Arhiva pentru categoria ‘Florica lui Zicu din capatu’ satului’

Sper că Cel de Sus are simţul umorului

Dacă e adevărat că cel care ne-a creat, ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa, m-am scos, dacă nu, nasol, cred că mi-am tăiat minim 10 puncte de pe “Tabelul nominal cu oamenii care ajung în Rai”.

Unde ne-am mutat, avem nişte vecini tare paşnici. Nu ne deranjează, nici noi pe ei, relaţia perfectă. Duminică dimineaţa ascultăm, vrem, nu vrem şi slujba, că e biserica cimitirului la doi paşi de noi, aşa cum am făcut şi duminica asta, când mi-am pecetluit soarta. Stăteam în pat, treziţi de clopote, şi ascultam enoriaşii cum cântă în cor. Şi cum cântau ei aşa, fără să-mi dau seama, m-am întors la Zicu şi i-am zis încântată:

- Uite, dragă, e ca şi cum aş avea propriul meu cor!

Şi am început să-i dirijez cu aplomb.

Aluna

Prima dată, mi s-a întâmplat în liceu. Profesorul a râs, colegii au râs, eu am râs, toată lumea a râs.

A doua oară, din câte îmi amintesc, s-a întâmplat când m-am semnat într-un mail. Cel care a primit mailul a râs, eu am râs, toate bune şi râse.

De atunci, am fost mai atentă şi nu am mai greşit. Asta până acum un an, când am lucrat o săptămână la un contract cu zeci de anexe. Eu îl făceam, îl trimiteam la departamentul juridic, veneau modificări, le implementam, iar îl trimiteam şi tot aşa. Deja mă aflam în situaţia aia delicată în care nu mai ştiam cum să obţin păsuire de la client. Mai nasol era că eu încercam să obţin ceva de la el, nu invers. Când, în sfârşit, eram 100% sigură că am definitivat contractul şi visam noaptea cum avocaţii mă felicitau pentru cât de bine e făcut şi că e inatacabil, am luat decizia să pun presiune pe departamentul juridic.

Ca să înţelegeţi, departamentul juridic era compus din D-na Geta, care avea o vârstă venerabilă şi era pita lui Dumnezeu. Oricum, eu eram convinsă că se lălăie şi nu are chef să mă ajute. Clientul nu mai putea aştepta, eram stresată, şeful mă pistona la cap să termin o dată. Am trimis, aşadar, un mail, cu clientul în cc, în care, foarte formal, o rugam pe D-na Geta să îmi acorde avizul departamentului juridic. M-am gândit că, aşa, femeia o să se execute, o să semnăm o dată blestematul ăla de contract şi o să mă pot întoarce la viaţa mea fericită.

A doua zi, aveam un mail de la client în care apărea doar atât: ” =))))))))))”. Următorul mail era de la D-na Geta:  “D-apoi, tu, drăguţă, peste tot în contract apare CRÂNCĂU ALUNA, de aia nu ţi l-am avizat. Corectează-ţi, te rog, numele şi e bine!”

Gospodina pe facebook

Nu a realizat nimic în viaţă. Sau a realizat ceva, dar e frustrată că nu e percepută la adevărata ei valoare. Cert e că e supărată. Nu ştie pe cine, nu ştie pe ce, probabil pe Univers, dar ştie că e frumoasă, deşteaptă, sexy şi că tot ce i se întâmplă e o mare nedreptate. E înverşunată şi are foarte mult timp liber.

Se trezeşte dimineaţa, dă like la nişte poze cu flori sau pisici, la citate despre femeia puternică, participă la toate concursurile de pe facebook, chiar dacă premiul e un pix. Se revoltă cu prietenele ei când nu câştigă pixul, se dau deştepte, se ceartă cu organizatorii, face pe marea avocată a lumii, crede că face “revoluţii” în social media, mai uploadează două poze cu ea (doar cu faţa, că ultima dată când şi-a pus o poză întreagă, lumea a făcut-o grasă, dar oamenii sunt răi, ea e frumoasă), mai pune pe wall-ul vecinei de la patru o piesă de corazon, gen “lady in red” şi îşi comentează una alteia, lăudându-se. Şi trece ziua.

Şi când vine bărbatu-său acasă, o bate, că mâncarea e sleită, copilul e în curte de dimineaţă, murdar şi mănâncă noroi, iar ea e neîngrijită şi are gura mare.

The end.

