Ştiţi clişeul ăla obosit: “Să-mi spui când ai ore de condus prin oraş, să ştiu să nu ies”? Dacă l-am transpune în lumea blogging-ului, ar suna cam aşa: “Să-mi spui când ieşi în oraş, să nu ies şi eu, că nu vreau să devin subiect!”
Să vă explic. Discuţie pe mess cu Florica:
“No, ai ceva subiect pentru blog?”
“Nu, că făceam mâncare…”
“E bine şi asta, dar eşti o femeie modernă, cu preocupări moderne. Deci ce scrii?”
“Ies în oraş pe la 3, sigur vin cu ceva înapoi!”
Suntem bloggeri. Suntem peste tot. Iar tu s-ar putea să fii următorul nostru subiect! Beware! Muhahaha!
M-am întâlnit, recent, cu un fost coleg de liceu. Tipul o duce bine, chiar foarte bine. Are o firmă prosperă, e un om de afaceri în adevăratul sens al cuvântului. Bine, tot timpul a fost un băiat deştept, deci era previzibil că se va descurca în viaţă.
“Şi… tu cum o mai duci?”, mă întreabă.
‘Bine, lucrez de aproape 5 ani în advertising şi mă pasionează online-ul, am un blog.”, îi răspund sigur pe mine, crezând că-l dau pe spate.
“Un ce?”
“Un blog, un fel de site, doar că are forma unui jurnal, iar blogul meu e nişat pe divertisment. Scriu împreună cu iubita mea”, îi spun, şi mai mândru.
“Aham…”
“Nu citeşti bloguri deloc?”
“N-am timp de aşa ceva!”
Avem impresia că suntem nişte semizei, când, pentru marea majoritate, suntem nişte nimeni. Pornim “scandaluri”, iscăm “controverse”, avem “adepţi”, în timp ce lumea îşi vede de treburile ei, fără să ştie de existenţa noastră. “Am jdemii de followeri pe twitter, jdemii de “fani” pe facebook şi sunt şeful unicilor!” Cui îi pasă? Ţie şi celor din universul mic în care ne-am închis cu toţii şi ne place să ne dăm şi să ni se dea importanţă. Suntem ca o sectă, orbită de propria ei autosuficienţă. Contăm doar unii pentru alţii, că lumea e prea ocupată să TRĂIASCĂ.
De fiecare dată când unui blogger i se urcă la cap, cineva ar trebui să-l lovească direct în moalele capului cu barosul realităţii. Să-i arate că pentru puţini e cineva, dar pentru mulţi e un nimeni.
Orice bărbat care se întoarce acasă după câteva zile petrecute în delegaţie, vrea să aibă parte de două lucruri. Sigur, numărul lor poate varia de la caz la caz, dar astea două sunt cele mai importante:
1. O masă caldă, pregătită de partenera lui
2. Sex post-delegaţie, una dintre cele mai importante forme de sex, poate mai important decât cel de împăcare. În fine, divaghez.
Ca tot omu’, şi bloggerul mai merge pe la câte o conferinţă prin ţară, un eveniment, o măslină şi, tot ca tot omul, se aşteaptă să aibă parte de acelaşi tratament când se întoarce acasă. Pentru că, se ştie deja, şi bloggerii sunt oameni.
Duminică seara, când ne întorceam de la Biz SMS Camp alături de Ioana, Crivăţ şi Groparu, s-a ridicat în maşină discuţia despre modul în care va fi aşteptat acesta din urmă acasă:
“Şi zi, mă, Gropare, te aşteaptă nevasta cu mâncărică bună, huh?”
“Daaa, sigur o pregătit ceva bun, mo!”
Am rămas puţin cu privirea aţintită pe el, timp în care prin faţa mea defilau tot felul de bunătăţi aburinde, pe care le-ar fi putut pregăti, cu multă dragoste, soţia Gropărească.
Uitându-se cu milă la mine şi, probabil, imaginându-şi la ce mă gândesc, Florica mi-a zis:
“Nu-i aşa că, uneori, ţi-ar plăcea să nu fiu şi eu blogger?”
