraţia snoabă de a-ţi achiziţiona o textilă pe care scrie mare “NIKE”, mimează că te legi la şiret. Tremuri de nervi când te gândeşti că pantalonii acoperă marca pantofilor pe care îi porţi. Leagă-te la un şiret nedezlegat, lăbarule, şi toţi vom pica pe spate când vom vedea brandul în care îţi locuiesc picioarele.

De ce ai mai face chestii de genul ăsta în anul Domnului 2010, când orice fomist îşi poate permite, prin bunăvoinţa unor băieţi descurcăreţi, orice brand? Cum de mai există persoane care, în acelaşi an de graţie 2010, întreabă: “Ce marcă sunt blugii?” Băăăăăăăăăăăăăăăăăăă, nu mai suntem în ’90! Au trecut vremurile în care femeile se futeau cu băieţaşi cu treninguri FUBU şi hanorac STARTER! Ne pişăm cu o presiune de cel puţin patru atmosfere pe fiţele voastre de snobi. Şi noi, cei care am crescut cu adidaşi chinezeşti din piaţă, ne permitem să punem o haină de firmă pe noi, fără să epatăm. Şi ştiţi de ce? Pentru că muncim, ‘tu-vă-n gură de snobi!

Trecând peste acest moment mai tensionat al articolului, mă gândeam la o culme a snobismului. Chiar dacă există una, sunt convins că a mea e mai bună: să prizezi aur, în speranţa că vei face o piatră aurită la rinichi.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… s-au inventat tot felul de artificii stupide?

De exemplu, buzunarul de la piept la camasi. Unu’ la mana, nu e practic deloc, nu poti sa iti pui telefonul sau batista acolo. Doi la mana, arata ca dracu’.

Camasile care au cel putin 15 nasturi de aia mici-mici, incat, daca esti mascul si nu ai manichiura – si 80% din ei nu au – atunci iti ia cel putin 15 minute sa te imbraci sau sa te dezbraci.

Bluzele groase cu maneca scurta. Ala nu e nici cal, nici magar. Nu poti sa iesi in decembrie cu maneca scurta. Si daca mergi intr-o locatie in care e atat de cald, incat poti sa stai in maneca scurta, atunci cu siguranta ca vei transipra abundent cu ditamai bluzocu’ pe tine.

Chestiile astea ma duc cu gandul la branza. La branza topita Hochland, care, mai nou, se comercializeaza la caserola! Probabil ca la tub era deja nasoala, faceam figuri, ne era gretica de ea. Daca nu ineventau ei branza la caserola, gata, treceam, vezi doamne, la alt brand.

Astia nu stiu ce cacat cu perje sa mai inventeze, doar-doar ne-or lua banii!

De ce…

PS: Post scris cu dedicatie pentru Mihai icon smile Te ai intrebat vreodata de ce...