Bătrânul şi internetul

De ceva timp, nepoții l-au tot bătut la cap să îşi bage şi el internet, dacă tot a ajuns şi în sat la ei. Că e bun, că bunica va găsi rețete, că o să vadă vremea şi o să ştie când să meargă la câmp şi când nu. Împotriva voinței sale, i-au adus vechiul lor computer, pe care l-au înlocuit, la oraş, cu unul de ultimă generaţie.

Omul s-a scărpinat în cap, s-a crucit de câteva ori şi s-a gândit să nu se certe cu nepoții, că, oricum, de când cu internetul, îl vizitau mai des. Bătrâna îl ștergea de praf săptămânal, au pus niște icoane pe monitor, să apere internetul de necurat, şi cam asta a fost.

Asta până într-o zi când primarul a povestit duminica la slujbă că a vândut două oi pe internet. Atât i-a trebuit bătrânului! S-a dus glonţ acasă şi s-a apucat de buchisit internetul.

Anii au trecut, nimeni din familie nu îşi mai amintea povestea cu internetul şi că bătrânul are un computer acasă. Nepoţii s-au dus la facultate, viața şi-a continuat cursul firesc.

Bătrânul nu a uitat, însă, că pe internet se vând oi şi că e rost de o pită de mâncat şi a continuat să-şi bată capul cu computerul, supravegheat îndeaproape de Bobi și Dănuţa, copilașii din vecini. Scopul lui era să vândă vaca pe internet. Şi nu voia să se dea bătut.

Cumva, în pelerinajele lui zilnice pe vastul internet, Dumnezeu i-a scos în cale Facebook-ul. Şi cum a văzut că multe animale sunt pe facebook, cu pagini create de stăpânii lor, s-a chinuit o zi întreagă să-i facă profil Giginei, vaca familiei. Ba mai mult, în aceeaşi zi, era o duminică şi nu avea altă treabă, a urcat pe facebook şi un album foto cu Gigina.

New comment on GIGINA LA PĂSCUT ALBUM added by Nepot: Bunicule, ai văzut că te-ai descurcat cu internetul? Felicitări! Ce faceți, cum sunteţi? Ce face GIGINA, o vindeţi?

New comment on GIGINA LA PĂSCUT ALBUM added by BUNICUL: “suntem noi nepotelu. GIGINA nu mai stă la mine la muls şi bunicata o zis căs prea bătrân să mă duc cu scaunul la ea”.

Cum se strică berea

Aseară, am gătit cam un milion de ore. Prima dată am făcut o pastă de broccoli cu brânză de vacă, ceapă și puțin usturoi, niște obiceiuri sănătoase de primăvară. Zicu m-a privit exact ca și cum aș fi omorât nişte pui de pisică şi şi-a desfăcut o bere. Urăşte broccoli cu toată fiinţa lui!

Ce să fac cu prințul, să-l las nemâncat? Așa că m-am apucat să mai fac o tură de mâncare, de data asta o tocăniță de cartofi cu pui și legume, că asta știu că mănâncă.

Când am terminat eu, a terminat şi a doua bere.

- Bețivule (aşa îl alint eu când bea bere)! Numa’ stai și bei! Ia mai lasă berea, că avem vineri musafiri! Bine că faci figuri la mâncare, de trebuie să gătesc de două ori, și stai și bei bere!

- Și?

- Păi bei berea musafirilor! Nu de aia am luat-o?

- Trebuia să le beau, că se stricau până vineri…

- Bețiv și mincinos!!!

- Da, tu, simțeau că sunt departe de mine și intrau în depresie. Și se stricau!

Să vorbim cu oamenii pe limba lor: azi, ce să vorbeşti cu un mecanic auto

Ieri dimineaţă, la ora 07:00, făceam consultaţii mecanice telefonice cu domnul Gaben. Problema? Îmi tremura TVdecemobilul ca o piftie. Dă-i şi explică-i la om că huruie, că tremură, că se îneacă, că o să rămân cu ea în drum, că clipoceşte beculeţul care îmi arată motorul. Vă daţi seama că omul era la serviciu şi eu îi explicam, aproape urlând/plângând, că o să mor? L-am sunat pe Zicu, m-am îngrijorat până aproape de leşin: transmisia, cutia de viteze, bujiile… DE CE TREMURĂ TVdecemobilul?!

Peste zi, m-am dus să văd dacă şi-a revenit. Era mai rău. Tremura ca hawaienii la prima vizită la Polul Nord. Când m-am dus să-l iau pe Zicu de la job, simţeam că îşi dă duhul. Am urcat un deluşor cu 20 la oră, tremurând. Şi eu, şi maşina. Cu ultimele puteri, ne-am târât până la un mecanic. Al treilea, care a binevoit să ne primească, ştiindu-se faptul că mecanicii sunt mai ocupaţi decât popii.

