E o lume plină de cauze. Şi pentru că ele există, normal că trebuie să militeze cineva pentru ele, că, altfel, nu s-ar mai numi cauze. Li s-ar spune chestii nasoale care nu interesează pe mine. Şi aşa s-au născut militantiştii, aceşti haiduci ai lumii moderne. Nu-i judecă nimeni, există oameni care cred cu toată fiinţa lor că pot schimba lumea şi unii dintre ei chiar reuşesc. Bravo lor, merită tot respectul nostru! Ce nu înţeleg e pasiunea patologică pe care unii dintre ei o pun în susţinerea cauzei pentru care militează. Şi aşa s-a născut militantismul retard, care se manifestă prin legat cu lanţuri de diverse sau aberat cu abnegaţie pe net.
Şi pentru că, la un moment dat, orice poate reprezenta o cauză, m-am gândit să inventez una, special pentru militantul retărdel. Cauza este femeia noastră cea de toate zilele, asta mi-a venit prima dată în cap. E drept că e şi la îndemână, existând o controversă permanentă în jurul drepturilor femeii. Aşadar, cauza perfectă, care să fie susţinută cu patos de un om cu prea mult timp liber.
Astfel, un militant de sex masculin, care luptă pentru drepturile femeii, ar trebui să se lege cu lanţuri de o femeie, nu? Sau cu o sfoară făcută din tampoane? Folosite?
Alte astfel de cauze pentru care s-ar putea milita?








