Nu, n-am greşit, nu Florica trebuia să scrie acest post. Şi oricât de gay ar suna, e vorba de o relaţie între doi bărbaţi. Şi oricât de interesant ar fi să scriu despre acel tip de relaţie, e vorba de una de prietenie. O relaţie de prietenie care începe cu un fel de declaraţie de dragoste, oricât de gay ar suna asta.
În ceea ce priveşte prieteniile, bărbaţii nu-s ca femeile. Sigur, nu doar în privinţa asta, dar să nu divagăm. Ele-s mai superficiale, noi suntem mai implicaţi. Ele se împrietenesc mai uşor, nouă ne trebuie timp să putem spune că suntem prieteni. Ele se bârfesc, noi ne spunem în faţă ce avem de spus… pe dracu! Clişeul conform căruia doar femeile bârfesc e la fel de perimat ca şi cel cu blondele proaste. Şi nouă ne place bârfa! Şi încă mult! De fapt, bârfa ţine de natura umană, nu de sex, dar să nu divagăm.
Şi cum orice relaţie are un început, şi cea de prietenie dintre doi bărbaţi trebuie să aibă unul. Iar, după cum spuneam, acest început are valoarea unei declaraţii de dragoste. E momentul în care un bărbat îi spune unui alt bărbat: “vreau să beau o bere cu tine!” Totul începe de la o bere şi se poate sfârşi cu o bere. Asta dacă ne dăm în cap cu sticla, ceea ce se mai întâmplă, din ce spun ăştia la televizor şi prin ziare, dar să nu divagăm.
Oricum, când un bărbat îţi spune că vrea să bea o bere cu tine, înseamnă că e gata să-ţi acorde încrederea, e gata să te ajute când te muţi, să se uite la meciuri cu tine, să se îmbete cu tine, să fie acolo când ai nevoie de el.
Să divagăm puţin: oare cum începe o relaţie de prietenie între două femei?
Related posts:







Din punctul meu de vedere, nu prea există relaţii de prietenie între femei, deci e simplu – nu încep…
Nu poci pentru ca să zic cum începe o relație de prietenie între femei, dar clar se sfârșește la Hai să-ți zic un secret, dar promite că nu mai spui la nimeni.
“Vreau sa ma duc la shopping cu tine”?
Deci sa inteleg ca se pune si un “mai sincer, eu chiar te iubesc, pe bune”
Intre doua femei? De obicei cand din greseala (sau nu) vorbesc despre acelasi barbat dintr-un oarecare motiv :-”
Draga, hai sa bem o cafeluta!
Winnetou is the winner!
“hai sa-ti spun ce-am auzit si te rog spune-mi daca e adevarat sau nu!”
“nici tu nu o suporti pe aia??? Vai ce bine ne intelegem noi doua”
))
@acsel: e de fapt: fataaaaaaaaaaa, hai sa bem si noi un cico la mall
@andra: nimic nu stiu baietii astia:))