Desigur, poate un eveniment cum este trecerea in nefiinta a unui om nu este tocmai un moment prielnic pentru o criza de ras. La fel de adevarat e ca pentru a putea spune ca s-a intamplat o criza de ras trebuie intrunite doua conditii oarecum necesare si nu neaparat suficiente: imposibilitatea de a rade, prin natura locului sau evenimentului, si scanteia, care poate sa nu fie amuzanta deloc, de la care porneste totul.
Impreuna cu gasca mea de prieteni, din orasul de bastina, am asistat la inmormantarea bunicii (Dumnezeu s-o odihneasca) unuia dintre antrenorii nostri de dans (am sapte ani de dans sportiv de performanta la activ, ca o paranteza in paranteza). Inegriti, dupa cum cere rigoarea unui astfel de moment, ne-am plasat intr-o zona mai ferita, pentru a lasa loc rudelor indoliate in fata. Totul decurgea normal, la fel ca la orice inmormantare. Va imaginati ca a existat un moment dat in care s-a intamplat ceva, nu? La un moment dat, bocitoarele de rigoare au inceput, bineinteles, sa boceasca. Tare. Nesincronizat. In alta limba decat romana. Nici unul dintre noi nu este xenofob dar acest ultim aspect, coroborat cu ideea in sine de a boci, a avut un efect letal: am observat cum unuia dintre prietenii mei a inceput usor sa i se umfle o vena in zona tamplei, celui din stanga mea i-au dat discret lacrimile, nu neaparat de la durere, altul si-a introdus fatuca in sacou. Eu, ce sa mai zic, ii vedeam pe toti si simteam mirosul putred al rusinii.
Ne uitam unul la altul si simteam ca vine. Bocitoarele isi faceau meseria in continuare. Vena de la tampla era tot mai umflata, ochii tot mai umezi, mainile peste fata, asteptand explozia. Si a venit. Rau. Jenant. Nesimtit de jenant. A fost ca un vulcan trezit la viata dupa jdemii de ani. Nu stiam pe unde sa ne bagam fetele rosii ca racul. Pot spune ca a fost un ras aproape orgasmic. Din fericire, eram prea bine acoperiti de zgomotul de fond pentru a ne salva de la rusinea ce incepea sa ne manance.
Ne-am ales fiecare cate o alee din cimitir pe care sa ne retragem, pentru a nu ne mai intalni privirile.
hahahahahah
asta se intampla in perioada de glorie ?? parca-l vad pe Gigi … a cui bunica , banuiesc ca a lui Otto
@Andrei: Nu ma, a lui Alex, nu cred ca l-ai cunoscut
Salutare . Demult intru pe pagina ta de web si imi place ceea ce vad . Si eu am deemult bloguri /site . Poate ai dori sa facem un banner exchange sau link exchange sa ne ajutam unu pe altu te rog detinem si un radio anti manele multumesc .ma poti contacta pe idul info.whisper de messenger sa vorbim multumesc o zi buna