Bărbatul-tată

20 Mai 2010

Postul se putea numi foarte bine “Bărbatul-soţ”, da’ am ales varianta asta din motive pe de o parte subiective, pe de alta obiective. Oricum, mai mult subiective decât obiective, reciproca fiind valabilă.

Vom dezbate nişte transformări prin care trece bărbatul ce deţine un plod sau mai mulţi. Mă voi referi, în special, la modelul vechi de tată, cel cu care suntem obişnuiţi, excluzându-i, la modul extrem de intenţionat, pe taţii moderni, plini de beşini, traduse prin eşarfe la gâtlej, blugi sfârtecaţi, parfumuri fine şi alte beteşiguri. Nu sunt un retrograd, da’ mă fascinează tătismul clasic, dacă îmi permiteţi.

Începem cu freza de tată care, în cele mai multe dintre cazuri, este asemănătoare cu freza de contabil: părul lins, dat într-o parte, cu începutul de chelie la vedere. O freză de mare senzaţie şi angajament, la care mamele încă mai cad pe spate. Freza de tată este, uneori, garnisită cu mustaţă şi/sau barbă, de un rafinemant răvăşitor.

Apoi, avem deodorantele. Bărbatul-tată va folosi întotdeauna asta, asta şi, la ocazii speciale, asta. Sunt arome cunoscute în popor drept “miros de tată”.

Orice familist care se respectă va avea un trening de tată. Acesta e inimaginabil de clasic, o culoare, maxim două, şi va fi folosit la activităţi diverse: dusul gunoiului, bătutul covoare, mers după cumpărături, alergat. Va fi utilizat chiar şi când se merge în vizite pe la vecini sau rude. Dacă tot suntem în zona vestimentară, ar mai fi de menţionat cămăşile de tată, tot timpul în carouri, pantalonii de tată (blugi sau de stofă), traşi până la nivelul sfârcurilor, şi pantofii de tată (sport sau de gală), mai clasici decât treningul de tată. În unele cazuri, bărbatul-tată va dispune şi de pălării, cu diverse forme şi modele.

Ochelarii de soare de tată sunt similari celor purtaţi de orice hipstăraş, care se respectă, din zilele noastre. Ceva de genul.

Aş dori să mai punctez beţia de tată, apărută după câteva beri, sforăitul de tată, cu un bass ce nu poate fi egalat de niciun sistem audio ultraperformant, şi after shave-ul/aparatul de ras de tată, din aceeaşi categorie cu deodorantele de tată. Ceasul de tată e moştenit de la bunicul, tatăl său, în speţă.

Cam ăsta ar fi un umil portret-robot al bărbatulu-tată. Rămâneţi pe fir! Florica va scrie despre femeia-mamă.

Related posts:

  1. Tată, socru, bunic
  2. Te-ai intrebat vreodata de ce…

10 comentarii la "Bărbatul-tată"

  • MIN a zis:
    20/05/2010 at 01:24

    Eu zic ca astia aduc mai tare cu ochelarii de tata:
    http://www.offergoods.org/showroom/88/b/566752.jpg

    :) )

  • Mihai a zis:
    20/05/2010 at 01:44

    Intrebare de baraj..tu esti tata?

  • dush a zis:
    20/05/2010 at 02:48

    daca tatal meu nu are pantaloni de trening de dus gunoiul, oare nu e tatal meu!? :) )

  • zicu a zis:
    20/05/2010 at 03:31

    @dush: Nu stiu ce sa zic, cel mai bine ar fi sa-l convoci la o discutie :) )

  • cata a zis:
    20/05/2010 at 03:33

    sigur nu vorbesti de tata meu? k se incadreaza perfect in tipar..saracu…miss him
    ah! si acest tata are o iubire specifica de tata…cum doar un tata poate avea..pt fiica lui.ar trebui sa vizezi si acest aspect :-)

  • Tweets that mention Bărbatul-tată « TVdece -- Topsy.com a zis:
    20/05/2010 at 03:39

    [...] This post was mentioned on Twitter by Florica si Zicu, Axin Cornel. Axin Cornel said: in afara de faza cu esarfele, recunosc ca sunt un tata "plin de besini" :-) ) RT @tvdece: Bărbatul-tată: http://bit.ly/bN3TZH [...]

  • zaineasca a zis:
    20/05/2010 at 04:37

    si acum tin minte cum de fiecare aniversare ii faceam cadou o trusa de Hattric! Aia era baza. Acuma am evoluat, ii luam :) ) http://www.edparfum.ro/Images/PerfumeImages/Fahrenheit%20I..jpg

  • MARIA a zis:
    22/05/2010 at 03:25

    mie îmi place la taică-meu că duce câinii afară şi că-i iubeşte. asta de vre-un an încoace … înainte “vaaaiii, cum? eu să merg cu câinii afară? râde lumea”
    asta cu “râde lumea” mă disperă… când ceva, “râde lumea” na, şi? las’să râde…
    taică-meu n-are blugi, doar clasicii pantaloni de stofă. nici adidaşi/tenişi … “râde lumea”. pălării nu mai poartă de mult timp. are băşti :D
    CU DRAG,
    .

  • marius a zis:
    22/05/2010 at 05:41

    si ce te faci daca chiar e contabil????

  • admin a zis:
    26/05/2010 at 09:24

    @Mihai: Voi fi, la un moment dat