Daca ar fi sa fac un mic exercitiu de imaginatie si sa incerc sa ma gandesc la testamentul meu, n-ar fi prea multe de lasat. Ce sa lase in urma un om de 26 de ani? Maxim datorii. Nici de alea nu prea am, asa ca o sa ma multumesc sa las un mare NIMIC, pe care vad ei cum si-l impart.
Nu cred ca pot nici macar sa-mi las organele spre donare sau studiu. Sunt toate iesite din garantie: inima e in greva, pentru ca sunt un romantic incurabil, ficatul e mai mult decat pateu, plamanii sunt imbacsiti cu tot felul de fumuri, rinichii au cedat de la procesat bere. Mno, as vrea sa il vad pe omul care vrea sa aiba intransul o inima de iubaret frenetic, un ficat de alcoolic, niste plamani de birjar si doi rinichi, care sunt de fapt o mica fabricuta ce transforma berea in pisat.
Daca n-am ce lasa, am niste indicatii de dat. Aceste indicatii se remarca prin faptul ca sunt doua.
In primul rand, as vrea ca in sicriu sa fie pus, undeva, cat mai aproape de cap, un meniu Crispy Strips de la KFC. Vreau ca trupul meu sa se impregneze cu acel miros unic si sa se stie ca acolo zace un om al carui fund a fost terorizat constant de bucuriile picante. Da, sunt un fan inrait, daca mai era nevoie sa precizez.
A doua doleanta a aparut sambata, pe la a zecea bere. Impreuna cu un prieten foarte drag mie, am hotarat ca, dupa moarte, vrem sa impartim aceeasi urna. Ambii vom mentiona ca dorim sa fim incinerati si ca vrem ca cenusa noastra, nobila de altfel, sa fie plasata in acelasi recipient. Mai mult, pentru a nu se ajunge la scandal, am hotarat ca cele doua testamente sa contina un articol salvator: “Urna cu cenusile celor doi stimabili va stationa cate o saptamana la fiecare dintre cele doua familii. Astfel, rudele indurerate isi vor putea plange pe rand fiul. Mai mult, vor avea ocazia sa il planga si pe celalalt, chiar daca nu vor.”
In timpul asta, in urna, cele doua cenusi se trag pe nas una pe alta.