La modul cel mai sincer, n-am crezut că o să vină atât de repede, la doar două zile de când am făcut anunţul. Recunosc, am fost puţin uimită, dar asta înseamnă că munca mea e apreciată, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Toată dimineaţa m-am gândit cum să fac, cum să dreg, să mă bag, să nu mă bag? Un telefon lămuritor cu Zicu şi am decis să mă apuc de treabă.
Vreau să ştiţi că nu mi-a fost uşor deloc. Dar deloc. Chiar am şi plâns. Da, recunosc, om în toată firea, am plâns cu lacrimi mari, desprinse parcă din desenele animate. Dar, cu ajutorul lui Zicu, care mă susţine tot timpul, dar şi al vostru, am trecut peste, iar acum simt că sunt pregătită să iau în piept noua provocare. Niciodată nu m-am simţit atât de puternică!
Şi m-am apucat de treabă.
Rezultatul nu a fost, însă, cel sperat. Zicu, drăguţ, ca de obicei, a încercat să mă încurajeze şi să mă laude. Dar eu nu sunt mulţumită deloc! Poate şi pentru că sunt o fire perfecţionistă. Am muncit mult şi am sperat că roadele se vor vedea la final. Dar nu a fost deloc aşa şi mi-e frică să nu cad într-o depresie. E prea mult…
Dar nu mă dau bătută! Va veni ziua în care voi învăţa să tai ceapa mărunt, pentru salata de vinete, fără robot de bucătărie!
Related posts:







o da
)) buna asta
)
Cu apa in gura
cica tre sa respiri pe gura in timp ce tai ceapa. arcasu stie mai multe detalii
Ceapa rosie are un efect mai “soft” decat ceapa alba
pune o felie de paine langa ceapa
@tomata: Trebuie sa imi cumpar un robot, sa pot taia omeneste ceapa aia
))
Udă bine ceapa si cuțitul cu apă rece, nu mai piscă deloc
@Dee: O sa incerc
Mersi de pont
Tii ceapa la frigider inainte sa o tai. Mai ingheata din uleiurile volatile si o poti taia fara probleme. La mine a functionat.
Da’ de ce trebuie sa tai ceapa marunt la salata de vinete? Daca e mai maricica ce-are?
Multa bafta! vei cadea, te vei ridica si vei simti ca viata de freelancer e mult mai grea decat cea de angajat, dar si mai intensa, interesanta, frumoasa per total
@Ciupercutza: Vreau sa fie salata de vinete perfecta:)
@stiliste:multumesc
daca o bagi la robot si`o face varza; tot la mana e baza:)
Felicitari! Si spor la proiect…