Evoluția naturală a unui individ ar trebui dublată de una “artificială”, care, prin muncă, să-l propulseze pe culmile domeniilor în care activează. Atunci când se spune despre cineva: “Băi, ce a evoluat omul ăsta”, se spune, de fapt, “cât a muncit omul ăsta ca să ajungă unde e.” Asta implică ambiție și dorință de autodepășire, calități cu care nu mulți sunt înzestrați.
Discuția despre evoluție e foarte simplă: aleg să mă complac la nivelul la care sunt acum sau îmi doresc mai mult și acționez în consecință. Totul se reduce la tine și la proiecția pe care o ai pentru viitor. Nu-i obligatoriu să evoluezi, dacă nu-ți dorești asta. E nevoie și de oameni mai slabi, ca să avem la cine să ne raportăm.
Evoluția în online e la fel ca în orice domeniu de activitate: pui osul la treabă și evoluezi sau te mulțumești cu ce ai și latri de pe margine. Nu te obligă nimeni să fii un blogger mai bun. Nu-i obligatoriu să muncești la brandul tău online, dacă nu vrei să te profesionalizezi. Nu te împinge nimeni de la spate să investești, dacă nu vrei să obții niște beneficii, și nu mă refer neapărat la bani. Nu zice nimeni că trebuie să-ți alegi niște modele în online și să-ți dorești să ajungi acolo sus. Dar dacă, totuși, vrei să faci ceva în lumea asta și să nu te întrebi de ce ești ăla de pe margine, de ce nu ești chemat la evenimente, de ce nu ești băgat în campanii, pune mâna și evoluează!
Nu te obligă nimeni să iei parte la evenimentele din online și să încerci să furi cât mai multe de la cei care au reușit în domeniul ăsta. Poți să stai acasă, să nu bați țara în lung și-n lat, și să scrii pe net, din camera ta caldă, că n-ai ce învăța de la astfel de evenimente, că vorbesc aceiași oameni care nu spun nimic, că preferi să faci altceva cu timpul tău. Treaba ta, dar nu te mai plânge că nu te bagă nimeni în seamă! Pentru că fiecare eveniment îți dă ocazia să furi meserie, fie din prezentări, fie din networking. Asta dacă știi să asculți.
Biz Social Media Snow Camp este evenimentul perfect pentru furat. E combinația ideală între formal și informal, între prezentări serioase și discuții amicale cu oameni de top din online-ul românesc, agenții și companii. Pentru 4 zile, am fost niște hoți de informații, fie că furtul s-a desfășurat în sala de conferințe, la masa de biliard, la un pahar de vorbă sau un party (ah, și cum știe să petreacă online-ul românesc!). Bloggeri, agenții, companii, cu toții ne-am aflat acolo să învățăm unii de la alții și, cel mai important, să evoluăm împreună. Pentru că orice eveniment la care participi ar trebui să producă două efecte: să te inspire și să te determine să-ți dorești să evoluezi. Iar noi așa ne simțim după acesta, lucru care vrem să se vadă în evoluția noastră de anul viitor. De ceea, nici n-o să dezvăluim ce am furat, că doar nu ne-am chinuit degeaba. Ceea ce vom face e să vă recomandăm să luați parte la astfel de evenimente. Sigur, dacă doriți să evoluați. Dacă vreți să aflați mai multe despre eveniment, Cristi face o listă cu tot ce s-a scris până acum și ce se va scrie.
Mulțumim încă o dată revistei Biz pentru că ne-a dat ocazia să evoluăm!
Sunt la Biz SMS Camp şi am plătit ca să fiu aici. “Cum, mă, ai dat bani ca să-i asculţi pe nişte unii, pe care oricum i-ai mai auzit de mai multe ori până acum?” Da, am dat şi aş da la orice eveniment la care cred că m-aş putea comporta ca un burete. Pentru că asta fac eu la evenimente: absorb cât mai mult, iar apoi încerc să aplic. Sigur, mulţi consideră că oamenii care au reuşit în online-ul românesc n-au ce să-ţi spună şi că astfel de evenimente sunt pierderi de vreme. Îi voi lăsa în ignoranţa şi hatereala lor.
