Stiu ca nu citesti blogul meu. De-abia te dai pe net. Stiu si asta.

Cu toate acestea, iti scriu aceste randuri pentru ca mi-e sila si greata de tine. Da, nici chiar lamaia nu isi mai face efectul. Stii cum e? Ai mei m-au crescut cu niste principii morale solide, lucru pentru care ii respect.

Vezi tu, exact puntea asta s-a rupt intre noi doi, cea in care eu mimam o doza de respect fata de tine. M-am gandit din toate punctele de vedere de ce noi doi ar trebui sa avem o relatie sociala. Din pacate, la mine nu tine ideea: “rudele iti sunt date de la Dumnezeu” si vad ca nici tu nu esti dispus sa ma cumperi nici uman, nici macar financiar. Nu ai nici minina doza de tact, incat sa incerci sa imi dai bani ca sa te accept. Esti atat de increzut, incat, in mintea ta penibila, crezi ca ai sarm si ca poti cuceri prin simpla-ti existenta.

Ti-ai abandonat familia acum multi ani. Ai o alta familie. I-ai schimbat ca pe o masina veche, cu gandul ca cea noua e clar un BMW.

Am inteles cu totii asta si te-am lasat in pace, sa fii fericit, sa iti ajute Cel de Sus, bla-bla-bla.

Ai sters orice legatura (parentala, nu artificiala, cu discutii despre fotbal si vreme) cu vechea familie. Am inteles ca nici cu cea noua nu esti prea fericit, dar asta chiar e problema ta. Nu ma bucura si nici nu ma intristeaza. Mi-e indiferent. Si indiferenta e chiar dureroasa, stiu.

Problema e ca ma pis pe chestiile impuse de  societate. Eu n-o sa te respect tocmai pentru ca iti respect vechea familie. Vechea ta familie e noua mea familie, pe care, chiar daca tu crezi ca e o Dacie, eu o vad ca o limuzina.

Draga tata/sot/amant, nu ai absolut niciun drept sa vii acum in viata noastra si sa dictezi Daciei cum tebuie sa porneasca, sa opreasca sau sa traga pe dreapta. Pentru ca si eu sunt acum in aceasta Dacie. Si daca pana acum nu te-am bagat in pizda ma-tii… well, it’s just a matter of time.

Odata provocata, sunt de o mie de ori mai incapatanata decat aroganta si prostia ta.

Ti-am spus cat de mila mi-e de tine?

Cu drag,

Florica