Citesc aici că din ce în ce mai mut domnişoare devin spioane. Fiind un om capabil să lege nişte sinapse, nu pot să nu-mi ridic la fileu nişte chestiuni.
Se ştie că bărbaţii sunt predispuşi la stropit cât mai multe flori. Să zicem că tu ai unul în dotare, lumina ochilor tăi, care îţi spune zilnic că eşti cea mai frumoasă, deşteaptă fiinţă pe care a întâlnit-o vreodată. Şi tu eşti convinsă că ai ceva lanuri de neuroni. Sunteţi împreună de vreo 3 ani. Eşti atât de proastă să nu îţi dai seama dacă te-a înşelat sau nu? Se presupune că îl cunoşti ca-n palmă. Trebuie să îţi subestimezi presupusa inteligenţă şi să îi urmăreşti convorbirile telefonice? Păi, unde-i mintea aia sclipitoare pentru care te iubeşte? Numa’-ntreb.
Îl urmăreşti. Ai descoperit că te înşală. Ce faci cu informaţia asta? Îl chemi şi îi zici: “Dragă, ştiu că mă înşeli. Te-am urmărit cu o brichetă deşteaptă”. Poţi să te trezeşti cu două reacţii: “Dă-mi şi mie înregistrarea, s-o urc pe trilulilu”, sau: “Nu vrei tu să ne vedem la tribunal? Nu de alta, da’ mi-ai cam încălcat dreptul la intimitate, James Boandă ce eşti!”
Îi plantezi un dispozitiv de urmărire. Afli că e cel mai cuminte bărbat din lume şi că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Creştinul descoperă, cumva, dispozitivul. Ce face cu informaţia asta? Fie dă o tură pe la toate bordelurile din oraş şi stă o juma’ de oră în faţa fiecăruia, fie se întoarce acasă, aşteaptă să adormi, şi ţi-l introduce discret în păsărică.