Am punctat asta pentru că laitmotivul ultimelor săptămâni a fost “bloggerul pişcotar” şi am vrut să arăt că se întâmplă şi altfel. Şi nu de puţine ori, dar despre investiţiile pe care le face un blogger se vorbeşte prea puţin, fiind mai la îndemână să-l luăm la mişto pentru beneficiile pe care le are. N-o să intru prea mult în subiect, în primul rând pentru că deja îmi provoacă greaţă, şi apoi pentru că au făcut-o alţii mai bine. Din punctul meu de vedere, discuţia e moartă încă din faşă, din moment ce totul se reduce la modul în care bloggerul îşi gestionează conţinutul şi alege la ce şi la ce să nu participe. Restul e gargară de trolli şi hateri!
Am fost şi mă voi duce la orice eveniment care consider că e relevant pentru mine şi publicul meu, fără să mă tem de vreo etichetă. Voi plăti să fiu la un eveniment important pentru dezvoltarea mea, pentru că e o investiţie în mine. În blogosfera de azi, nu mai e loc de amatorisme!
Vă las, mă întorc la pişcotit! Nu-i uşor să fii blogger!
E o întrebare pe care, probabil, şi-o pune orice blogger, la un moment dat, după ce trece de un anumit nivel. Şi nu e una uşoară. Dacă prima reacţie ar fi să refuzi total o asemenea idee, poate, după ce te-ai gândi un pic, ai vrea să vezi care sunt condiţiile celui care vrea să “te cumpere”: vinzi tot, vinzi o parte, dacă rămâi, vei mai avea control editorial total? chestii foarte importante. Şi va trebui să să te gândeşti serios dacă eşti pregătit să treci de la statutul de blogger la cel de antreprenor. Pentru că, după ce vinzi o afacere, fie ea şi un blog, te poţi numi antreprenor.
Şi oare cum ar fi să nu aştepţi să vină cineva să te cumpere şi să mergi cu blogul tău “la piaţă”, unde piaţa înseamnă Net Camp 2011, cel mai vechi eveniment dedicat antreprenoriatului online de la noi? Sigur, dacă crezi că ai un blog valoros, în care cineva şi-ar dori să investească, ai putea să o faci. Sau poate ai o idee de start-up sau un proiect deja existent, le poţi înscrie aici. Sau poate vrei să înveţi cum să ajungi de la idee la proiect online, sau vrei să afli mai multe despre web design şi web development, sau poate vrei să participi la MobileDev, singurul eveniment din România care strânge dezvoltatorii de aplicaţii mobile pe cele mai importante platforme. Dacă vrei toate astea şi te gândeşti să faci pasul spre antreprenoriatul online, sigur vei fi pe 22 noiembrie la Crowne Plaza Bucureşti, unde se va desfăşura cea de-a cincea ediţie Net Camp. Mai multe detalii despre înregistrare găsiţi aici.
Şi acum, să dăm răspunsul la întrebarea de pe buzele tuturor: da, am vinde tvdece.ro, dar cu nişte condiţii: cel care ar vrea să-l cumpere, ar trebui să facă să fie pace în lume, să diminueze poluarea, să eradice foametea din Africa, să salveze balenele, să elucideze misterul Triunghiului Bermudelor şi să descopere leacul pentru boala de care suferă cercetătorii britanici. După ce ar face toate astea, ne-am aşeza la masa negocierilor.
La ON/OFF 3, Rareş Bogdan ne-a povestit discuţia pe care a avut-o cu un francez. Acesta din urmă susţinea că noi, cei din Est, greşim că nu vedem ziarele, fie ele pe print sau online, ca pe nişte detergenţi, adică nişte produse ca oricare altele, care au nevoie de marketing pentru a se promova. Ne-a spus că e valabil şi pentru bloguri.
Tot la ON/OFF3, Liviu Alexa a anunţat că în câteva luni vrea să aibă cel mai citit blog din Cluj şi să ajungă la un trafic apropiat de cel al A-listerilor, printr-o campanie de marketing, care nu implică doar canalele online.
Ne promovăm prin conţinut, ne construim brandul personal în online, folosindu-ne de reţelele sociale. Este oare suficient? Au bloggerii nevoie de marketing?
O mașină este oprită de un echipaj de poliție pentru un “control de rutină”:
“Buna ziua, [inserează grad de poliție aici] Apostolescu, actele la control!”
“Bună ziua, s-a întâmplat ceva?”
