Cu o lumânare nu se face romantism!

8 Noiembrie 2011

Duminică seara ni s-a stricat ceva la panoul electric. Prizele merg, dar becurile nu, aşa că am concluzionat la nivel de familie că “s-o stricat ceva ce nu ştim repara”, că nu e de la siguranţe.

Ieri am ajuns târziu acasă, deci n-am avut când să chemăm un electrician, aşa că am împânzit toată casa cu lumânări. Am avut, aşadar, ocazia să trăiesc romantic, într-o casă romantică, cu o atmosferă romantică, deşi mie îmi place mai mult să mă amuz. Că aşa-i viaţa, crudă.

Vreau să vă anunţ că nu s-a întâmplat nimic romantic, din contră, e chiar ciudat să te plimbi prin casă cu nişte lumânări decorative, ce creează mai degrabă o atmosferă de film de groază. La baie, am încurcat romantic şamponul cu gelul de duş, căci lumina difuză a lumânării nu mă prea ajuta. Am vrut să prăjim castane, dar nu prea vedeam ce facem prin bucătărie, aşa că am decis, foarte romantic, să nu murim încercând. Am şi luat cina la lumânare şi a fost atât de romantic, că n-am văzut ce băgăm în gură. Practic, tot ce vedeţi prin filme despre lumânărele e o mare minciună. Ia încercaţi să faceţi vinete romantice, la lumânare. Ca să nu mai zic ce nepreţuit a fost pentru Zicu momentul romantic al statului pe toaletă, la lumina lumânării.

Acum că am stabilit că aş prefera să râd pe lumină de alţii care fac amor pe lumânări, vreau să vă anunţ că Vlad este blogjuanul pe care îl votez! Alegerea e, evident, subiectivă, pentru că îl cunosc de peste 10 ani. Dacă aş putea alege doi, al doilea ar fi, fără îndoială, omologul Zicesc de la Timişoara, superbul Sîrb. Dar, din păcate, nu pot.

De ce îl votez pe Cucu?

- pentru că suntem prieteni din copilărie, am crescut împreună, e moroşan de-al meu

- pentru că, în liceu, mi-a adus mărţişoare şi flori de fiecare dată când a fost cazul

- pentru că m-a plimbat Cluj-Baia Mare şi retur cu maşina de nenumărate ori

- pentru că e un adevărat party animal şi ştie să scoată distracţia din oameni

- pentru că e doctor şi, la un moment dat, voi avea nevoie de el

- pentru că e un băiat săritor şi cu o inimă mare, chiar dacă nu îi plac sentimentalismele astea

- pentru că ţin la el foarte mult, xoxo, man

- pentru că a fost primul blogjuan care a dorit să susţină campania #obiceiurisanatoase printr-un banner pe blog, atunci când am întrebat pe twitter

- pentru că iubita lui, Camelia, merită o excursie şi o pauză de la toate prostiile pe care le face Cucu icon smile Cu o lumânare nu se face romantism! )

Pentru toate cele de mai sus, dar şi pentru că ştie să râdă cu poftă şi, cel mai important, să-i facă pe alţii să râdă, votul meu merge către Cucu! icon smile Cu o lumânare nu se face romantism!

Related posts:

  1. Romantism de cartier
  2. Lasă pe mâine ce poţi face azi!
  3. Cum se face corect trolling în poze cu vedete
  4. Saliva face diferenţa!
  5. Ce se face după sex?

7 comentarii la "Cu o lumânare nu se face romantism!"