Dacă eu n-am nicio problemă, Zicu al meu e sătul de Valentine’s Day cu mult înainte ca noi, muritorii de rând, să vedem măcar o bucăţică de inimioară prin oraş, motiv pentru care nu am sărbătorit până acum. Anul ăsta, profitând de reducerile şi ofertele care apar, am vrut să cumpăr un city break la Barcelona, oraş pe care încă nu l-am văzut şi ne dorim foarte mult. L-am ratat, însă, la mustaţă şi am rămas cu buza umflată.

Cu toate astea, nu voi face o petrecere cu confetti, nu am de gând să ies din tort sau să aduc lăutari acasă, nu o să îi cumpăr nici perniţe în formă de inimioare, dar îi pregătesc ceva, ce le place, de obicei, bărbaţilor. Vă dau doar un mic hint: dragostea trece prin stomac. Sau o declaraţie culinară. Iar cum Zicu, după cum bine ştiţi, are un stomăcel sensibil, ca o domnişoară de pension, mă aşteaptă o mare provocare.

Voi ce faceţi de Valentine’s Day? Daţi-mi nişte idei mişto

Lucrurile se schimbă când vine vorba de paginile de brand.

Zilele trecute, o prietenă m-a întrebat de ce am dat like unui brand şi răspunsul nu a fost “pentru că e un brand care îmi place”, ci pentru că am o prietenă care lucrează acolo şi care m-a rugat să o ajut. Da, şeful îi numără like-urile paginii de companie 

În general, oamenii dau like pentru că brandul are un concurs care implică „like-uirea” paginii ca modalitate de înscriere sau pentru că brandul oferă un discount în momentul în care te împrieteneşti virtual cu el. Sunt foarte puţini oamenii care dau like pentru că efectiv se simt legaţi sentimental de valorile brandului. Pardon, sunt foarte puţini românii. Câteodată, dăm like doar pentru că dă bine să vadă lumea că ne place Muzeul de Istorie sau Apple. Dar de foarte multe ori „ne place” un brand pe facebook doar pentru că avem un prieten în compania respectivă şi vrem să-i dăm un like de ajutor.

Aşa cum pe cărţile de vizită din offline ne place să scrie mare Domnul Director, cartea de vizită din online se poate crea foarte uşor şi ne poate prezenta aşa cum vrem noi să părem: intelectuali, creativi, interesaţi de marketing sau advertising sau chiar pasionaţi de astronomie.

Recunoaşteţi că aţi dat like unor branduri doar pentru că v-a rugat un prieten. Recunoaşteţi că aţi dat like unor branduri doar aşa, că dă bine. Recunoaşteţi că vă place ca lumea să credă că vă place muzica clasică. Şi uite aşa, facebook ne depersonalizează total. Nu mai ştim ce ne place cu adevărat.

Text publicat şi în CLUJ24FUN

Un singur lucru nu reuşesc să înţeleg, însă. De fapt, nu că nu înţeleg, dar mă scârbeşte. Cum poţi, ca om de social media, marketing sau PR, să faci o campanie socială pe spinarea unui copil bolnav, cu scopul final de a strânge like-uri pe pagina ta de brand? Ştiţi cazurile, nu? Se pune poza unui copil care suferă de o boală gravă şi mai jos apare un text îmbietor: “Brandul x va dona x euro pentru fiecare share la această poză”.

Am dat de fiecare dată report as spam când am văzut aşa ceva şi sper să faceţi şi voi la fel. Mi se pare incredibil, cum tu, ditamai brandul, să te cobori la asemenea tertip jegos, doar ca să aduni nişte amărâţi naivi, care îţi dau like din milă pentru copil. Nu vă lăsaţi fraieriţi şi nu vă simţiţi vinovaţi! Nu aveţi de ce să daţi share doar pentru că o companie vrea să vadă lumea cât e ea de generoasă! Dacă tot vrea să facă CSR, există alte modalităţi.

Vrei să ai un public adunat din milă? Cu ce te ajută şi de ce crezi că îi vei transforma în clienţi finali, care îţi vor cumpăra produsul la raft? Eu una nu aş accepta să fac acest lucru niciodată. Dar probabil că “niciodată” are pentru unii un preţ.

Probleme similare găsiţi şi la Zăineasca.

