- Ce o să faci cât voi fi plecată la PR Beta?
- Cum ce? Voi da cel mai mare chef pe care l-a văzut apartamentul ăsta!
- Ceee?
- Dap, cum ai auzit!
- Nu, o să-ți spun eu ce vei face. Vei sta depresiv pe canapeaua asta, cum am stat și eu când ai fost plecat la petrecerea burlacilor.
…
După ce săptămâna trecută s-a anunţat ieşirea Antena 1, Antena 3 şi Euforia din grila RCS&RDS pe platforma de satelit DIGI, azi a urmat şi ieşirea de pe Focus Sat. Nu ştiu dacă realizaţi ce drame pot produce aceste decizii în căminele românilor simpli.
Să luăm, de exemplu, cazul Sofroniei. De când nu se mai poate uita la “Acces direct”, e în doliu. Ea şi alte zeci, poate sute de mii de gospodine, fane înfocate ale emisiunii. Cine e responsabil dacă aceste gospodine vor recurge la gesturi necugetate? Dependenţa de conţinut tabloid ieftin e poate mai mare decât cea de droguri. Cine ştie câte gospodine au intrat deja în sevraj. Se gândeşte cineva la ele? Domnul să le aibe în pază.
Nici Rebeca nu se simte mai bine. Ea şi alte zeci, poate sute de mii de piţipoance, care mâncau “Burlacul” pe pâine. La ce circ se vor mai uita ele? Ce vor bârfi a doua zi? De la cine vor mai învăţa ele trucuri de a reuşi în viaţă? La ce bărbaţi vor mai băli? Şi piţipoancele din România sunt în stare de şoc. Ca şi în cazul gospodinelor, sperăm să găsească puterea de a merge mai departe.
Vestea a venit ca un fulger şi pentru toate familiile care se strângeau, seară de seară, în faţa televizorului, ca să se uite la “Un show păcătos”. Pe ce vor adormi de acum înainte? Ce vor mai vorbi cu vecinii pe scară? Ce modele în viaţă le vor mai arăta copiilor? La ce vor mai râde, în timp ce se scobesc în nas şi se şterg de pijama? Trist.
Să mai amintesc că râgâitorii de bere la PET sunt în pragul depresiei pentru că nu vor mai vedea “În puii mei”? “Mireasă pentru fiul meu”? Badea? Gâdea?
Nici nu-şi imaginează boşii Intact cât de tare au lovit în diferitele pături sociale ale României.
Nu mai e doar o simplă afirmaţie, ci şi numele celui mai nou album al trupei de succes “The Internets”.
E o seară banală din timpul săptămânii. Stau la masa din sufragerie, fiecare cu laptopul lui în faţă. Sunt în haine de casă. Sunt relaxaţi. Ea lucrează pentru un proiect de la job, că, în ziua de azi, jobul nu se termină când ieşi pe poarta întreprinderii, el citeşte un articol. Liniştea apăsătoare din cameră e perturbată doar de televizor, uitat pe un post de ştiri.
Se aude sunetul unei notificări, semn că a intrat un mail. El deschide mailul: e de la ea.
Subject: Iubitule,
Body mail: Îmi aduci, te rog, un pahar cu apă? Te iubeeesc!
Dă reply:
Sigur, iubita mea! Şi euuu!
Se ridică şi îi aduce paharul. Ea îi trimite un pupic pe Messenger.
Se afundă din nou, fiecare în laptopul lui. Ea intră pe facebook şi vede că a fost tag-uită. El a pus o poză cu ea, alături de textul: “Uitaţi ce serioasă e când munceşte 
)”. Ea dă like, lasă comentariul “cineva mai trebuie să şi muncească în casa asta!” şi îi mai dă un pupic pe Messenger.
Liniştea se aşterne din nou. Ea îi scrie pe Messenger: “Nu schimbi, te rog, postul? Că m-am săturat să-i ascult pe ăştia!” El îi răspunde: “Sigur că da, iubito!” şi mai primeşte un pupic, la care răspunde cu o inimioară.
După vreo jumătate de oră, ea se duce în dormitor, la culcare. Scrie pe twitter: “M-am dus să mă culc şi l-am lăsat pe el în cealaltă cameră, să-şi facă de cap )”. El îi dă RT şi pune în faţă: “De care cap? )”
E 2 noaptea. El intră în dormitor, ea doarme dusă. Se bagă în pat, intră pe Messenger de pe telefon, îi lasă offline un pupic şi se culcă.
Sper să nu ajungem aşa.
- Îţi dau un mail cu treaba aia, zi pe ce!
- ……@yahoo.com, răspund şoptit. Da’ şoptit rău.
- @ ce?
- @yahoo, la fel de şoptit.
- N-am auzit bine, poţi să mai repeţi o dată?
- @yahoo, cât să audă doar el şi să nu mă fac de râs la cei din jur.
