Ştiţi oamenii ăia pe care aţi vrea să îi plesniţi la orice oră din zi sau noapte? Ăia care vă scot peri albi prin prostia, aroganţa, autosuficienţa de care dau dovadă. Poate fi un prieten, un coleg, şeful de scară, un verişor îndepărtat, partenerul de viaţă sau oricine care vă suge energia vitală şi consumă oxigenul planetei degeaba.
Nu v-aţi simţi mai bine dacă i-aţi putea da la câini?
Chiar dacă eşti un tânăr căruia tocmai i-a mijit floaca la scrot şi te ştii foarte bine într-un domeniu interesant (să zicem web development), nu inseamnă că trebuie să fii sec ca un capac de budă, rigid ca mobila din lemn masiv a bunicii şi autosuficient, că aşa vrei tu. Relaxează-te! Cu siguranţă, nu eşti tu cel care a pus sarea în mare.
Chiar dacă eşti un businessman cu o afacere în industria cuielor, nu înseamnă că trebuie să îţi tratezi angajaţii ca pula, să te umfli în pene pe la sindrofii şi să te transformi într-un munte de fiţoşenie. Respiră! Cu toate că ai vise umede cu asta, n-a venit Donald Trump să-ţi ceară sfaturi în afaceri.
Chiar dacă eşti o frumuseţe răpitoare şi simţi că ai lumea la picioare, nu înseamnă că trebuie să afişezi o moacă plictisită, să adopţi un comportament de nefutută şi să îţi construieşti un piedestal pe care să te urci. Dă o tură de bloc! Pot să bag mâna în foc că nu eşti rudă cu Afrodita.
Chiar dacă simţi că munceşti mai mult decât alţii, nu-i cazul să te branduieşti ca un Atlas modern, să te victimizezi şi să plângi pe la toate colţurile. Dă-ţi două palme! Ai cel puţin două unghiere şi trei forfecuţe acasă. Alţii au pamânt de trei centimetri sub unghii.
Cel mai bine ar fi să ne revenim şi să ne mai luăm şi în glumă 
Vă amintiţi cum era când picaţi elev de serviciu la şcoală? Când ceilalţi din clasă dădeau teză la română, tu citeai Bravo la măsuţa de la intrarea în liceu. Singura ta grijă era să te duci la clopoţel şi să suni de fără 10? Fraierii se chinuiau să conjuge: “Je suis, tu es, il/elle est”, tu fumai la chioşc şi beai un cola rece.
Cele mai faine momente erau când trebuia să te plimbi cu circulara pe la toate clasele. Şi, evident, să-i anunţi că mâine nu se fac ore. Motivul nu conta, ci doar rezultatul final. Ochi bulbucaţi, frenezie, frustrarea celor care erau nevoiţi să stea la ore, în timp ce tu o frecai.
Şi seara dinaintea zilei când îţi venea rândul să fii elev de serviciu era faină. Când toţi plângeau pe tabelul lui Mendeleev, tu butonai liniştit de pe MTV pe Cartoon Network. Pe atunci, limba enegleză se învăţa şi prin desene şi muzică. Acum, se învaţă prin căcat televizat.
Trist e că unii nu pot să renunţe la statutul de “elev de serviciu”. Aceşti “hai să facem, tati, să fie bine”, aceşti “băi, tu ştii cine sunt eu?”, aceşti “te fac cu o combinaţie” trăiesc o viaţă întreagă cu funcţia de elev de serviciu, trecută pe o carte de vizită virtuală.
Şmenari, combinatori, infatuaţi şi supraîndesaţi de propria persoană, nu fac altceva decât să ne anunţe, periodic, că, pur şi simplu, EXISTĂ, prin mizeriile pe care le spun sau fac. Ne trimit, din când în când, o circulară în care nu încetează să se autoaduleze.
Sună clopoţelul! Un îndrăgostit de sine urmează să scoată pe gură o dejecţie.