TVdecemobilul a fost pus la tester. De emoţie, mi-am scos, resemnată, cardul. Zicu a punctat, însă, ferm: “Crezi că au POS în salopetă?”

- Îi de la bujii. Mereţi, cumpăraţi şi vi le schimb acum.

Şi s-a dus Zicu. Iată-mă, deci, într-un garaj cu doi mecanici. Parcă nu ar fi mers un subiect de discuţie despre opera lui Schopenhauer. Sau despre suprarealismul lui Dali. Sau despre motivele din poezia eminesciană. Aşa că, m-am gândit la o soluţie care să mă salveze din situaţia uşor penibilă: am dat o glumă de autobază, cu scopul de a genera suficiente râsete şi polemici ca să umplu timpul până la întoarcerea lui Zicu şi să evit small talk-ul inerent.

- Şi… nu era mai bine când erau doar Dacii şi suflam în jigler?

Efect garantat! S-a râs, s-a dezbătut, m-am salvat!

PS: Am schimbat bujiile. Nu mai tremură aşa tare, dar încă tremură. Mi s-a spus, pe surse, că s-ar putea să fie de la benzină şi ar trebui să schimb benzinăria.

Vecinul blogger, frate de cartier

Când am anunţat că ne mutăm, floreştenii (Groparu, Hurducaş şi Gog) erau fericiţi. Sperau să tragem pe lângă casele lor. Nu a venit, însă, vremea creditului pe viaţă. De cealaltă parte, când au aflat că am rămas în cartier, Zăineasca, Mone şi Katai s-au bucurat că suntem o structură solidă în continuare. Cu toate astea, taică-meu e cel mai fericit că ştie să vină drept înainte, de când intră în oraş până la noi acasă.

Dintre toţi mănăşturenii, Mone stă cel mai aproape de noi, deci e cel mai îndreptăţit să ne anunţe cum stă treaba în partea asta de cartier, la trei blocuri de unde locuiam înainte.

Ne-a sunat să ne anunţe că este promoţie la pomelo, la supermarketul de lângă noi. Apoi, dând dovadă de o vigilenţă demnă de un gardian de cartier, să ne atenţioneze că nu am parcat ok. Ne pândea de pe geam, ca un pensionar plictisit de viaţă. Şi-a exprimat chiar dorinţa de a ne ajuta la mutat. Pentru că orice blogger care se mută într-un loc nou trebuie să intre sub aripa altui blogger, care să-l îndrume şi să-i prezinte ofertele, promoţiile, să îl avertizeze cu privire la restaurantele şi localurile din zonă şi să fie omul pe care să îl suni atunci când ai făcut ceva bun de mâncare, reciproca fiind, bineînţeles, valabilă. Bloggerul “protector” e dator să întâmpine bloggerul nou venit în cartier, să îi prezinte avantajele şi dezavantajele de a scrie din zona respectivă, să îi dea un router până vine compania de cablu să-i pună net. Din astea, de-ale noastre.

Mergeţi, bloggerii mei, şi luaţi alţi bloggeri sub aripa voastră! Răspândiţi mesajul iubirii şi al ofertelor la pomelo, căci noi, bloggerii, fiinţe neprihănite, nu putem să ne mutăm aşa, în orice condiţii!

“Şi vezi că, în spate, la raionul de carne, nu este semnal la telefon!”, ne-a avertizat Mone. Asta da implicare!

Cuierul captiv într-un corp de bicicletă

Am simțit încă de la magazin că e mai specială și parcă nu se simțea în elementul ei. Am dus-o, totuși, acasă, fiind convinși că spațiul mic din magazin a afectat-o şi n-a fost pusă în valoare pe cum merita.

La început, și-a dat silința. A funcționat ca orice altă bicicletă eliptică. După nici o lună, însă, a început să scârțâie și, în general, a refuzat să mai fie folosită în scopul pentru care a fost cumpărată. A venit momentul să recunoască ce era, de fapt.

Ca orice părinte care află că pruncul lui are alte orientări, că e o femeie captivă într-un corp de bărbat sau viceversa, am crezut că e doar o etapă din viața ei și că își va reveni. Am reparat-o și am pus-o la treabă. A mai funcționat tot cam o lună și iar a început să scârțâie. Mai tare, mai profund, ca și un statement puternic că nu se va mai lăsa antrenată în exerciții fizice care o obosesc și o plictisesc.