“Nu, e doar un control de rutină.”
“Păi știam că nu mai aveți voie să opriți pentru controale de rutină.”
“Domne’, v-am cerut actele la control, nu mai subminați autoritatea statului!”
“Nu subminez nimic, vreau doar să știu ce lege a statului am încălcat pentru a vă prezenta actele.”
“Domnule, ÎNCĂ nu ați încălcat nicio lege. Repet, actele la control!”
Omul îi dă actele, asigurându-se că printre ele se află și “legitimația de serviciu”.
1. Eu de ce nu sunt chemat la evenimente? De ce nu primesc acreditări? De ce doar unii merg?
2. Sigur, mergeţi la un eveniment, staţi tot timpul cu nasul în telefoane, ne spamaţi cu tweet-uri, mâncaţi, beţi, scrieţi un articol şi gata, se cheamă că aţi promovat evenimentul.
Să le luăm pe rând.
Poate nu la organizatori e problema, ci la tine. Poate ai fost la nişte evenimente şi n-ai scris nimic după. Sau poate scrii o dată la două săptămâni pe blog, iar asta nu inspiră încredere unui om care vrea ca evenimentul lui să fie cât mai vizibil în online. E uşor să ne plângem, da’ mai greu să punem mâna să scriem. Spuneam zilele trecute pe twitter că, în online, zicala “şi sărac, şi cu pretenţii” se traduce prin “şi fără content, şi cu pretenţii”.
Da, fix asta facem! Ne îmbătăm ca porcii, spamăm twitter-ul, fără să ne “bucurăm” de eveniment. Nimeni nu îşi pune problema că un blogger chemat la un eveniment este chemat să muncească, nu să se distreze. A, că se lasă şi cu distracţie, asta e partea a doua. Dar, pe primul loc este MUNCA. Trebuie să fii ca un burete, să absorbi cât de multă informaţie poţi, să o selectezi şi să o transmiţi şi altora, prin blog şi reţele sociale. Şi trebuie să te gândeşti cum să faci să livrezi conţinut diferit de ceilalţi, pentru că pe unii îi deranjează să vadă aceeaşi informaţie în mai multe tweet-uri. Bine, în situaţia asta, nimeni nu-şi pune problema că e greu să furnizezi, ca şi ghid, informaţii diferite la 50-60 de oameni, câţi se strâng de obicei la un eveniment de genul #prinorasulmeu. Dar asta e altă problemă, una de percepţie, zic eu.
Şi dacă eşti la un festival, poate trebuie să te pui seara sau să te trezeşti dimineaţa să scrii pe blog, că doar trebuie să oferi informaţii “la cald”, chiar dacă eşti obosit. Fără să mă laud, ce fain puteam să mergem la Toamana Orădeană, să scriem un articol înainte, unul după şi să ne spălăm pe mâini? Însă, am ales să facem cevadiferit. Aşa ne-am gândit noi că ar fi cel mai bine să promovăm evenimentul. Că ne-a ieşit sau nu, alţii trebuie să decidă. Important e că ne-am pus capul la contribuţie şi ne-am gândit să ne diferenţiem de alţii. La fel face şi Gaben cu textele de după evenimente, fiecare e special în felul său, diferit de conţinutul de pe blogul lui şi de tot ce scriu ceilalţi despre eveniment (de exemplu: #prinsibiulmeu, #timisoaranoastra). De Nebuloasa nici nu mai vorbim, cred că e cel mai bun, mai muncitor şi mai implicat blogger de evenimente din online-ul românesc!
Concluzie: când întrebi un blogger, invitat la un eveniment, ce face în weekend, ar trebui să îţi răspundă: “Lucrez!”
Dacă la Cluj e sărbătoare când e câte un eveniment la care sunt invitaţi şi bloggerii, deşi încep să fie din ce în ce mai multe, cei din Bucureşti sunt inundaţi cu evenimente. Efectiv fac baie în evenimente. Se spală pe cap cu evenimente. Trăiesc la evenimente. Mănâncă (la) evenimente. Se culcă după evenimente. Se trezesc cu o groază de evenimente pe mail. Nu că ar fi ceva rău în asta, dimpotrivă. E bine că online-ul e din ce în ce mai băgat în seamă, pe o piaţă media ce tinde spre tabloidizare totală.
