… exista momente in care, pur si simplu, te simti cel mai ghinionist om de pe planeta?
Eu mi-am trait momentul de glorie zilele trecute, cand, impreuna cu Zicu, asteptam un autocar. Autocarul era cu atat mai special cu cat aducea un pachet de mancare, trimis de mama, si un costum de-al lui Zicu, ratacit prin urbea mea natala.
Asadar, inarmati cu tigari, suc si rabdare, cei doi micuti protagonisti ai cacatului ce va sa vie asteptau hulpavi snitelele facute de o mana de mama.
Trece o jumatate de ora, trece o ora si autocarul nu apare. Au trecut vreo 8 autocare, dar nici unul pe care sa scrie Baia Mare – Cluj-Napoca. Sun la dispecerat. O voce, mult prea fericita pentru starea mea de spirit, ma anunta ca autocarul e deja in drum spre Bucuresti si ca, plm, n-a oprit sa lase pachetul. De ce pula mea n-a oprit soferul, va intrebati? Am aflat si asta. Credea ca tata nu i-a dat spaga ca sa imi aduca pachetul. De fapt, ii daduse mama, dar creierul lui mic de sofer transpirat nu a procesat. Ii doresc MULT RAU SI PANSELUTE! A da, si cacat ii doresc! Cacat in casa, cacat in pantaloni, sa se ingroape intr-o mare de cacat.
Sun soferul si ii explic ca am mare nevoie de pachet, nu neaparat pentru mancare, ci pentru costumul de nunta al lui Zicu. Scobindu-se cu limba intre dinti, sunt foarte buna la detectat sunete 
, imi zice sa vin a doua zi la autogara sa-mi iau pachetu’. Evident ca nu m-am dus eu, pentru ca sunt cam isterica si il nenoroceam pe cretin. S-a dus Zicu si soferul i-a cerut inca 10 lei, ca doar “ne-a carat pachetul si la Bucuresti”.
Mancarea am aruncat-o toata, off course, noroc ca am recuperat costumul.
PS: V-am zis ca ma PIS CU BOLTA PE Fany ? No, va zic acum, sa fie clar. Pe langa ca transporta oameni in picioare, chestie pentru care as putea sa ii reclam oricand si o voi face, cu proxima ocazie, mai sunt si un munte de nesimtire.
Si PULA, acum vorbesc cu soferul, ai noroc ca nu iti dau numarul de telefon pe blog.