Zilele trecute, scriam despre intamplarea nefericita de a imparti casa cu un sobolan. Astazi, editia online a ziarului Cotidianul a selectat insemnarea respectiva si a introdus-o intr-un top.
Multumim parintilor si, nu in ultimul rand, sobolanului.
Doamne ajuta!
PS: in curand, un post despre cat de usor le pica unora steaua de masculi
… la fiecare chef/adunare/intalnire intre prieteni, exista tot timpul o persoana care strica tot cheful celorlalti si pleaca prima?
In fiecare grup de prieteni, exista cel putin o persoana, 90% din cazuri e o gagica, ce pleaca prima de la sindrofie, spargand deci cheful.
Nu stiu cum naiba, da’ in ultimul timp tot eu ajung sa fiu the party pooper.
De exemplu, sambata asta ne-am strans mai multi la o petrecere de inaugurare a unui apartament. Toate bune si frumoase, s-a ras, s-a baut, s-a cantat, voie buna. Asta pana cand s-a facut ora 01.30 noaptea si noi, fetele, picam de somn. In urma unei rocade strategic gandite, ne-am trantit pe canapea, baietii ramanand in picioare, incingand o super hora si chiuind ca dupa razboi.
La un moment dat, una dintre fete a fost palita de somn si s-a carat cu iubitul din dotare. Buunn. Cheful s-a reluat, toate bune si frumoase. Chiar daca imi era super mega somn, m-am abtinut sa ma plang, m-am ambitionat chiar sa tac din gura si sa nu fiu eu aia care strica cheful baietilor.
Evident ca baietii nu vroiau sa plece acasa, da’ nici pe noi nu ne lasau sa mergem: “unde sa mergeti voi la ora asta? stati, ca plecam imediat”. Si mai evident era ca daca s-au pus pe hora nu vom merge “imediat acasa”. 
)
Mai trece un timp si o alta fata pune piciorul in prag: “Gata, plecam!”. Ok, asta insemna ca trebuia sa plecam si noi ca, deh, imparteam acelasi taxi.
Chemam taxi, ne luam gecile pe noi si, in timp ce Zicu se imbraca, m-am dus sa pup lumea de plecare. Gresita miscare. Foarte gresita. De ce merg, unde merg, ca eu nu-i iubesc, nu vreau sa stau cu ei, de ce fac de astea, plus ca s-a si strigat pe scari dupa noi.
Mdea. Cum naiba am ajuns EU sa fiu the party pooper in toata povestea asta? Si mi-e si ciuda, ca daca dadeam eu tonul de plecare, era una, intelegeam ponegrirea, da’ asa, chiar nu pricep.
Plus ca, v-am zis, mai nou, cred ca am fata de tap ispasitor.
Totul a inceput marti seara. De atunci si pana acum, suntem cazati la pensiunea Myalla si Leo, sora lui Zicu si “cumnata-mea”+ prietenul ei. Tot de pe computerul lor prestez si postu’ asta.
EL a intrat miseleste in caminul nostru, in urma unor reparatii care au implicat tevaraie si vecini care au tot mesterit prin baia noastra.
Faza interesanta e ca nu s-a ratacit prin bucatarie. Nuuu. Porcu’ a mers tintit: direct in dormitorul matrimonial/birou/sala de fitness/biblioteca.
Dupa borcanele pe nuci, care au fost un esec total, asta e cea de-a doua capcana pe care i-am intins-o. Ideea era ca porcu’ va urca pe bota, va devora casucul aferent, dupa care, poftind la salamul de sunca din recipient, va ploja in gol, la fel ca Boc cand a acceptat postul de prim-ministru. Teapa. Sobolanu’ e destept. A mancat casucul din varful botei si a zis pas salamului. Probabil e vreun gurmand si nu se baga la nimicuri. Asta miercuri.
Asta e cea de-a treia si, speram, ultima capcana. Una serioasa, realizata de Leo si Zicu.
