TVdece

Crezi că dacă ţi-ai făcut concediul pe o insulă exotică, sau pe una exotică deloc, le-ai văzut pe toate, nu? Crezi că dacă ai vizitat oraşele europene celebre, poţi muri împăcat, cu gândul că le-ai bifat, nu-i aşa? Prietene, eşti departe de ceea ce se numeşte orgasm vizual. Ţi-ai canalizat energiile către nişte destinaţii transformate în clişee, fără să realizezi că Paradisul e la o aruncătură de băţ. Da, frânturi din Eden se află mai apropae decât ţi-ai putea închipui. Ţi-ai privat simţurile de nişte peisaje răvăşitoare, genul de locuri care parcă rămân încrustate cu dalta în sufletul admiratorului.

Tocmai de aceea, ne-am gândit să demarăm proiectul “Incursiuni în paradisuri judeţene”. E un demers pe termen lung prin care noi, membri fondatori ai clubului, vrem să vă bucurăm sufletele. Aşadar, împreună cu Crivăţ, Mironeasca şi Ruben, am purces spre locurile primului episod: Tarniţa şi Gilău, judeţul Cluj.

Înfometatule de frumos, te invit să contemplezi frumuseţea naturii. Admiră-i delicateţea, tremură în faţa perfecţiunii sale. O albină surprinsă într-o ipostază atât de grăitoare nu vei găsi niciunde. Nici chiar pe plajele din Bora Bora.

Departe de tumultul oraşului, de cotidianul murdar si de răutatea umană se află nişte peisaje răvăşitoare. Observă jocul apei cu munţii. Intrigant şi viclean. E un joc început de mii de ani, un joc al cărui rezultat se pierde în zare. Poate nu e Hoover-ul, dar barajul de la Tarniţa e o bijuterie rezultată din pactul pe care omul îl are cu natura.

Nişte lemne integrate perfect în peisaj, lemne care ne aduc aminte de legătura ancestrală pe care o avem cu natura. Lemnul ne-a dat focul şi ceafa de porc la grătar. Lemnul este tovarăşul nostru de viaţă.

Un verde zguduitor. O încântare pentru suflet. Nu poţi decât să stai şi să priveşti mut. Natura va găsi întotdeauna resorturi să ne dea fiori pe şira spinării. Alături de ea, cele mai impresionante deşeuri pe care ne-a fost dat să le vedem vreodată. Natura şi omul, atât de fraţi şi, totuşi, atât de vitregi.

Omul şi visul lui de-o viaţă (nu să zboare, cum aţi putea crede): să navigheze nestingherit. Uitaţi de plimbările cu gondola prin Veneţia sau de yachting. O barcă roşie, un ochi de apă şi un peisaj superb e tot ce vă trebuie.

Vehiculele băştinaşilor. Sacru (natura) şi profan (vehiculele).

Probabil aţi mai văzut o apă ieşind dintr-un munte. Sau poate intrând. Dar nu una atât de sigură pe sine. O apă cu personalitate, cum numai aici găseşti.

Îmbătat de la atâta frumuseţe, călătorul va trage la o crâşmă, pentru a-şi potoli foamea. Va mânca în tăcere, aflându-se încă sub influenţa drogului natural pe care l-a prizat. Va servi un meniu extrem de original. Neprevăzut, aş adăuga. Sub o milisecundă, va uita de natură.

De câte ori, după o masă copioasă, nu v-aţi făcut siesta între patru pereţi, gândindu-vă la cât de formidabil ar fi să v-o faceţi într-un peisaj mirobolant ca acesta?

Legendele locale spun că, în nopţile cu lună plină, din această ţeavă iese o vulpe polară, pe care băştinaşii au numit-o Diaframa (o analogie cu opera “Fram, ursul polar”). Nu putem decât să ne înclinăm în faţa unor asemenea nestemate folclorice.

Autorii, pişaţi pe ei de plăcere.

La final, vă oferim mărturia video a acestei incursiuni. Vă rugăm să treceţi peste calitatea îndoielnică a filmării şi peste discursul uşor incoerent şi, pe alocuri, agramat. Toate sunt din cauza emoţiilor pe care ni le-a dat această experienţă înălţătoare.

Va urma.

No related posts.