Majoritatea prietenilor mei sunt pe gmail. Eu sunt mai conservator aşa, şi am rămas cu toate mailurile pe Yahoo. Efectiv nu mă văd în tabăra cealaltă, chiar dacă ştiu că e mult mai bună. Sau poate mi-e lene să trec. În fine. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când trebuie să-mi dau mailul cuiva, parcă mi-e ruşine. Da’ o ruşine din aia, de-mi vine să intru-n pământ. Mintea mea e invadată de gânduri care ar putea invada mintea persoanei căreia îi dau mailul: “Ui’ şi la ăsta, îi pe Yahoo! Auzi, mă, PE YAHOO! Cine mai e pe Yahoo??? Mai există Yahoo? Cum să fii pe Yahoo, când Gmail e atât de tare? Hahaha, abia aştept să mă întâlnesc cu tovarăşii şi să le spun că am întâlnit un om cu mail pe Yahoo! Hahaha!” În timpul ăsta, îmi notează impasibil mailul, probabil abţinându-se cu greu să nu râdă.
Oare sunt defect?
Unul dintre beneficiile de a avea un prieten medic, e că afli una-alta. Spre exemplu, un prieten medic mi-a spus că, de câteva zile, tot vede o maşină parcată în faţa spitalului, cu numărul TSD, şi nu e a vreunui coleg.
TSD… hmmm… oare de ce mi-e aşa cunoscut acronimul ăsta? Să fie oare de la “Tânăr Şi Debil”? Să fie oare de la “Tanti Sexy Deschisă”? Să fie oare de la “Tineretul Social Democrat“? Ca un român ce sunt, n-am mai stat pe gânduri şi am dat verdictul: “Sigur ăştia-s! Pregătesc terenul şi cumpără voturi de la bolnavi!”
Trecând peste teoria conspiraţiei, nu m-ar mira deloc să se întâmple şi asta. Dacă merge cu ulei, făină şi mici, de ce n-ar merge şi cu medicamente? Şi la cât de praf e sistemul medical românesc, s-ar putea profita foarte bine:
1 vot – 1 pansament
2 voturi – o aspirină
3 voturi – o fiolă de insulină
Şi tot aşa, că nu se uită nimeni cum votează bolnavii.
La fel şi cu pensionarii, să le oferi medicamente în schimbul voturilor.
Campania s-ar putea desfăşura sub sloganul: “Dai un vot, da’ te vindeci!”
Posibil? Probabil.
Oare cât de jegos ar trebui să fii să faci aşa ceva? Sau poate trebuie să fii politician român şi atât.
Obișnuia să-și aștearnă gândurile într-un jurnal pe care îl ținea sub lăcățel. Era micul ei univers. Acolo își vărsa trăirile, experiențele, frustrările, emoțiile, nervii. Acolo se simțea liberă, acolo putea să fie cine voia ea, acolo era persoana care nu era în realitate. Era un fel de internet scris de mână. Îi schimba mereu ascunzișul, să nu cumva să pună cineva mâna pe el. Avea și multe schelete puse pe foaie și nu dorea să-i descopere nimeni partea întunecată. Era doar ea în lumea ei închipuită. Alice în țara Gândurilor Libere.
După ani, fetița ei a găsit jurnalul, rătăcit printr-o cutie. Și a început să citească povestea mamei ei. Toate scheletele ascunse foarte bine atâția ani au reușit să evadeze din paginile jurnalului. Și n-a fost plăcut deloc: a aflat despre mama ei lucruri pe care nu dorea/nu trebuia să le afle niciodată. Cine și-ar dori să afle că mama ei/lui a fost o curvă ordinară în tinerețe? Cine și-ar dori să afle că părintele său a fost tot ce-i spune ei/lui să nu fie?
Internetul e poate apogeul libertății de exprimare: ne trecem “în curat” (digital) viața din offline. Scriem, bine sau prost, corect gramatical sau nu, iubim, urâm, lăudăm, înjurăm, lingem, suntem ipocriți, ne credem semizei, tăiem în carne vie, trăim cu pasiune, ne facem de râs, ne facem de plâns, suntem liberi, suntem cine vrem noi să fim.
Oare ce vor afla copiii noștri când ne vor găsi jurnalul, care nu e rătăcit prin vreo cutie, ci e cât se poate de public? Poate ar trebui să ne gândim, din când în când, și la asta.
După cum vă spuneam, weekend-ul ăsta am fost în cantonament. Și după cum bănuiam, nu mi-a fost ușor. Chiar deloc. Nici acum nu mi-e, efectele încă se simt. Ieri și azi mi-am dorit mai mult ca niciodată să existe “Gâl-Gâl“. Trecem și peste asta, că doar suntem tineri.
Și eram noi la cabana respectivă, 20 de penisuri, un adevărat sausage party. Un sausage party adaptat situației. Și cum eram noi așa, am zis că nu ne-am adunat să citim din Corinteni, ci să mai ardem niște neuroni, fapt ce s-a soldat cu deschiderea porților vezicii urinare. Și iată-mă în fața a două băi, una lângă alta, semănând ca două picături de apă: una pentru femei și alta pentru bărbați.
Am intrat, m-am apucat de treabă și, în timp ce făceam, m-a lovit:
“Băi, ce corect sunt! Nu-i picior de femeie aici, iar eu am intrat să fac la bărbați!”
Până acolo încât le dai bani pentru dedicaţii chiar şi când îi vezi pe computer )
PS: Poză primită de la un prieten, în urma unui chef de apartament.
De mâine seară până duminică, intru în cantonament, în cinstea unui prieten care va face pasul care-i va schimba viața de mascul liber. Știu, nu-mi va fi ușor deloc. Problema e că nu știu ce ar trebui să conțină un bagaj pentru un astfel de eveniment.
E suficienă asta?
Sau mai trebuie chiloți, ciorapi și alte cele?