Ce vedeti in poza e ceva super lipici, aplicat pe o suprafata tare, cumparat de la farmacia veterinara. Odata ce porcu’ va calca in lipici, e ca si mancat. Muhahah! The final touch, crucea, pusa de Leo, ca, deh, suntem crestini. Plus ca i-am pus si salam si casuc, sa nu avem plangeri cum ca ultima lui masa nu a fost una copioasa. Sper sa fie ultima noapte in care platesc o chirie de 250 de Euro ca un pulalau de sobolan sa stea in camera mea. Mdea.
Ca sa lamurim lucrurile. Daca ii puneam otrava, crapa undeva dupa dulap si clar ca urma sa puta. Si chiar nu aveam chef sa puta a mortaciune in locul meu roz si pufos. Am sunat si la companii de deratizare si solutia era tot otrava. Deci, toata speranta mea e in lipiciul ala, mama super glue-ului.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
LE: Am lasat geamul deschis la camera si a disparut fara urma. Vineri seara am tras toata mobila in mijlocul camerei, am scos toate hainele, le-am intors, le-am sucit si nimic. Am mai tras o tura si cu aspiratorul si… parca a intrat in fundul pamantului. Partea buna e ca am ingienizat si curatat toata casa, e lacrima!:) Lesne de inteles insa ca am ramas cu traume. Casca veciunul, eu fug dupa mop. Tuseste Zicu, sunt pregatita sa vanez sobolani imaginari.
clujlife si TVdece au deosebita placere sa anunte castigatorul acestui concurs: Eva Botoni!
Sorin Misirianţu, regizorul piesei de teatru “Arta”, a decis ca ea merita sa castige invitatia dubla, in urma comentariului postat de Eva pe blogul nostru: “vreau la teatru sa ma culturalizez ca ma simt proasta de ceva vreme:) “.
Piesa “Arta” se va juca duminica, 18 octombrie 2009, la Teatrul National Cluj, cu incepere de la ora 19.00.
Ne bucuram ca primul nostru comentator a si castigat concursul. 
Concursul continua pentru o invitatie la piesa de teatru “Cerere in casatorie” din data de 28 octombrie 2009.
Unde te poti inscrie in concurs:
- aici, lasand un comentariu la acest articol;
- pe blogurile celorlalti doi sustinatori oficiali ai acestui concurs (laptopisetul.ro si raduneag.com), comentand articolele dedicate concursului;
- pe Facebook, anuntand acest eveniment si dovedind asta (link/print screen);
- pe Twitter, folosind intr-o propoziţie hashtag-ul #imiplaceteatrul.
Se pare ca cititorii nostri nu sunt doar sincer de simpatici, dar mai sunt si norocosi.
… se zice ca cei crescuti la tara (sa le zicem copii rurali) sunt mai infipti in viata decat copiii urbani?
De nenumarate ori mi s-a servit replica: “Se vede ca e de la tara, e dintr-o bucata”. Nu voi ascunde faptul ca de multe ori, din cele nenumarate, n-am percutat la sensul profund al zicerii. “Ce, daca-i de la tara are doua perechi de coaie?”, imi ziceam naiv, in timp ce cautam zgarciul chiar si in pieptul de pui (il caut si azi, chiar daca sansele de a-l gasi sunt infime). Sunt produsul sistemului cocolosit de crestere al copilului: “Nu-ti place ce este de mancare? Las’ ca face bunica altceva”, si asa am ajuns, la 26 de ani, sa fiu un fitos culinar, de parca sunt cel putin din pula de ministru.
Sunt copilul urban prin excelenta. Copilul care nu a avut bunici la tara, copilul care nu stie ce inseamna sa calci intr-o balega, copilul care nu a tinut un uger de vaca in mana, copilul caruia ii e groaza sa umble descult pe pietre, sa nu care cumva sa se tabaceasca talpuca lui fina, manca-l-ar mama de rasfatat. Sunt convins ca daca maine se intampla un razboi sau un dezastru natural, voi putrezi de foame, deoarece gurita mea cocolosita nu baga orice intransa.
