Cum se nasc reclamele 2

20 Aprilie 2010

După episodul pilot, trebuia să vină, la un moment dat, şi următorul. Următorul, după episodul pilot, este cunoscut drept episodul 1 sau, după caz, episodul 2. La noi e episodul 2.

Uneori, oamenii din agenţiile de publicitate pornesc de la premisa că trebuie să genereze o idee care să se adreseze unor cretini. Credeţi-mă pe cuvânt, doar activez în industrie. Există situaţii în care sunteţi luaţi de cretini. Nu toţi, doar unii dintre voi. Se numeşte targetare. Ei, pentru a scoate o idee cretină, trebuie să gândeşti ca un cretin. Ăstora le-a ieşit foarte bine:

Pentru că e vorba de asigurări de viaţă, logic, s-au gândit să apeleze la celula de bază a societăţii: familia. Totul e original până aici, nu s-a mai făcut niciodată aşa ceva. Da’ niciodată! Pe ce au mizat? Pe imaginea unei familii moderne, disociată de portretele clasice, cu membri strânşi pe o canapea şi zâmbind prostesc. N-au mizat ei prost, pentru că, probabil, ăla e şi publicul ţintă căruia trebuiau să-i vorbească: bărbaţi şi femei de vârsta a doua, căsătoriţi, cu venituri medii spre mari, oricum, suficient de mari încât să ia masa în oraş, un plod sau doi. Atât doar că au făcut-o la modul cretin. Au subestimat nivelul de inteligenţă al target-ului şi au apelat la trucuri ieftine, cum ar fi copila care e sunată de guvidul de la Eureko.

Au pus pe fundal o piesă cunoscută şi gata dejecţia!

Asigurări, careva?

Related posts:

  1. Cum se nasc reclamele. Pilot.

4 comentarii la "Cum se nasc reclamele 2"

  • Vlad a zis:
    20/04/2010 at 12:41

    iar puneti clipuri cu dejectii?
    in ce privesc sloganele unora dintre firme, le urasc din toata inima pe cele de genul: “vino sa FACEM LABA impreuna”. L-as bate pe ala de scoate sloganurile astea, pana as putea face snitele din el.

  • marius a zis:
    21/04/2010 at 08:30

    mie mi-e mila de ala din reclama

  • cornel a zis:
    22/04/2010 at 09:30

    reclama e facuta dupa chipul si asemanarea societatii de asigurare: PROASTA, CRETINA, TAMPITA etc.

  • Cum se naşte o reclamă inspirată « TVdece a zis:
    12/05/2010 at 11:43

    [...] (episodul 3 al seriei; aveţi aici unu şi doi) [...]