Când ne-am luat maşină, am zis că NICIODATĂ nu o să mai merg cu taxiul, aşa că azi, pentru că trebuia să mă duc undeva unde ştiam că nu am loc de parcare, am mers cu taxiul! Ştiţi că, la femei, da înseamnă nu şi niciodată câteodată

Pentru că trebuia să traversez tot oraşul şi pentru că taximetristul mi-a zis un banc de cum am intrat (la care, atenţie, am şi râs!!!!11), am decis că va fi o cursă comunicativă. Adică n-o să stau cu nasul în telefon, ca de obicei, ca să evit discuţiile despre vreme, politică şi fotbal, ci o să mă înham la hora dialogului. Mai mult, de data asta, am decis să fiu eu aia care hărţuieşte cu întrebările! Am vrut să-l bat cu propriile arme. Şi mi-a ieşit! N-a pus nicio întrebare, că era prea ocupat să răspundă la ale mele. Nu am fost deloc inspirată să-l filmez (chiar nu credeam că va fi un interviu aşa bun), dar vă invit să lecturaţi varianta tipărită.

- Ce faceţi de Valentine’s Day?

- Ce să fac, domnişoară, lucrez, că lumea se îmbată, se petrece, pe la 12:00 numa’ o să ies din casă şi sigur până dimineaţă o să am clienţi! Anul trecut, am dus acasă o domnişoară care îşi pierduse o cizmă, aşa-i tineretul, petrecăreţ. Ei, că multe prostii am făcut şi eu la viaţa mea!

- Merge treaba?

- Merge, domnişoară, dacă o împingem. Dacă stăm şi o aşteptăm numa’, stă pe loc.

- S-a urcat cineva vreodată în maşină să vă zică să urmăriţi maşina din faţă?

- Aşa, ca-n filme?

- Aşa!

- O dată, acum vreo zece ani. O doamnă îşi urmărea soţul cu amanta, care erau în alt taxi, cu un coleg. Nu puteam nici să vorbesc cu colegul pe staţie, că auzeau ăia. Nu vreţi să ştiţi ce circ a fost când au ajuns! La Hotel Napoca i-am dus. O trebuit să vină recepţia de la hotel, am dat pe staţie şi or venit şi colegii. De abia i-am despărţit!

- Care e cel mai mare bacşiş pe care l-aţi primit?

- Am luat de la gară un client care avea o găină şi mi-a dat 1 milion să-l duc, că nu-i voie cu animale. Nici nu părea omul sănătos la cap, ce dracu’ făcea cu găina, numa’ el ştie.

- Da’ ce ziceţi de vreme?

- Vremea asta îi ca vremurile. Nu vedeţi? Îi ca politica. Ba ninge şi Boc e premier, ba e soare şi Boc îşi dă demisia.

- Da’ dumneavoastră îl vreţi pe Boc înapoi?

- Aşa cum vrem toţi clujenii cod roşu!!!

Şi am ajuns.

Şi dacă tot suntem la subiect, să ne aducem aminte că Zicu a fost odată inspirat şi l-a filmat pe unul.

Înţelegeţi ce vorbim aici, nu? Un copil de numai şase ani e un utilizator de internet mai bun decât tatăl lui! Când eram eu mică, erai tare dacă aveai Barbie. Avantajul de a creşte odată cu tehnologia care avansează galopant mă sperie, sincer. Crezi că prichindelul tău e în siguranţă, că stă la computer sau pe telefon, în camera lui, şi nu i se poate întâmpla nimic. Aşa era pe vremea mea. Erai în casă, erai în siguranţă. Monştri, însă, sunt acum şi pe internet!

Tu ştii ce face copilul tău când intră pe internet de pe telefonul tău? Cu cine vorbeşte, oare doar cu prietenii de la şcoală? Şi apropo, dacă Maricica din clasa lui, care e fiică de director, are telefon mobil, o să vrea şi copilul tău. La ce vârstă e prea devreme să-i cumperi unul?  Poate  că inevitabila discuţie despre sex cu adolescenţii ar trebui dublată acum de discuţia pe care trebuie să o ai cu copilul tău despre pericolele care îl pot ameninţa, odată cu primirea unui telefon mobil.

Ştiu, încep să sun ca o mamă obsedată de control, şi nici măcar nu sunt mamă Dar am văzut şi auzit cazuri în care copiii au fost întrebaţi pe chat-uri: “unde îşi ţine tati banii în casă”, “când eşti singur acasă?” sau “hai la mine acasă, că am îngheţată”. Numai când mă gândesc la pedofili, mă trec fiori pe şira spinării. Vreau ca viitorii mei copii să traiască într-o altfel de lume! Vreau ca viitorii mei copii să crească pe un internet sigur! Nu  voi fi o mamă obsedată, dar o să fiu o mamă informată şi vigilentă!

