Posturi marcate ‘aventuri’

Cum poţi să combini cu FourSquare

Da, e vorba de femei, ca să ştim o treabă de la început.

N-am înţeles niciodată nevoia oamenilor de a-şi comunica locaţia. Adică, mă, io acuma-s acasă sau la job, depinde când citiţi articolul. Io ştiu că-s acasă/la job, Florica ştie că-s acasă/la job, familia mea ştie că-s acasă/la job, prietenii mei ştiu că-s acasă/la job, deci toate persoanele importante din viaţa mea ştiu că sunt acasă sau la job! Oare de ce m-aş apuca să comunic unor cetăţeni 2.0, pe care probabil îi doar fix în rect de locaţia mea, că sunt acasă sau la job? Înlocuiţi acasă sau la job cu orice altă locaţie.

Nu e greu de intuit că probabil n-o să-mi fac niciodată cont pe FourSquare. Spun probabil, pentru că am zis, la un moment dat, că n-o să am niciodată un blog, şi uite că am ajuns să fiu dependent de blogging. Da’ parcă totuşi cu FourSquare e altceva, parcă nu vreau să afle toată lumea care nu-şi doreşte să afle că sunt ACASĂ SAU LA JOB. Vă rog, din nou, să înlocuiţi acasă sau la job cu orice altă locaţie.

Cu toate astea, nu pot să nu constant importanţa acestui instrument în viaţa multor oameni şi să încerc să-l înţeleg în profunzime. Atât de în profunzime, încât să-l văd ca pe  un instrument de combinat femei.

Ai cunoscut o fată, aţi ieşit o dată în oraş şi v-aţi plăcut. În era 2.0, pasul următor e firesc: vă împrieteniţi pe facebook, vă urmăriţi pe twitter. Şi aici intervine unealta divină numită FourSquare. Ca mascul, normal că vrei să faci o impresie bună, să te dai centaur, că doar mai vrei să ieşi cu fata, poate chiar să-i şifonezi aşternuturile. E nevoie doar de câteva check in-uri strategic gândite, care să-ţi creeze o imagine de mascul vecin cu perfecţiunea:

- în fiecare dimineaţă, dai check in la sala de sport. Fata va aprecia că ai grijă de corpul tău, că eşti preocupat de sănătate, chiar dacă nu eşti nimic altceva decât un malaxor de fast food şi un râgâitor de bere

- pe la prânz, dai check in la un restaurant bio/eco/natural. La cât de topite sunt toate după trendul ăsta, se va uda corespunzător

- mai pe după-masă aşa, dai check in la bibliotecă, să ştie fata că nu eşti doar un frumuşel, îţi mai place şi cartea, chiar dacă cea mai lungă lectură a ta a fost o etichetă de bere

- pe seară, dai check in acasă, la mama, “iau masa în familie cu bunici cu tot”. O vei impresiona până la lacrimi vaginale cu imaginea de familist convins şi te va vedea ca pe un posibil tată al copiilor ei

- duminica, logic, dai check in la biserică, doar suntem un popor religios şi probabil nici ea nu face notă discordantă, chiar dacă eşti rupt în cur de mahmur şi n-ai mai călcat într-o biserică de la spovedania din clasa a patra

- o dată pe săptămână, maxim de două ori, să nu exagerezi, dai check in la teatru sau la operă, să îi aplici loviturile de graţie

- din când în când, mai dai câte un check in şi la Praktiker, să ştie fata că are de a face cu un băiat gospodar şi bun la toate, chiar dacă nu eşti în stare să schimbi un bec.

Cam acesta ar fi micul ghid de a combina cu FourSquare. Sigur, e folositor doar pentru a prinde câte o aventură, că nu te văd bine într-o relaţie serioasă, când îşi va da seama că, de fapt, eşti un trântor, incult, ateu, devorator de grătare, proaspăt ieşit de la închisoare pentru că şi-a omorât familia.

25-u’

Era o seară obişnuită, ca oricare din săptămână. O fetiţă mică de statură, înfofolită în geaca XL, împrumutată de la prietenul ei, urcă cu greu într-un troleu supraaglomerat.

“- Au venit studenţii, ce să faci…”, se gândi ea.

Pe lângă gândurile răzleţe care îi străbăteau mintea, fetiţa avea unul care nu-i dădea pace: “De ce?” Jonglând cu cele două telefoane, care sunau la unison, cu geanta, care se încăpăţâna să nu-i stea pe umăr, fetiţa întinse mâna pentru a-şi composta biletul. Evident că nimeni nu o ajută, doar era pe 25, nu într-un troleu civilizat.

Îşi găsi un loc între o negresă şi un chinez, care vorbeau strident într-o franţuză stricată. Studenţi la medicină. Din nou, acelaşi gând îi răsări în minte, râzând parcă de ea: “De ce??”

” – Încă două staţii şi coborâţi.”

” – Da, aşa e, eu mă duc mai departe, până la capăt de Mănăştur”

Două doamne purtau aceeaşi conversaţie pe care o poartă în fiecare seară deşi, amândouă ştiau pe de rost (cum e şi expresia asta!) atât întrebarea, cât şi răspunsul. Fetiţa ştia că dacă le-ar fi nimerit dimineaţă, cele două doamne ar fi povestit despre câte staţii mai au până la serviciu, jubilând că vor coborî împreună.

Un puşti, încărcat cu un rucsac care îi atingea genunchii, crede de cuviinţă că ar fi ok să împartă greutatea cu protagonista noastră. Fetiţa îl ucide nemiloasă din priviri, aruncă ochii peste cap, şi caută disperată un loc mai sigur…. “De ce???”

“- Mă scuzaţi! V-am călcat!”

“- Super! Acum, se vor omorî la coborâre!”, se gândi, şi mai nervoasă, fetiţa.

Oameni între două vârste, fiecare cu povestea vieţii întipărită pe faţă, o privesc. Din geaca mult prea mare pentru ea, realizează că ultimul gând l-a rostit cu voce tare.

Mai e doar o staţie. Începe să îşi revină, să capete culoare în obraji.

“- Drăguţă, eşti studentă în anul  I?”

“De ce naiba tre’ sa fiu eu în troleul ăsta plin cu un miliard de oameni care vorbesc tare, se agită, se calcă? De ce nu pot să fiu, liniştită, într-o maşină, cu o pereche de tocuri ce sfidează gravitaţia? De ce????”