Sunt un criminal!
Chiar dacă cele scrise mai jos s-ar putea să mă contrazică, susţin în continuare că sunt cât se poate de zdravăn la cap. În sensul că nu-s nebun şi nici n-am luat-o razna. Asta ca să fie clar.
Am participat recent la o aniversare care s-a încheiat târziu în noapte, cu discuţii interminabile de beţivi. Nu prea eram eu foarte treaz aşa, că doar ăsta e principalul efect al consumului de alcool: te deztrezeşte. Ne-treaz fiind, am primit la pachet două bucăţi de prăjitură din partea sărbătoritului, spre a le îngurgita împreună cu Florica a doua zi. Problema majoră, cel puţin aşa am perceput-o eu, a fost că nu era orice tip de prăjitură. Erau două broscuţe!
Pe drumul cu taxiul spre casă, am început să relaţionez vizual cu ele, descoperite fiind. Eu le priveam cu ochii mei de om, ele mă priveau cu ochişorii lor de ciocolată. Nu mai ţin minte exact de ce şi în ce moment, da’ privirea uneia dintre ele a început să mi se pară malefică. Da’ malefică rău. Pe măsură ce înaintam, broscuţa se uita din ce în ce mai urât la mine, de parcă era posedată de un diavol prăjituresc care vroia să-mi fure sufletul. Am încercat să-i evit privirea, dar ceva mă atrăgea spre ea. E clar, era REA!!! Prezenţa ei a început să mă bântuie, iar starea de angoasă se aprofunda de la un moment la altul, de nu ştia taximetristul ce bai am. Ochii mei îngroziţi, ochii malefici ai broscuţei, ochii mei îngroziţi, ochii demonici ai broscuţei etc. Nu vă pot explica prin ce am trecut şi cât de greu mi-a fost, trebuind să mă chinui singur (că doar nu era să-i povestesc taximetristului) cu blestemata aia mică. Horror!!!
Până la urmă, transpirat şi cu inima gata să-mi iasă din piept, am ajuns cu greu în casă, am fugit rapid la frigider, le-am depozitat pe ambele, nu înainte de a o trimite, printr-o lovitură scurtă şi puternică de pumn, pe lumea cealaltă. Da, am omorât broscuţa malefică! Din drăgălăşenia ce era s-a transformat într-un terci de nedescris, fără ochi ciocolatii fixaţi pe mine, fut-o Irod de broscuţă!
A doua zi, Florica a mâncat-o pe cea ne-malefică, iar eu, ca o răzbunare supremă, am şters urmele crimei. Acum sunt bine. Sper totuşi că demonul dulce să nu fi intrat în mine.
Sigur am nimerit blogul?!
Îţi pui ceasu’ să sune cu o oră mai devreme, să faci sport. După care dormi cu 20 de minute mai mult decât într-o dimineaţă în care nu ţi-ai propus să faci nimic altceva decât să exişti.
Încerci 30 de miliarde de haine. Nicio haină nu e bună. Tragi concluzia fatală: nu ai haine.
Dai să ieşi din casă şi realizezi în ultima secundă că eşti machiată doar pe un ochi.
Ieşi din scara blocului şi calci în singura baltă. Cu tenişii albi!!!
Aparent, caserola în care îţi cari salata nu e închisă prea bine. Prin urmare, pantalonii se împregnează cu zeamă de salată. Nu, nu arăţi deloc ca şi cum ai fi făcut pişu pe tine.
În loc să suni un coleg, o suni pe maică-ta să o întrebi dacă a pus de cafea. Biata femeie crede că ai luat-o razna.
În loc să îţi pui zahăr în cafea, pui sare.
Mă mir că am reuşit să scriu pe blogul meu un post până la capăt, fără să îmi pice lustra în cap sau să se ia curentul în timp ce scriu…
Sunătorii de week-end
Nu ştiu la voi cum e, da’ mie îmi place să dorm în week-end până intru în putrefacţie. De fapt nu, până mi se împute mădularul. De 27 de ani de când mă aflu pe planetă, cei din jurul meu au învăţat chestia asta. Un week-end am, vreau să îl dorm. Sigur, vorbesc de dimineţi. Care ţin până la 13, uneori. C-aşai omu’, după ce munceşte o săptămână întreagă, după ce se trezeşte la ore ilegale, după ce vrea sa trimită ceasul deşteptător în raiul ceasurilor deşteptătoare, ar dormi şi el mai mult, că doar e una dintre plăcerile vieţii, pe lângă sex şi nu-mi mai vine în minte alta. No, în condiţiile astea, nu ştiu cum paştele mă-sii se trezeşte câte unu’ să mă sune, fie sâmbătă dimineaţa, fie duminică. În fiecare week-end. Io nu înţeleg.
