De când mă ştiu, am avut o singură baie în casă. M-am obişnuit, deci, cu statul la coadă dimineaţa şi cu alte situaţii desprinse din această stare de fapt. De fiecare dată când mă duceam în vizită la cineva care avea două băi, mă încerca un mix de sentimente: ciudă, frustrare, fascinaţie etc. Baia aia “de serviciu”, cum i se spune, era jucăria pe care n-o aveam acasă. Şi pentru un copil, asta e devastator.
Odată cu înaintarea în vârstă, percepţiile s-au mai schimbat. Sigur, e un avantaj să ai două băi în casă, dar nu unul atât de mare încât să-ţi alegi un apartament în funcţie de acest aspect. Ba chiar am ajuns să consider a doua baie o fiţă, că doar oameni suntem, aşteptăm. Tot sistemul ăsta de valori se dă peste cap în momentul în care eşti într-o relaţie:
“Îmi trebuie la baie!”
“Şi mie!”
Ca şi femeile, se pare că şi cuplurile îşi sincronizează metabolismul.
Related posts:







Cum ar fi sa gasesti o garsoniera cu 2 bai?
Daca ai doua bai , poti sa stai cat vrei, nu te grabeste nimeni!
Garsoniera cu 2 bai….hmmm…poate fi o idee foarte buna
)
pe la 5 ani cand ne-am mutat cu parintii, apartamentul avea doua bai doar ca una era baia de serviciu adica era un depozit cu :saci de dormit si corturi pentru excursii, sanie, schiuri, rachete de tenis, pantofi etc. Tot cu una am supravietuit
si cu 2 bai e probleme … una nu are geam …
Eu mi-am dorit mereu doua bai si doua balcoane, ca la mine acasa si in schimb am ajuns sa stau intr-o cutie de chibrituri cu baia cat un degetar si fara niciun balcon. Insa e ideal sa ai doua bai pentru momentele cand mancati amandoi aceeasi shaorma veche
Ar fi o idee buna garsoniera cu 2 bai…daca el sta 40-50 de minute la baie(foloseste baia ca sala de lectura-bloguri,carti).
Hehe, in Austria e ceva lege si fiecare apartament trebuie sa aiba toaleta separata de baie
Si atunci mai poti jongla un pic cu timpu’ dimineata.
@Witch: si pot sa am baia mea in care ma fardez si am aranjez si tot? si stau cat vreau? awwww:)
Da
Dar daca vreti amandoi la toaleta in acelasi timp unu tre sa stea la coada
Eu cu două persoane, n-am prea avut probleme cu o baie. Mai ales dacă cealaltă persoană e un bărbat care nu are apucături de stat 1 oră la WC. Că te ții 5 minute, mai rogi omul să iasă puțin de la duș…
Mai nasol e cu 3 fete și o singură baie. Chiar epic.
[...] un moment dat, ridicam problema celor două băi într-un cuplu. Sigur nu m-am gândit la [...]
[...] ceva timp, scriam despre necesitatea existenţei a două băi, când vine vorba de un cuplu. Am găsit şi dovada! [...]