In timp ce mie mi se gatea ce pofteam si ma “lafaiam” in apartamentul imbacsit din blocul in care am crescut, cu pielea mea fina si fara vanatai sanatoase, sa zicem ca intr-o alta parte de Romanie, un copil de aceeasi varsta cu mine, nascut la tara, priza viata reala. A cazut din toti pomii din livada, a stat suficient de mult in tricou, pe frig, incat sa nu mai raceasca la o simpla adiere de vant, a mancat orice, gust sa aiba. Copilul asta stie, la varsta mea de azi, sa gestioneze o situatie ce implica animale nedorite… Aici vroiam sa ajung.
Chirias fiind, intr-unul din blocurile triste ale patriei, am o problema comuna cu toti cei care bantuie prin acestea: tevile vechi. Una dintre ele a cedat si s-au intreprins lucrari. Toate bune si frumoase, mesterii si-au facut treaba si am scapat de o problema de care oricum ne pasa putin spre deloc, avand in vedere ca nu e casa noastra. Stand eu, asa, in caldura caminului meu inchiriat, ma trezesc cu un rezultat colateral al lucrarii – un soarece sau un sobolan, dracu’ ii deosebeste. Copilul urban din mine a inghetat. Nici barbatul din mine nu se simtea prea bine, ii era scarba (refuz sa cred ca ii era frica). Ce-i de facut? M-am mai confruntat cu o asemena situatie NU.
Am actionat ca un copil urban veritabil: mi-am sunat mama si, in urma sfatului ei, am plasat in camera doua capcane, compuse din doua borcane intoarse, sprijinite pe doua nuci, in interiorul carora am pus cas si salam. Am inchis camera si am plecat sa dorm in alta parte.
Sobo-soarecele e captiv in camera. Revin cu detalii.
PS: tu, cel care te-ai nascut la tara deodata cu mine, ai doua perechi de coaie
Macar de doua ori luna asta
clujlife si TVdece au deosebita placere de a va invita la teatru!
Ce trebuie sa faci ca sa castigi o invitatie? Foarte simplu. Lasi un comentariu la acest articol in care ne spui de ce iti place teatrul. Adica, ne scrii: “imi place teatrul pentru ca nu imi place TV-ul”, “imi place teatrul pentru ca nevasta-mea ma tot freaca la cap ca nu o duc decat la Cora… mai schimbam atmosfera”, “imi place teatrul pentru ca scap de soacra-mea cateva ore”.
Unde te poţi înscrie în concurs:
- aici, lăsând un comentariu la acest articol;
- pe blogurile celorlalti doi susţinători oficiali ai acestui concurs (laptopisetul.ro si raduneag.com), comentând articolele dedicate concursului;
- pe Facebook, anuntand acest eveniment si dovedind asta (link/print screen);
- pe Twitter, folosind într-o propoziţie hashtag-ul #imiplaceteatrul.
Mai multe detalii despre concurs gasiti pe clujlife.
… e fain ca e VINERI azi?
Imi vine extrem de greu sa inteleg oamenii din a caror gura mai ies expresii pe care noi, restul, le foloseam pe timpul cand credeam ca ratonul si veverita au doar functia de mictiune. Mai enervant e ca acesti cre(s)tini au impresia ca scot pe gura cel putin cea mai tare chestie rostita vreodata de umanitate, asteptandu-se ca cei din jur fie sa se prapadeasca de ras, fie sa le sustina dejectia. NU, nu mai esti interesant daca imi servesti replica: “Ce-i aici? Bar de negri?”. Si-a trait viata, da’ probabil tu erai prea ocupat sa te uiti pe gaura cheii cand facea sora-ta dus. Crede-ma, nu mai iesi din anonimat nici zicand: “Sa nu uitam de ce ne-am adunat aici”. Spala-te pe dinti! Cuvintele put altfel in gura ta si poate gasesti si altele noi. Mai sunt si altele, da’ nu-mi vin acum. Am mentionat ca au o fata tampa cand le rostesc? Au!