Aroganţe aniversare
Bă, io zic să nu mai tot aruncăm cu căcat în ventilator! Că deprimări, că neplăceri, că au trecut anii, că bun simţ, că retrospective, că o murit Michael. Când e ziua ta, undeva, în străfundul fiinţei tale, ai o doză de aroganţă. Mică, mare, da’ ai! Sub texte de genul: “Vai, ce nu-mi place când e ziua mea, mă copleşesc gândurile şi anii…”, “Nu-mi place să mă laud că e ziua mea, cine ţine la mine îşi aminteşte”, “Prefer să petrec în sinea mea, aşa e mai bine”, “Nu vreau niciun cadou, mă bucur că sunt sănătos” se ascunde un mic dictator aniversar, care consideră că totul i se cuvine.
De ce să îmi mişc hoitul să duc gunoiul? Să şi-l mişte alţii, e ziua mea! De ce să încerc să par deştept? Pot să fiu prost precum peretele, e ziua mea! De ce să fiu bun la pat? E ziua mea, se trece cu vederea! De ce să nu mă îmbrac prost? Pula mea, e ziua mea!!! Sunt convins că, la moment aniversar, şi voi sunteţi străbătuţi de aceste trăiri arogante şi, pe undeva, e şi normal. Ia lăsaţi depresiile şi lamentările la o parte şi bucuraţi-vă că aveţi două mâini, două picioare şi că sunteţi înconjuraţi şi iubiţi de familie/prieteni. Sper să nu vă şochez cu vestea asta, da’ doar o singură dată pe an se celebrează momentul fatidic al venirii voastre pe lume. Profitaţi!
Bună, sunt Răzvan, e ziua mea, şi sunt arogant!
Ţie cât îţi ia să fii naturală?
Ante scriptum: Post pentru femei! Dacă eşti burlac, mai bine nu citi. Dacă eşti într-0 relaţie, citeşte cu încredere. Vei realiza că banii de bere nu sunt egali cu cei daţi pe produsele ei de igienă şi înfrumuseţare.
Motto: Noi putem consuma cât nu puteţi voi calcula! 
Am primit o leapşă de la Tomata cu scufiţă. Bun. Aş minţi dacă aş spune că nu sunt capabilă să aberez despre produse cosmetice, pufoase, roz şi plăcut mirositoare, aşa că, să purcedem în a răspunde la întrebarea de pe buzele tuturor: “Ce face Florica în intimitatea toaletei sale?” 
)
Încep cu o veste bombă. Eu şi Zicu folosim împreună următoarele produse:
- gelul de duş (zilnic, da, e unisex)
- şamponul (o dată la 2 zile)
- săpunul lichid (zilnic)
- batonul corector anti coşuri (zilnic)
- fixativul (zilnic)
- pasta de dinţi (zilnic, duh!)
- o dată pe săptămână: masca de argilă, când reuşesc să-l conving să stea
Ştiu, e halucinant ce spun, având în vedere că locuim împreună! )
În rest, folosesc produse pe care le foloseşte orice reprezentată a sexului frumos: demachiant, loţiune tonică, cremă de faţă, balsam, cremă de corp, deodorant, farduri, parfum etc. Am produse şi din gama “Cât ai dat pe 50 de ml ???”, dar am şi produse româneşti, care îşi fac foarte bine treaba. Nu sunt sclava unui brand, din contră, am un curcubeu de branduri. Încerc produse noi, însă consider că fiecare persoană ştie/simte care sunt produsele care i se potrivesc cel mai bine tipului de ten, păr etc. şi că acelea trebuie cumpărate.
Şi da, sunt o militantă a campaniei: să folosim cu încredere apa şi săpunul!
Şi dacă tot avem o întrebare în titlu, referitoare la ritualul zilnic de înfrumuseţare, o dau şi eu mai departe la Zăineasca, Fetiţa, Dush, Nebuloasa şi oricărei creştine mai doreşte să o preia.
PS: în adâncul sufletului meu, îmi doresc ca şi Bendea să preia leapşa asta.
Picioare la feminin (nu la neutru, da?)
Paradoxal, unele dintre cele mai puturoase elemente constitutive ale trupului feminin beneficiază de cea mai mare atenţie. De exemplu, sânii nu put, sau, cel puţin, nu tot timpul, oricum, nu atât de urât, că e vorba doar de o transpiraţie de vară uşoară, care poate să nici nu pută, şi, în afara faptului că sunt vârâţi în sutiene, mai mult sau mai puţin scumpe, sunt ignoraţi. În cel mai bun caz, au parte de un masaj profesionist, pe lângă cele barbare, aplicate de părţi masculine.
