Dacă până azi aroganţa maximă era să deţii o insulă, legile snobismului s-au rescris odată cu ştirea asta. Eşti tare-n cont? Închiriezi, frate, o ţară, nu te mai joci ca orice pulete cu bani. Trecând peste găselinţa de marketing, care sunt convins că va da roade, e interesant cum va influenţa această nouă fiţă unele relaţii interumane. Pentru că, de vreme ce există pe piaţă posibilitatea de a închiria o ţară întreagă, fie ea şi foarte mică, nimic nu va mai fi la fel. Snobismul va gravita în jurul acestui nou reper al opulenţei, iar relaţiile între diferite categorii vor avea de suferit:
Între boşorogul bogat şi fătuca ce stă cu el din dragoste
“Dragă, mă gândeam că de ziua ta să închiriem un yacht şi să ne oprim în toate porturile Europei, iar în fiecare să dau câte o petrecere pentru tine, gogoşica mea”, îi spuse el, în timp ce lăsă o dâră de salivă pe capot.
“Mda… simţeam că nu mai ţii la mine. O ţară nu merit eu??? ‘te-n gât de bălos, ca tine găsesc o mie!”, răspunse ea, în timp ce se ştergea la gură, după ce tocmai a încercat să i-o scoale, fără vreo reuşită.
Între partenerii de afaceri
“Data viitoare faci tu cinste cu Liechtensteinul, asta dacă ştii ce-i bine pentru tine…”
Între două tinere respectabile, care stau cu bărbaţi bogaţi, evident, din dragoste
“Fată, ai auzit-o pe ultima?”
“Nu, fată, zii, că mă ud aici toată de curiozitate!”
“Cică poţi să închiriezi o ţară, fată. Nu ştiu cum îi zice, fată, ceva cu Lişintain, da’ e o ţară, fată! Al meu e deja pe lista de aşteptare.”
“Şi ce-i, fată, îmi scoţi ochii? Tot timpul ai fost o japiţă care s-a dat mare cu ce primeşte de la bărbaţi, de parcă numa’ tu ştii da din pizdă. Hai sictir, bagaboanto!”
După ce s-au despărţit, l-a şi sunat pe “al ei”:
“Mie să-mi închiriezi o ţară, că nu-s io mai prejos decât toate curvele!”
În mintea unui român obişnuit
“Las’, că de câştig la loto, mi-oi închiria şi io o ţară…”
Sunt curios, dacă am urma modelul, oare ar vrea cineva să închirieze România?
