Eu beau destul de rar şi atunci când o fac, mă răsfăţ cu un pahar de vin sau un cocktail de fete. Bere, whisky, pălincă, rom, bitter, niciodată. A, şi îmi mai plac cremele de whisky. Foarte rar se nimereşte ca viaţa să mă pună faţă în faţă cu câte o bere cu gust de lămâie şi să beau un pahar. Repet, nici măcar toată sticla sau doza, ci un pahar.
Fix atunci, dar fix atunci, se nimereşte ca Zicu să observe. Sunt convinsă că, dacă aş bea cot la cot cu el, nu ar avea nici cea mai mică problemă. În schimb, când mă prinde cu un pahar de ceva în mână, plăcerea lui cea mai mare e să mă trolleze. Nici de ziua lui nu îl văd aşa fericit! Din alcoolică nu mă scoate. Mă ameninţă că ne despărţim, că el nu mai poate trăi aşa, că ce am de gând să fac cu viaţa mea şi cât mai vreau să continui în stilul ăsta?
Repet, pentru că simt nevoia, beau doar prima gură de bere din pahar. Dacă o beau şi pe a doua, începe să şi cânte: “Florica alcoolica, Florica alcoolica”. Vă daţi seamă că, în grupuri de oameni care nu mă cunosc, imaginea mea nu e tocmai una pozitivă. Evident, dacă o persoană chiar muşcă momeala ziculiană, domnul meu îşi va lua din timpul lui să-i povestească cât sunt eu de acloolică şi cum nu ştie ce să mai facă cu mine.
La un chef, la care am îndrăznit să beau toată noaptea un amărât de pahar de şampanie, mi-a dedicat piesa Rehab a lui Amy Winehouse. Nu vă puteţi închipui ce frumos sună un cor de 15 flăcăi beţi care îţi urlă în cap, când tu eşti perfect trează.
Odată, a venit de la serviciu şi m-a găsit în bucătărie, cu o sticlă de vin în mână. Găteam ceva reţetă cu sos de vin. Credeţi că l-a oprit ceva să nu urle în gura mare: “Alcoolico, iar bei???” Nu! De atunci, vecinul de la 3 nu prea mai vrea să urce cu mine în lift.
Ironia e că, cei care îl cunosc pe Zicu, ştiu că îi place viaţa şi să petreacă. Şi tot eu sunt aia într-o relaţie cu Bachus! 
)