Pentru două zile, am simţit şi noi ce înseamnă să fii blogger bucureştean şi recunoaştem că am fost puţin copleşiţi, dar ne-a plăcut la nebunie! Am fost la 4 (PATRU) evenimente în două zile, doar joi şi vineri, fără să punem la socoteală #prinbucurestiulmeu, despre care vom scrie într-un alt articol, că e de scris.
Nici nu am ajuns bine la Capitală, că am şi tulit-o la relansarea Blogoree, un eveniment intim, dar extrem de deschis, dedicat celor care fac primii paşi în blogging. Platforma îşi propune să fie principalul sprijin pentru un blogger începător, locul unde va găsi informaţii legate de fenomen, sfaturi, metode de promovare şi dezvoltare, totul pentru a parcurge drumul de la primul articol la prima campanie, dacă doreşte aşa ceva, desigur. Ne-ar fi plăcut să avem un asemenea sprijin când am început, dar e bine că alţii au şansa asta şi sperăm să n-o rateze. Din nou, dacă văd blogging-ul ca pe o meserie. Au vorbit Bobby Voicu, Chinezu, Crivăţ, Alex Negrea şi Cristina Popescu de la Romtelecom despre ce va însemna noul Blogoree. Va însemna şi o serie de workshop-uri restrânse în toată ţara, pe diferite teme: content writing, public speaking etc. De urmărit, zicem! Îi mulţumim lui Bobby şi lu’ Crivăţ pentru invitaţie şi îl felicităm pe Toma pentru eveniment!
După un drum de 8 ore plus încă una jumate prin traficul din Bucureşti şi un eveniment bifat, eram deja destul de obosiţi. Credeţi că ne-am dus la culcare, că doar ne aştepta o zi întreagă de stat la Webstock? Nu! Ne-am dus la petrecerea unui moş. Da’ nu orice moş, unu’ bătrân rău, pe la 252 de ani aşa. Vă daţi seama că, atât de bătrân fiind, nu ne-a putut opri să ne dezlănţuim. N-a zis nimic când dansam ca nebunii, când cântam la fel sau când urlam precum descreieraţii. Ne-a privit calm şi părinteşte (buniceşte, mai exact) din pahar, bucurându-se de bucuria noastră. Distracţia noastră a fost un semn că darul pe care ni l-a făcut nouă şi lumii întregi (ce ironie! era ziua lui şi tot el ne-a făcut cadouri!) era unul minunat. Am fost la ziua lui Arthur, în Arthur’s Irish Pub, un pub aşa cum ar trebui să fie: plin de bere bună şi voie. Tot bună. Pălării, oameni unu’ şi unu’ şi Guinness cât cuprinde! Am uitat că şi cât suntem de obosiţi. Mulţumim Chinezu şi Rogalski de invitaţie!
Când ne-am băgat în pat, târziu în noapte, ştiam că ne va fi foarte greu a doua zi. Şi ne-a fost. Dar deja intrasem de tot în pielea bloggerilor bucureşteni.
E destul de greu să scrii despre un eveniment ca Webstock, cel mai mare dedicat online-ului de la noi. Greu pentru că nu-i uşor (pe sistemul “nicio greutate nu-i uşoară, cum nicio boală nu-i sănătoasă) să comprimi atâta informaţie în cuvinte. Şi totuşi, dacă ai mai fost pe la câteva conferinţe, cum e şi cazul nostru, şi eşti şi autodidact, recomandat, într-un domeniu ca online-ul, scopul unui astfel de eveniment este cel descris de Cristi aici. Te comporţi ca un burete şi încerci să absorbi cât mai mult din conversaţii şi networking, pentru a-ţi servi drept sursă de inspiraţie pe viitor. Sloganul oficial Webstock 2011 a fost “power to the web”, dar cel neoficial credem că a fost “banii din blogging”, despre care s-a vorbit mai mult decât ne aşteptam. E oarecum de înţeles, ţinând cont de direcţionarea unor bugete din ce în ce mai mari către online în ultimii ani, dar s-a simţit un pic cam tare acest laitmotiv. Totuşi, nu s-a uitat de conţinut, care a fost şi va fi rege. E de scris mult şi cu pasiune, e muncă de M-lister şi vor veni şi beneficiile, indiferent care ar fi alea, depinde de scopurile fiecăruia, scopuri care ar trebui definite chiar de la început. Cine ne-a plăcut? Cabral, care ne-a îndemnat să ne cunoaştem ca bloggeri şi să ne cunoaştem la perfecţie audienţa, Vlad Petreanu, cu pledoaria lui pentru online, în detrimentul presei aflate în slujba patronilor, Ivan Patzaichin, cu povestea emoţională şi inspiraţională a carierei lui, Zoso, pe care Zicu l-a văzut pentru prima dată în calitate de speaker, cu o prezentare fără perdea despre blog ca profesie, bloggeri mici, bloggeri mari, greşeli de ambele părţi. O surpriză plăcută a fost prietenul Răzvan Baciu, pe care l-am văzut pentru prima dată la costum, care a ţinut o prezentare extrem de interesantă despre gadget-urile viitorului.
