TVdece

… credinta la romani e “convenabila”  ?

Inceputa cu “inger, ingerasul meu” si ajungand pe cele mai inalte culmi ale fanatismului religios, credinta la romani e asa, cum e mai bine pentru romanul care o practica. Fiecare ne raportam in felul nostru la Dumnezeu, raport ce ne determina ori sa ne ascundem dupa dulcea masca a ipocriziei, ori sa improscam pe cei din jur cu piosenia noastra dusa la extrem. Restul, cei care mai legam cate o sinapsa din cand in cand, purtam credinta in noi. (Acest paragraf serios a fost sponsorizat de Patriarhia Romana.)

Relatia cu Al’ de Sus a determinat aparitia, in randul celor cu masca si cu improscatu’, unor tipologii pestrite, pur romanesti, despre care asa tare ma bucur ca o sa scriu, incat imi salta degetele de bucurie.

Baba milenara, care se duce zi de zi la biserica impreuna cu vecina sa, care a fost violata, fata de care are un mix de sentimente ce implica mila si ciuda (lunga-i categoria, de-aia)

Patina timpului (sau bocancul timpului) este bine impregnata pe chipul batranei. Este locatara unei societati bolnave, care o impinge spre limita subzistentei si singurul punct de sprijin pe care-l mai are este credinta. O practica intens si cu abnegatie. Practic, acasa la ea, doarme intr-un altar. Asta nu o va impiedica sa calce in picioare alta batrana, pentru o sarma, sau sa-l blesteme crunt pe vecinu’ pentru ca.

Sarbatoristii

Astia se duc la biserica de Paste si de Craciun si sunt convinsi ca si-au incheiat conturile cu credinta pe anul in curs. Se duc ca la ginecolog, de doua ori pe an, da sa nu carecumva sa nu ii ajute Tatal cand joaca la loto, ca se supara si nu mai pun piciorul in casa Lui.

Cruciarii si lemnarii

Daca pe o distanta de 3 km este cate o biserica dintr-o suta-n o suta de metri, cruciarul isi va face jdemii de cruci la fiecare. Si le face din reflex, nici nu mai stie de ce si le face, important e ca si le face si mai important e sa-l vada cineva ca si le face. Lemnarul, pe de alta parte, poate fi si cruciar si viceversa. Oricum, pentru a fi un lemnar de exceptie, important e sa ai un conflict deschis cu orice lemn intalnesti in cale. De indata ce ai slobozit ceva necuviincios pe gura, trebuie sa cauti disperat primul lemn pe care il intalnesti si sa il bati de sa-i sara aschiile. No, ce sa-i faci. Asa simt ei ca isi cumpara locul de dincolo.

Moasterii

Astia sunt varful de lance. Credinciosii-Rambo. Cred de le sare mustarul. Indura orice intemperie pentru a-si uni saliva cu altii ca ei. Credinta, turul bisericii in genunchi si saliva de pe cufarul cu moaste ii vor propulsa direct in Imparatie. Bineinteles ca si injuraturile, impinsul si calcatul in picioare vor contribui la excursia catre Rai. Doamne feri sa ajunga altundeva, la cat de credinciosi sunt, ca se vor intoarce din morti si il vor bantui pe insusi Dumnezeu.

Credinciosii de ocazie

Sunt convinsi ca un “Doamne iarta-ma”, spus inaintea unui rahat, le sterge urmele. Mai mult, atunci cand sunt rupti in cur si nu mai au la cine sa apeleze, se mira ca ruga lor asidua e in van. Pana la urmatoarea ocazie, cand se vor ruga din nou.

Toate aceste personaje sunt patronate de catre popi. Ori, despre ei ce sa mai spunem ce nu s-a spus ? Sunt adevarate statui inchinate puritatii sufletesti. Atata doar ca, uneori, le e deschis slitul la sutana sau buzunarul sau gura spurcata. Pana la urma, saracutii, sunt si ei niste oameni, ce pastele ma-sii.

De ce…