Primul lucru pe care-l facem după ce luăm salariul e să ne cinstim cu băutură sau mâncare. Sau să ne cumpărăm ceva: “Ce dracu’, doar am muncit pentru banii ăştia, atât nu merit şi eu???” Şi spargem nişte bani. După asta, continuăm să-i spargem, pe sistemul “de aia s-au inventat, să fie cheltuiţi, o viaţă avem!” Şi tocăm, şi tocăm. După ce terminăm cu tocatul, ne punem iar pe spart.

Asta e, suntem dependenţi de ei ca de aer, deşi se pare că unii au reuşit să scape de acest “viciu”. Mă gândeam aşa, oare ce aş face dacă într-o zi m-aş trezi doar cu un singur leu în buzunar şi ar trebui să mă descurc cu el toată ziua. Cred că mi-ar ajunge de-o ţigară, să-mi ţină de foame. Sau poate mi-aş lua o cutie de chibrituri, m-aş duce în centrul oraşului şi m-aş apuca să le sting pe limbă, în speranţa că lumea se va aduna şi mă va răsplăti cu bani pentru show. Băi, ce spirit antreprenorial am.

I-am întrebat şi pe alţii:

Vezi mai multe video din Divertisment

Voi?

Brandingul nu e despre nume, pieţe, bani, ci, în primul rând, despre oameni. Poţi să te intitulezi un brand în momentul în care spui o poveste cuceritoare consumatorului, o poveste în care acesta să se regăsească. Povestea asta trebuie să fie atât de fascinantă încât în momentul în care oamenii aud brandul tău, să le apară un cuvânt în minte. De exemplu, dacă zic “Volvo”, primul cuvânt care vă vine în minte e “siguranţă”, şi invers, dacă zic fast-food, marea majoritate se va gândi la McDonald’s. Asta înseamnă branding. Pe cât de simplu sună, pe atât de complicat e să deţii un cuvânt în mintea oamenilor, mai ales în ziua de azi.

Ikea e unul dintre cele mai frumoase branduri. Şi asta pentru că ştie să transmită oamenilor sentimentele de simplitate şi nonconformism. Şi oamenii îl percep ca atare, incluzându-l în universul lor, fără ca brandul să mişte un deget. Fie printr-un joc de-a v-aţi ascunselea prin magazin, fie determinându-mă să scriu despre ei, fie prin proiecte ca cel de mai jos.

Practic, degeaba te faci instalator dacă nu iese la iveală. E ca şi cum ai suda fără mască.

Renumitul designer de cuvinte heterosexual, Nicolae Bendea, îşi va prezenta miercuri, 1 septembrie 2010, de la ora 21.00, în Fashion Club, noile creaţii în materie de “pişat pe tine de râs”.

Sincer, noi chiar nu vrem să rămânem în afara tendinţelor de sezon şi, cu siguranţă, vom fi acolo. Voi vă permiteţi să nu fiţi la modă?

Preţul unui bilet este de 15 lei şi le găsiţi la Fashion Club (lângă Diesel), între orele 09.00 şi 17.30. În Cluj, desigur.

Pe lângă dospit la plajă, excursii din care nu rămâi cu nimic, cocktail-uri cu nume dubioase, beţii groaznice, plimbări interminabile, băi la ştranduri cu garnitură de ciuperci, seri pe terase cu oameni plictisitori, da’ n-ai încotro, tre’ să-i suporţi, că doar eşti în concediu şi nu-i fi vreun sihastru, unde mai pui că sunt cunoştinţele tale, recomandăm o cură sănătoasă de Family Guy! Noi ne-am tratat şi ne simţim minunat! Filmuleţul de mai jos e edificator.

Un fel de Inception, numa’ că pe bază de alcool.

Asta este fix a patra zi de când organismele noastre n-au mai pătruns în câmpul muncii. Ce putem spune după patru zile? Suntem a dracu’ de obosiţi! Da’ nu aşa, că facem un duş şi trece. Nici pe departe. Parcă am dat la strung tot timpul ăsta, fiind mult mai afectaţi decât dacă am fi prestat la muncile noastre de toate zilele.

Ceea ce a generat această stare de oboseală dezintegrantă este cantitatea imensă de nimic pe care am produs-o în tot acest timp. Pentru că asta e semnificaţia răspunsului “nimic” la întrebarea “ce faci?” E vorba de producţia la scară industrială a nimicului. Ei bine, am produs atât de mult, încât ne gândim să şi exportăm. De toate felurile: nimic mai mare, mai mic, mai colorat, mai greu, mai nimic, aşa.

Problema e că industria nimicului e ca un drog. Odată ce ai investit într-un astfel de business, cu greu mai poţi renunţa. Unde mai pui că nu mai poţi renunţa deloc, c-aşa-i cu drogurile astea ce creează dependenţă de la prima priză.

Ca să recapitulăm, după patru zile de concediu, am ajuns oameni de afaceri. Afacerile cu nimic merg bine, dar te solicită extrem de mult. Poate de acolo şi oboseala.

O lucrare ştiinţifică de mare angajament.

În sfârşit, o diferenţiere la nivel de meniu de local. Pălinca-i pălincă, ţuica-i ţuică, da? Şi, bineînţeles, pălinca-i mai scumpă!

Pur şi simplu, pe lângă toate cele şi, cel mai important, mai presus de toate rămase din toate cele, că tot timpul rămâne câte ceva pe dinafară. Oricum, nu vedem de ce ar fi o problemă, că doar n-am fost noi primii care am aruncat cu piatra. Şi chiar dacă am fi fost, ne-am luat luat-o înapoi, că, în ziua de azi, e bine să ai grijă chiar şi de pietre, dacă sunt ale tale.

Ne gândim că azi a fost o vineri ca oricare alta, asta dacă nu sunteţi nişte superstiţioşi şi aţi căutat pisici negre, doar pentru a face zece paşi în spate. Îi bine şi cu superstiţiile, da’ îi bine şi fără ele. În fine, ziceam că probabil aţi avut o zi normală, şi acum vă bucuraţi că veţi avea ocazia să vă depuneţi organismele în formolul relaxării pentru două zile. Problema e că, după două zile, vă veţi întoarce la serviciu.

Ei bine, NOI NU!!! LĂUDAT FII, TU, CONCEDIULE!

PS: Asta nu înseamnă că nu vom mai blogui, dimpotrivă :d