Cât despre premii, primele felicitări merg spre Sebi, pentru tot ce a realizat cu “Redescoperă România pe două roţi”, campanie răsplătită cu premiul Evensys. Îi felicităm apoi pe clujenii noştri de la Creative Monkeyz, pentru câştigarea categoriei “Video” şi pe băieţii cu pluta, pentru locul 2 la categoria “Publishing”. Altfel de premii găsiţi la Auraş.
La final, după aproape 12 ore de conferinţă, deja ne întrebam: “oare cum rezistă ăştia din Bucureşti?” Şi ziua încă nu se încheiase. Doar începea, din unele puncte de vedere.
Am aflat de o campanie foarte faină, care sperăm să prindă la poporul ăsta care mănâncă extrem de haotic. Ori băgăm în noi ca sparţii, ori facem risipă. Şi ca să nu mai facem risipă, dar şi pentru că industria alimentară generează anual în lume 3 milioane de tone de deşeuri alimentare, dintre care 1 milion provin din mâncarea pe care consumatorii o lasă în farfurie la restaurante, conform unui raport lansat de Unilever Food Solutions, s-a inventat conceptul de doggy bag: punga în care pui mâncarea care nu mai intră la pachet. Până la urmă, de ce n-ai cere la pachet, dacă tot ai plătit? E mâncarea ta, faci ce vrei cu ea şi cel mai bine ar fi să nu o transformi într-un deşeu! Mai ai şi pentru acasă şi faci şi un bine lumii. Sigur, la noi, multora le e jenă sau îi doare în fund de o chestie care în statele civilizate e ceva banal. Nu-i nicio ruşine să iei mâncarea la pachet, oameni buni! Noi o facem de fiecare dată când rămâne ceva şi aşa ar trebui să procedeze orice român destupat la cap. Bine, de la cina-eveniment la care am fost invitaţi, n-am luat nimic la pachet, pentru că eram rupţi de foame, dar ne scoatem, pentru că o facem frecvent. Fără nicio jenă. Mulţumim Raluxa şi celor de la Makesense pentru invitaţie!
Apoi, a urmat petrecerea Webstock. Despre care nu se poate povesti. Chiar nu se poate. Ce putem să vă spun e că am implementat conceptul de Trolli de la Căpâlna la Capitală. Cu succes, am adăuga. Per total, s-a trollat la greu, iar videoul de mai jos e sugestiv:
(da, Zicu e cel de la percuţie.)
Şi după toate astea, sămbătă ne-am plimbat #prinbucurestiulmeu, dar despre asta, într-un episod viitor. No, ziceţi şi voi, nu-i greu să fii blogger bucureştean? )
Să nu disperăm, totuşi, că, după cum spuneam, nici noi nu ducem lipsă. De exemplu, mâine, sau azi, depinde când citiţi articolul, de la ora 14, din faţa sediului Raiffeisen Bank din Piaţa Unirii, în cadrul proiectului “Oraşul pe bicicletă“, se pedalează prin Cluj alături de nimeni altul decât Chinezu! Din păcate, foarte din păcate, noi vom fi la joburi şi vom rata evenimentul, dar voi puteţi merge liniştiţi să faceţi puţină mişcare şi să promovaţi sportul în rândul clujenilor.
)