Ea voia altceva de la viață. Noaptea visa doar modele noi, forme, culori, ziua se chinuia parcă să ajungă lângă dulap, de unde sorbea cu nesaț mirosuri de muşama şi piele.

Într-o zi, am decis să-o eliberez de chinul prin care trecea.

I-am făcut o operaţie de schimbare de scop şi am transformat-o într-un cuier de poșete!

Obiceiul sănătos de weekend – un prânz plin de sănătate

Nu mai e niciun secret pentru clujeni că s-a deschis un nou restaurant în oraş, Bricks. Ei, fix acum o săptămână, am avut ocazia să-l testăm şi noi şi parcă încă mai simt aromele deosebite în gură. Mâncarea variată, sănătoasă şi gustoasă, decorul impecabil şi mâna de aur a bucătarului grec transformă totul într-o experienţă unică.

Bogdan, gazda noastră, ne-a pregătit un meniu special, pe care l-am primit aşa:

Picture 001 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

Iar apoi l-am descoperit:

Picture 002 200x300 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

E destul de greu să găseşti mâncare sănătoasă la un restaurant, însă la Bricks preparatele sunt foarte fresh, datorită specificului mediteraneean. Iar porţiile nu sunt mari, ci potrivite, cât să nu mănânci prea mult. Cât despre loc, am fost total impresionată de ce au reuşit să facă în spaţiul acela, care a trecut de la iad la rai într-un timp foarte scurt. Clujenii ştiu cum arăta locul înainte.

Picture 015 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

Picture 008 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

Picture 010 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

Am degustat mai multe feluri de mâncare, care s-a jucat cu simţurile noastre. Voi lăsa pozele să vorbească pentru mine, deoarece orice v-aş spune, nu vă pot descrie simfonia gusturilor. Pot doar să vă recomand telemeau în foietaj, cu roşii uscate la soare, şi pireul de ţelină.

Picture 005 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

S-au făcut şi schimburi de obiceiuri sănătoase între ţări: Gaben i-a povestit bucătarului grec despre tradiţiile din Maramureş, iar el a aflat mai multe despre bucătăria mediteraneeană.

gaben 300x224 Obiceiul sănătos de weekend   un prânz plin de sănătate

Sursă foto: Gaben

Au mai scris despre eveniment Oana, Dan, Gabi, Robi, cărora le mulţumesc că au luat un prânz sănătos alături de mine.

Telefonul şi senatorul

Când lucram în presă, făceam o rubrică săptămânală în cadrul cărei intervievam politicieni clujeni pe subiecte diverse.

La un moment dat, a venit vremea să-l sun pe un senator clujean care se ştia că nu prea răspunde la mobil. Pentru că ştiam că dacă nu-mi fac materialul, va ieşi scandal, m-am gândit să încerc să-l sun de pe fix, pe principiul “poate vede prefix de Cluj şi i se face milă la om”.

Colegii de redacţie râdeau, iar redactorul şef se uita la mine cu privirea şefului care ştia că urmează să-şi pună reporterul să meargă pe teren şi să nu revină decât atunci când are subiect. Şi, pe vremea aia, nu ştiam de bugetare care cumpără roşii, că terminam treaba mai repede icon smile Telefonul şi senatorul

Nu ştiu dacă aţi fost vreodată într-o redacţie de ziar, dar comparaţia cea mai potrivită e grădina zoologică. Un coleg urla la mobil, altul dansa cu cafetiera, altul râdea de nu ştiu ce banc, iar redactorul tasta ca apucatul.

În toată hărmălaia aia, de nu se auzea om cu persoană, eu voiam să-mi împărtăşesc gândurile cu o colegă. Formez numărul şi încep să-i zbier:

- Tu, crezi că răspunde ăsta?

- Răspunde pe dracu’! Nu ştii că-l doare-n cur? De când e la Bucureşti, nu-l mai interesează Clujul!

- Alo?

- Hai, tu, că nu poate fi aşa nesimţit! Poate am noroc, dă-l naibii! Vede prefixul, poate crede că e menajera de la apartamentul amantei. Hahaha…

- Alooo?

- Du-te, tu, hahaha… nu răspunde ăla, închide!

- Alooo, domnişoară??? Mă auziţi???

- Taci, tu, un pic, că nu ştiu ce se aude…

- Sună sau ce?

- Alooo, domnişoară, m-aţi sunat!!!

- Alo? Mă auziţi?!

- Da, domnişoară, vă aud!!!

- Din păcate, şi eu, domnu’ senator…