… mintea pute.
Băi, pierdem prea mult timp cu proştii. Adică, oricât de prost e unul, îţi ia nişte timp să ajungi să-l cunoşti la adevărata lui prostie. Timp pe care, eu unul, aş prefera să-l canalizez către alte activităţi. Şi aşa s-a născut gândul. În lumea asta la care visez, cu toţii câştigăm timp. Asta pentru că mintea fiecăruia are un anumit miros, în funcţie de nivelul de inteligenţă. Cu cât e omul mai prost, cu atât îi pute mintea mai urât şi invers. De unde ştii că îi pute mintea şi nu altceva? Simplu, toată lumea din lumea asta la care visez e obişnuită cu mirosul de minte, putându-l distinge de alte mirosuri. E ca şi diferenţa dintre mirosul de flatulenţă şi cel de levănţică.
O altă variantă, mai simplă, ar fi ca doar proştilor să le pută odios mintea. Da, cred că aşa e mai bine.