Posturi marcate ‘advertising’
Aşa arată o campanie premiată
Şi nu oriunde, ci la festivalul de publicitate de la Cannes, cel mai puternic din industrie. Premiată şi eficientă, deoarece Brazilia a economisit 12 miliarde de litri de apă. Aşadar, fraţi români, haideţi să lăsăm principiile deoparte şi să ne pişăm cu toţii la duş!
Ţâţe camuflate în scule
Una dintre marile provocări ale omenirii, în general, şi a masculilor, în particular, este identificarea unor modalităţi de evadare din tirania matriarhală de cuplu şi pătrunderea într-un univers eminamente masculin. Fiecare dintre noi, coioşii, ne folosim de diverse tertipuri pentru a scăpa la bere sau la alte activităţi masculine. Uite că, de data asta, s-au gândit oamenii din advertising la noi (bulina portocalie).
Cum se naşte o reclamă inspirată
(episodul 3 al seriei; aveţi aici unu şi doi)
În cele mai multe dintre cazuri, reclamele la maşini sunt seci şi puţin spre deloc creative. Constructorii şi agenţiile de publicitate cu care lucrează mizează pe faptul că brandurile auto sunt deja în mintea consumatorului, nefiind nevoie de nu ştiu ce artificii pentru a prezenta un model nou. Ce fac brandurile în mintea noastră? Şed liniştite. De exemplu, când zici Volvo, primul cuvânt care îţi vine în minte e “siguranţă” (chiar dacă au dat-o de gard recent), la Mercedes cuvântul e “eleganţă”, la Lamborghini “forţă” şi tot aşa. Asta înseamnă branding, până la urmă: să deţii un cuvânt-cheie în mintea consumatorului.
Bun, ce faci dacă eşti un brand auto în căcat? Ieşi din tipare! Renunţi la conformismul caracteristic reclamelor la automobile de familie. Vii cu o idee care să îţi ofere un nou cuvânt în mintea consumatorului. În cazul Toyota, cuvântul ar putea fi “cool”. Nu zic că şi-au spălat păcatele, dar e un nou început.
Cum se nasc reclamele 2
După episodul pilot, trebuia să vină, la un moment dat, şi următorul. Următorul, după episodul pilot, este cunoscut drept episodul 1 sau, după caz, episodul 2. La noi e episodul 2.
Uneori, oamenii din agenţiile de publicitate pornesc de la premisa că trebuie să genereze o idee care să se adreseze unor cretini. Credeţi-mă pe cuvânt, doar activez în industrie. Există situaţii în care sunteţi luaţi de cretini. Nu toţi, doar unii dintre voi. Se numeşte targetare. Ei, pentru a scoate o idee cretină, trebuie să gândeşti ca un cretin. Ăstora le-a ieşit foarte bine:
Pentru că e vorba de asigurări de viaţă, logic, s-au gândit să apeleze la celula de bază a societăţii: familia. Totul e original până aici, nu s-a mai făcut niciodată aşa ceva. Da’ niciodată! Pe ce au mizat? Pe imaginea unei familii moderne, disociată de portretele clasice, cu membri strânşi pe o canapea şi zâmbind prostesc. N-au mizat ei prost, pentru că, probabil, ăla e şi publicul ţintă căruia trebuiau să-i vorbească: bărbaţi şi femei de vârsta a doua, căsătoriţi, cu venituri medii spre mari, oricum, suficient de mari încât să ia masa în oraş, un plod sau doi. Atât doar că au făcut-o la modul cretin. Au subestimat nivelul de inteligenţă al target-ului şi au apelat la trucuri ieftine, cum ar fi copila care e sunată de guvidul de la Eureko.
Au pus pe fundal o piesă cunoscută şi gata dejecţia!
Asigurări, careva?
Cum se nasc reclamele. Pilot.
Episod pilot, cum ar veni. Pentru că avem oareşce tangenţe cu industria comunicării, vom încerca să dăm arama pe faţă. Vă vom prezenta diferite creaţii ale publicitarilor autohtoni şi vom încerca să desluşim cum s-a ajuns la ideea respectivă. Normal, în binecunoscutul stil TVdecist. Oricine poate să pună o reclamă pe blog. Noi vă spunem şi cum a luat naştere!
Azi: UniCredit Ţiriac Bank – Dansez pentru mine.
Ţinând cont de bătaia de pe piaţa produselor bancare, nu e deloc uşor să comunici pe acest segment. Multe bănci, multe servicii, zgomot mare pentru consumator. Atât de mare, încât îi pasă mai mult dacă vecinului i-a crescut o unghie în carne decât despre ce vrea să-i comunice o bancă sau alta.
Era o zi obişnuită în agenţia de advertising. Oamenii de la creaţie stăteau vărsaţi care pe unde, mimând profunzimea, din dorinţa de a da impresia că gândesc procur (un fel de profund, mai de la ţară) o campanie. Nimic nu putea să le perturbe aura meditativă decât un brief (un fel de chestionar completat de client, din care publicitarii îşi extrag informaţiile necesare pentru a concepe reclama): “Căcat! Iar produs bancar? Îmi vine să borăsc profund şi meditativ”.
“Ok, ce produs e? Creditul pentru orice. Zice în brief că ăştia vor să comunice pulimii că prin creditul ăsta îşi pot îndeplini mici visuri, pe care le-au avut de când se ştiu”.