Tocmai de aceea, salut şi susţin iniţiativa Cosmote!

Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet din 7 februarie, Cosmote România a lansat o campanie complexă de comunicare prin care contribuie la cea mai mare campanie naţională de protejare a copiilor şi a tinerilor împotriva conţinutului digital neadecvat. Dacă eşti părinte, poţi să te informezi mai bine aici.

De asemenea, vă recomand să luaţi o copie a broşurii „Cum să-ţi protejezi copiii de pericolele internetului”, care e disponibilă în magazinele COSMOTE şi Germanos.

Din punctul meu de vedere, nu e există expresia “foarte sigur”. Şi eu vreau să dorm liniştită noaptea!

Întâmplarea face că acolo să fie şi punctul de colectare al celor care locuiesc în comuna Floreşti. Practic, rechinii stau, aşteaptă clienţi până îşi umplu maşina şi, pentru 4-5 lei, te duc până acasă, like a boss.

La început, m-au privit ciudat. Ce caut eu pe teritoriul lor? De ce tot parchez acolo? Ce vreau, să le stric piaţa? Apoi, au început să mă suspecteze că le fac concurenţă, când m-au văzut vorbind cu un potenţial client, care, de altfel, mă întreba cât e ceasul.

Zilele au trecut, presiunea aflării adevărului a crescut, până când unul dintre ei a venit hotărât să mă întrebe de ce tot mă învârt pe acolo:

- Ce faceţi aici, domnişoară? Tot vă văd mişunând. Căutaţi clienţi?

În acel moment, fără să apuc să mă justific, partenerul meu de business a intervenit:

- Du-te mă de aici, rechinule, că domnişorica îi cu noi! Te şi trăznesc, dacă nu te duci!

Vedeţi? În ziua de azi, contează foarte mult cu cine faci afaceri!

Clujul are un mediu universitar puternic, are branduri importante, are oameni puternici şi, de curând, şi o televiziune, doar a noastră. Nu e nicio ruşine să fii mândru de oraşul tău, din contră. Nu e nicio ruşine să vrei să ieşi, din când în când, în piaţă şi să te bucuri alături de alţii. Tocmai de aceea, vă invit să sărbătorim împreună Transilvania, pe data de 14 februarie!

Dragi clujeni, să mergem să ne amintim de majoratele la care urlam “tânăr vreau mereu să fiu/să trăiesc aşa cum ştiu”, alături de Voltaj. Hai să sărim în faţa scenei, ca în liceu. Ţineţi minte ce fain era să mergeţi la concerte cu prietenii? Lăsaţi deadline-urile şi joburile stresante şi hăi să ne distrăm! Dacă e prea frig, aduc o pălincă

Până atunci, vă întreb: voi de ce iubiţi Transilvania?

Ştiu că noi, femeile, avem probleme la volan, dar sunt convinsă că taximetriştii sunt implicaţi în mult mai multe accidente rutiere, tamponări şi generează mai multe urlete, crize şi sunt mai nesimţiţi în trafic decât noi. Noi nici măcar nu suntem nesimţite, ci doar femei Pentru că ei conduc de 10-20 de ani, pentru că ei cunosc drumurile ca în palmă şi, în general, pentru că noi îi lăsăm, taximetriştii sunt mai femei decât femeile în săptămâna aia specială din lună!

Ce vă propun eu e să luăm măsuri! Să ne adunăm în liga şoferilor impotriva taximetriştilor! Ce presupune asta? Să le facem şi noi (atenţie! fără a ne pune viaţa în pericol sau a celorlalţi participanţi la trafic) exact ce ne fac ei nouă. Să vadă şi ei cum e să nu te lase nimeni să ieşi din parcare, să schimbăm benzile haotic, să claxonăm fără rost, să fim nişte mici taximetrişti sub acoperire. Mai mult, dacă îi vedeţi că fac nişte româneşti în trafic, nu vă sfiiţi să-i reclamaţi la compania de taxi la care lucrează. Azi un embargo, mâine altul, te potoleşti, dacă nu faci bănuţi. Dacă TOŢI am face asta cel puţin o lună de zile, situaţia s-ar schimba. Nu avem de ce să ne lăsăm agresaţi şi batjocoriţi de nişte maimuţe agitate. Putem avea şi un sticker secret pe maşină, ca să ne recunoaştem în trafic şi să ştim că putem acţiona împreună. Ni le face Gaben

Deci, cine se bagă?