Să nu credeţi că-s tâmpit, apreciez şi eu un picior frumos, îngrijit şi, poate cel mai important, RAS! Da’ mi se pare că umblătoarele sunt ridicate pe un piedestal pe care nu îl merită. În primul rând, sunt văruite în diverse culori. Uitându-se că principalul lor scop e de a te duce din punctul A în punctul B, prin praf şi alte mizerii, şi că, deloc surprinzăto, put, picioarele femeilor au privilegiul de a fi vopsite cu lac. Cum să o dau mai bine, e ca şi cum mi-aş face freză la părul de pe mână.
Apoi, picioarele femeilor se uscă, necesitând tot felul de creme/loţiuni/emulsii, că doar nu poţi umbla aşa, cu picioarele uscate. Ferească sfântul! Mă, aş da orice să am senzaţia de picioare uscate, să o pot compara cu cea de coaie fierte. Fierte, şi noi n-avem nevoie de nicio loţiune!
La astea se adaugă o pleiadă întreagă de alte probleme, cu ustensilele aferente: pieliţe, pieliţuci, forfecuţe, bătături, unghiere, plasturi, foarfeci şi plasturei. Am aflat că există chiar şi o estetică a călcâiului şi că e o coordonată importantă în viaţa de sex feminin. Dacă mă gândesc şi la alte tipuri de creme, cu te miri ce scopuri, e clar, dă cu virgulă.
Măi, fetelor, nu-i frumos să faceţi asemenea discriminări.
Cum fac vedetele sex
Florica şi Zăineasca
Zaineasca: oare cum face Fuego sex?
Eu: Fuego? )
Zaineasca: io cred ca face asa, incet, incet
Eu: cu ochii inchisi
Zaineasca: si, la final, ii deschide, ii face de caprioara, si intreaba emotionat, cu vocea tremuranda: ”A fost bine?”
Eu: ) Sigur are par pe piept!
Zaineasca: dadada )
Zaineasca: oricum, Fuego si Hrusca sunt in top!
Eu: tu, de Hrusca mi-e putin jena sa discutam
Eu: ca, no, Hrusca ii Craciunu’
Zaineasca: ))
Zaineasca: pai, tocmai ca Hrusca nu face sex
Zaineasca: ca leru-i ler
Eu: sau poate se termina cu ler
Eu: oare sexul cu Hrusca are miros de cozonac?
Zaineasca: vaiii, da, si de brad ))
Zaineasca: se face la caldura bradului:)))
Eu: ma gandeam la Mirabela Dauer, stii ca are piesa aia cu ultima tigara lasata intr-un colt, pe etajera?
Eu: e clar ca aici e vorba de after sex
Eu: sau poate isi pastreaza tigara?
Zaineasca: oricum, cred ca iti trebuie manere sa o rezolvi pe aia, un fel de cal cu manere erotic
Zaineasca: ) da Cotabita? )))
Eu: )))
Zaineasca: oai, ca te prelingi pe el, la cum transpira
Eu: ))
Eu: topogan sexual =))
Zaineasca: =))
Eu: un caz interesant mi se pare Vadim Tudor
Eu: ala sigur are catuse acasa, ca-i nebun
Zaineasca: si, in plus, sigur ia ceva medicamente inainte )
Eu: paracetamol sinus? =))
Zaineasca: nu de erectie, asa, de raceala )
Eu: ))
Visez la o lume în care…
… mintea pute.
Băi, pierdem prea mult timp cu proştii. Adică, oricât de prost e unul, îţi ia nişte timp să ajungi să-l cunoşti la adevărata lui prostie. Timp pe care, eu unul, aş prefera să-l canalizez către alte activităţi. Şi aşa s-a născut gândul. În lumea asta la care visez, cu toţii câştigăm timp. Asta pentru că mintea fiecăruia are un anumit miros, în funcţie de nivelul de inteligenţă. Cu cât e omul mai prost, cu atât îi pute mintea mai urât şi invers. De unde ştii că îi pute mintea şi nu altceva? Simplu, toată lumea din lumea asta la care visez e obişnuită cu mirosul de minte, putându-l distinge de alte mirosuri. E ca şi diferenţa dintre mirosul de flatulenţă şi cel de levănţică.
O altă variantă, mai simplă, ar fi ca doar proştilor să le pută odios mintea. Da, cred că aşa e mai bine.