“Bun, avem nevoie de un pulete care să viseze la ceva, cum ar fi o maşină pe care şi-o doreşte de mic. Puletele din reclamă trebuie ales cu atenţie, să pară un om cât mai simplu, pentru ca puleţii din faţa televizorului să se identifice cu el. Şi gata!
“Stai!!! La ce se uită pulimea? Păi, la “Dansez pentru tine”. Asta e! Hai să zicem “Dansez pentru mine”, pentru a crea o legătură emoţională între acest produs bancar şi o emisiune care-i face pe puleţi să vibreze. Genial!”
Reclama a fost aprobată de client, a intrat pe tv, iar creativii au reintrat în starea pseudo-meditativă.
Scrisoare de divorţ
Dacă tot s-a deschis cutia cu scrisori, nu văd de ce nu aş băga şi eu una. Mai ales că mi-e foarte dragă, pentru că mi-a adus locul de muncă unde prestez şi în momentul de faţă.
Prin 2007, nu dădeai doi bani pe mine. Nici măcar eu nu dădeam. Eram un amărât de absolvent al unei facultăţi de balet, timid, de mi-era ruşine să vorbesc chiar şi cu mine, mai mult sau mai puţin grăsuţ şi cu un job de căcat: merchandiser în industria berii (cu alte cuvinte, puneam sticle pe raft). Vai steaua mea!
Sora mea lucra în advertising. Într-o zi, mi s-a adresat: “Măi, aşezătorule de sticle pe raft, avem nevoie de un copywriter la agenţie. Nu vrei să te bag pe felie?”. Vă daţi seama că am acceptat, chiar dacă habar nu aveam cu ce se mănâncă meseria asta, sau dacă eram făcut pentru aşa ceva.
N-am fost la interviu. Am primit doar un task pe mail, pe care a trebuit să îl rezolv cât mai rapid şi creativ cu putinţă. Trebuia să redactez o scrisoare de despărţire din partea unui soţ, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre el şi soţie, de viaţa sexuală săracă şi de alte cele. Trebuia scrisă în aşa fel încât să rămână loc de “bună ziua” între cei doi. Am scris asta:
“Draga mea,
S-au despărţit fără complicaţii, având amintirea multor “învârteli” prin care au trecut împreună.
Cred că ar fi cazul să le urmăm exemplul.”
M-au luat! Mă gândesc că o fi ceva de capul meu, dacă împlinesc, în curând, trei ani aici.
Două bune rău!
Aşa se face advertising în ţări cu oameni deschişi la cap!
Mai proaspăt decât proaspăt
Nu crezi că ai nevoie de un pic de mişcare?
Te-ai întrebat vreodată de ce…
… unii cred că dacă ştiu să facă o papară, sunt calificaţi să ţină prezentări/training-uri?
Prin decembrie, am primit o invitaţie la o seară mai specială. Una în care iluştrii ai domeniilor în care prestăm amândoi – advertising/comunicare/PR – aveau să ne dezvăluie secretele acestor lumi. Zicu şi-a luat cămaşa albă, eu mi-am dat pe bot cu ruju’ Lancome de scandal, şi am luat-o pe drumul cunoaşterii.
Cum să vă spun, şi dacă mergeam în pijamaua cu Mickey Mouse, le ofeream prea mult respect. (să trecem, vă rog, mai repede peste faptul că acum vă gândiţi cu toţii la pijamaua mea. aşa, vă mulţumesc!) Chiar dacă Zicu mergea cu chiloţii de drum, tot eram prea profi îmbrăcaţi.
Îmi şi imaginez cum s-a planificat evenimentul.
“- Pana mea, pe cine să mai chemăm să vorbească?
- Bă, hai să-i chemăm pe X, Y şi Z.
- Da mă, bine zici. Hai! Şi-au făcut firmă de consultanţă în advertising/pr/marketing/design/web/strategieonline/creaţie/foto.
- Da’ au ceva în portofoliu?
- Au un căcat! Da’ las, că nu se prinde nici dracu’!”
De cealaltă parte a naraţiunii, sună telefonul.
“- Bună ziua, vreau să vă invit să fiţi lectorivorbitoridumnezăi la un eveniment.”
În timp ce o lacrimă se prelingea pe obrazul lui de intelectual ratat, X răspunde cu toată inimioara: “Dar mă simt onorat că v-aţi gândit la mine! Sigur, ne vedem acolo!.” De fapt, X era sătul de conserve şi pateu, de mâncarea aia plină de grăsime pe care o făcea mă-sa şi o trimitea, pachet, săptămânal la Cluj. S-a gândit că sigur pică ceva. Nu, ca să fiu sinceră până la capăt, X putea trăi şi cu meniul de mai sus. Era altceva după care visa, tânjea şi se masturba intelectual zilnic: recunoaştere, adulaţie, faimă.
Partea proastă e că X chiar a venit. A venit şi Y. A apărut chiar şi Z. Şi toţi au ţinut să ne arate ce i-a învăţat doamna profesoară de informatică: pot să dea liniştiţi copy/paste la nişte amărâte de definiţii de pe goagăl şi să le aranjeze frumos într-un PowerPoint. Wow!
E plin Clujul de Dumnezăi ai comunicării. Din 3 oameni de pe stradă, unu’ îl ştie pe Bendea, iar ceilalţi doi îs guri (pluralul de la guru) ai marketing-ului.
Mă băieţi, rămâneţi la papara voastră! 
De ce…