Fiecare dintre noi, in special dintre ele, reactioneaza intr-un fel la atingerea orgasmului. Nu are rost sa intru in detalii gafaitoare, cert e ca, urlatul, la atingerea punctului culminant al actului sexual, e, in cele mai multe dintre cazuri, feminin. Asa credeam si eu, pana nu l-am auzit pe voinicul din apartamentul de deasupra. Oameni buni, RAGE. Rage ca un urs prins intr-o capcana. Rage de mi se pare ca ea e muta. Rage de ti se culca pula. RAGE. Cand nu RAGE, graieste: “INCA UN PIIIIC, INCAA UN PIIIICCC. DAAAA!!! DAAAAA!!! UAAAAAAAA” si RAGE DIN NOU. Sunt cele mai odioase sunete pe care le-am auzit iesind dintr-o fiinta umana. Dupa ce se asterne linistea, nimic nu ma satisface mai mult decat sa strig in gura mare, si credeti-ma, in toiul noptii se aude: “Bine-o fost? FUTALAULEEE!!!” E una dintre micile placeri ale vietii.
Ce uneste cele doua elucubratii de mai sus? Pozitia 69. De ce e asa faimoasa? Sigur, e foarte rewarding din punct de vedere sexual. Da’ nu e singura care e. Poate pe unii ii satisface mai mult pozitia 70, da’ nu incap de faima lui 69. Oare FUTALAUL rage si in 69? Pe langa asta, avem mistourile ieftine pe care unii le mai fac cand aud acest numar: “Uuu, stai la numarul 69, focoasa mica”, “Hmm… ai 69 in numarul de telefon… iti place viata”. Nu mai bine va dati voi demisia din viata?
Intr-un univers paralel populat de pulifrici (niste oameni, da’ totusi nu oameni), un post de televiziune a organizat o emisiune-concurs cu titlul postului. Trei echipe de pulifrici au fost duse in Pulamea si au fost lasate acolo sa se rataceasca.
Prima echipa, formata din pulifricipseudovedete, a fost cazata pe Insula Capului de Sus. Celei de-a doua echipe, compusa din pulifriciinfazaterminala, i-a fost repartizata Insula Madularului de Mijloc, in timp ce a treia echipa, cea a pulifricilorcuochiflainstomac, a ajuns in Arhipelagul Scrotului de Sud. Fiecare dintre cele trei locatii avea mici dezavantaje, care erau mari (in universurile paralele, dezavantajele mici sunt mari): cei de pe Insula Capului de Sus erau in imediata vecinatate a Micului vulcan lichido-vascos (zis si Strop), cei cazati pe Insula Madularului de Mijloc erau exact deasupra zonei de frecare a doua mari placi tectonice, in timp ce echipa din Arhipelagul Scrotului de Sud era in apropierea Marelui Vulcan Noroios.
Emisiunea e prezentata de un paduche lat. Sa-i spunem Latzaul.
Primul lucru pe care l-au facut concurentii cand au ajuns in Pulamea, rataciti fiind, a fost sa se dezrataceasca. Dupa asta, au urmat doua evenimente fericite, care au fost tragice (in universurile paralele, evenimentele fericite sunt tragice): echipele cazate pe Insula Capului de Sus si in Arhipelagul Scrotului de Jos au pierit din cauza eruptiei celor doi vulcani.
Echipa ramasa in concurs a descoperit o poarta, catre universul nostru, pe care scria “INCHIS”.
Orice asemanare cu emisiunea “Rataciti in Panamea”, de pe Kanal D, este pur intamplatoare.
Da, e oficial, suntem peste tot. Si noi am fost uimiti de efectul pe care-l avem, dar, cum se zice, nu te poti caca in gusturile omului. Ne place lumea si gata. Iata dovada:
(poza via Crivat)
Poza e facuta in Cluj-Napoca si e cat se poate de reala. Mai mult, gardul se afla vis-a-vis de o sectie de politie. Ii salutam pe fanii nostri in uniforma.