Aşa, aţi citit? Bun, deci putem continua. Tunde este energie pură, este un redbull ambulant, iar clasele ei scot untul untului din tine. La propriu. Efectiv curge unt din tine. De trei săptămâni, mă duc dimineaţa la sală, la alte cursuri, pentru că încă nu sunt pregătită să încap pe mâna ei. Ca să vedeţi ce face Tunde la o oră de curs, v-am dat un link, are şi video

Băieţi, înainte să comentaţi că “ce-i aşa greu”, vă invit prieteneşte să săriţi ora de împins greutăţi şi să veniţi cu mine la Tunde. Ultima dată când am făcut pe eroina, după o pauză de sală, am intrat direct la step la ea, era să vomez pe parcheţel. De data asta, însă, mă pregătesc intens!

De vreo două săptămâni, şi Tunde mă are în vizor. Când eu plec, ea vine la curs. Ştiu că mă urmăreşte. Ştiu! Şi e drăguţă, ca o mamă, care ştie că plodul ei era să vomeze pe parcheţel şi acum mă lasă în ritmul meu. Azi dimineaţă, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la cea mai uşoară oră pe care o face Tunde. Am băut 1 litru de apă în primele 10 minute. DAR, am rezistat, a fost ok, încet-încet sunt pregătită să mă duc la orele mai grele.

Ca orice mamă preocupată de copilul ei, a tras de mine toată ora. V-am zis că la Tunde pauzele între exerciţii sunt doar de câteva secunde? După-masă, a intrat pe facebook chat să mă întrebe cum mă simt. Ca orice mamă care ştie când să îşi alinte copilul.

Două concluzii se trag de aici:

1. Gimmy e unic în Cluj în primul rând datorită antrenorilor pe care îi are. Cu toţii avem simpatii mai mari sau mai mici, dar fiecare dintre ei e OM, în primul rând.

2. Şi Tunde avea emoţii că o să atentez la parcheţel.

Totuşi, prima întâlnire cu un necunoscut e ca prima întâlnire a unui cuplu. Ai grijă la ţinută, să nu pari prea office, dacă nu e o întâlnire de business, sau poate chiar, din contră, te duci în trening, doar ca să demonstrezi că nu-ţi pasă.

Dacă eşti ca mine, punctual, o să ajungi cu 10 minute înainte de ora stabilită. Ajungem, aşadar, la primul moment stânjenitor al primei întâlniri cu un necunoscut, chiar dacă el nici nu a ajuns încă. Dacă e un lucru după care sunt nebună, e să stau singură, la masă, cu un suc în faţă. Uneori, când mă plictisesc, chiar fac asta de distracţie. Da, sunt ironică, dacă mai trebuia să menţionez. Nu vrei tu să vii la timp?

Începi să te uiţi insistent la uşa de la intrare şi îi judeci pe toţi cei care intră. “Aiii, sper că nu e ăl. Sau ăla. Sau celălalt.” Nici la o primă întâlnire de altă natură nu eşti atât de pretenţios. Şi aşa ajungem la alt moment stânjenitor, în care te uiţi, cu superioritate, la fiecare om care intră, în timp ce ei se uită dezgustaţi la tine.

Într-un final, după ce i-ai desfiinţat pe toţi din local, vine şi omul tău. Se pune la masă, bagă nişte motive penibile pentru întârziere, iar tu aştepţi să vezi ce comandă. Dacă ţi-ai luat un suc, iar el un whisky mic, te simţi prost, că poate şi ţie îţi era poftă. Dacă e invers, ghici cine e beţivul de la masă? Stânjenitor? Ooo, da!

Apoi, poate eşti rupt de foame. Comanzi de mâncare dacă nu o face şi el sau nu? Să zicem că nu comanzi, dar foamea te roade, şi te gândeşti că mănânci după ce pleacă. Ei, după ce discuţiile se termină, se va cere nota. Ce-i spui? “Eu mai stau?” Probabil se aşteaptă să plecaţi împreună. Ieşi cu el şi te întorci să mănânci? Parcă nici aşa nu-i bine. Dacă a adoptat aceeaşi strategie şi se întoarce şi el? Cam cât de stânjenitor?

Când vine nota, mici stânjeneli. Plăteşte el sau tu? Sau plătiţi nemţeşte? Apoi, eşti cu maşina sau e el cu maşina? Vă transportaţi sau vă despărţiţi cu o strângere de mână la final?

De aceea, într-o frumoasă zi, s-a inventat mailul!