Arhiva pentru August, 2009

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… de vreun an, doi, cam asa, toata lumea e designer de chestii hand-made?!

A inceput amuzant, dragut chiar. Se faceau traistute, gentute, brose, agrafioare cu papusele, iepurasi si catelusi. Am pus si io botu’, am pe acasa vacute, bufnita brosa, cercei cu iepurasi si margele cu floricele. Pretu’ era rezonabil si daca porti o bluza neagra, accesoriile  sunt chiar o pata de culoare misto. In plus, era si o chestie de rebeliune pentru tantile peste 30 de ani, care purtau peste sacourile corporatiste un ditamai elefantu’ care ranjea seducator. Am pus botu’ si la aia, am zis: “wow the inner child and shit”.

Apoi, s-a intamplat ceva ciudat. Toate cacaturile colarate sunt unice, toate prostiile insirate pe un capat de ata au devenit arta.  Daca esti studenta la Arte si nu faci besini hand-made sau fimo, care par a fi voma, n-ai valoare. Daca n-ai un blog pe care sa vinzi creatiile tale, esti de cacat. Daca nu porti sau nu intentionezi sa achizitionezi ceva de genul, esti de mare cacat.

Sa ne intelegem, sunt oameni care stiu ce fac, au creativitate si talent. De exemplu, Denisuca sau prietena Claudiei, colega mea, care mi-a facut o brosa cu logo-ul TVdece.

Dar de aici si pana la faptul ca toate pizdulitele care stiu sa lipeasca un smiley face pe un buzunar se cred designerite si trend-setterite, e cale lunga. Deci, scutiti-ma de “talentul” si ” valoare” voastra. Lipiti margele pe ce pula voastra vreti voi, da’ nu mai incercati sa imi vindeti rahat cu sclipic la 20 lei bucata.

A si da! Doar par draguta. De fapt, sunt rea. Si daca imi mai dati mass-uri sau imi trimiteti mailuri cu oferte, va trimit inapoi chestii de pe youporn. icon smile Te ai intrebat vreodata de ce...

De ce…

Stand-up blogedy II

nod1 681x1024 Stand up blogedy II

ghimpe 1023x1004 Stand up blogedy II

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… coaiele unor manageri s-au stafidit in perioada asta?

Ante scriptum: Pentru ca imi pasa de sanatatea voastra mintala, voi inlocui termenul “criza” cu “clisma”.

Cartea de vizita cu functia de “patron” e un adevarat obiect de cult pentru multi dintre concetatenii nostri. Au pus cumva bazele unei firme, au angajat oameni si da-i sa sune… au tiparit mii de carti de vizita, ca nu cumva sa nu fie vizitati.

Treburile au inceput sa mearga. Angajatii roboteau, a inceput sa apara si niscaiva profit, manajerul nou-nascut a inceput sa creada in steaua lui de mare intreprinzator. A continuat sa imparta carti de vizita. Multe. Cu functia de patron evidentiata ostentativ.

Pana cand, niste baieti de peste ocean, mult mai versati decat el, care nici macar nu mai aveau nevoie de carti de vizita, au ingropat economia mondiala. Au declansat Marea Clisma.

Impartitorul de carti de vizita de la noi, cu afacerea in floare, a inceput sa simta cum i se atrofiaza scrotul. In cateva luni, din mare patron s-a transformat intr-un gandac de bucatarie, care nu stie daca l-a lovit un ziar sau un papuc. Un lucru e sigur, e clisma. In loc sa incerce sa caute oportunitati, care, intr-o asemenea perioada, exista, daca ai fler, s-a ascuns dupa aragaz si se caca pe el de frica angajatilor, care nu si-au mai primit salariile de ceva vreme. Coaiele lui bine crescute s-au transformat in niste stafide si nu e in stare sa gaseasca o cale de a le resuscita. I s-au terminat si cartile de vizita si nici nu mai are bani de altele.

Daca totusi va gasi puteri sa iasa de dupa argaz, ii va spune angajatului, cunostinta de-a mea: “Pai nu am intarziat decat trei zile cu salariului, deja ai nevoie de bani?”. Asta da tupeu pe un gandac!

Domnilor impartitori, naspa pe clisma, nu? Mai bine stam chitic dupa aragaz, decat sa incercam sa “ne dam” pe gresie. Poate nu alunecam asa tare.

De ce…

Jocul cu alcoolici

Nu am fost niciodata un fan al jocurilor de strategie. Asta nu pentru ca nu mi s-ar parea interesante, ci pentru ca ma cunosc foarte bine si stiu ca ma implic total in orice fac. Asa ca, nu vreau sa ajung vreun dependent, cum am auzit ca sunt multi, si sa ma trezesc noaptea la trei sa imi trimit trupele sa invadeze nu stiu ce regatul lu’ peste. Din pacate, nu toata familia mea a putut sta departe de fenomen. Ma suna sora mea:

“Poti sa faci ceva pentru mine?”

“Incerc”

“Intri te rog frumos in joc sa vezi daca au oamenii vin?”

“Esti bolunda? Ce-ti trebe?”

“Da mai, verifica te rog daca au oamenii vin”

“Pai si daca nu au, ce dracu se intampla?”

“Imi pleaca din oras”

Deci, ati inteles? E vorba despre un joc de strategie in care oamenii sunt niste alcoolici si o parasesc pe biata fata daca nu isi primesc licoarea bahica. Ma intreb daca sunt si centre de dezalcoolizare in joc.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… unii nu se impaca nicicum cu varsta?

Va vine sa credeti sau nu, avem diferite varste. Varste care pornesc de la palma primita de la doctor la nastere si se termina in momentul in care rudele indoliate ne aseaza intr-o lada. Intre palma si lada, fiecare varsta corespunde unui anumit tip de comportament. Trebuie sa stii sa consumi fiecare varsta in parte, pentru a nu ajunge de rasul pulii.

Daca in copilarie nu te-ai uitat sub destule fuste, nu ai avut cel putin un sarut incestuos cu vreo verisoara, nu ai cazut intr-o balega sau nu ai futut un cap de calorifer, care sa se materializeze in niste copci, probabil ai adunat ceva frustrari pe care inca nu le constientizezi.

Daca la varsta la care aveai fata plina de cosuri nu ai tras cu ochiul la dusul din vestiarul fetelor, nu ai purtat toate combinatiile imposibile de haine, nu ti-ai cercetat organul genital, nu ai mamelit niste colege, ai mai adaugat cateva frustrari la bagaj.

Daca in adolescenta nu ti-ai facut de cap in toate sensurile si modurile vestimentaro-ebrietaro-sexualo-grotesco-firesti, esti deja un sac de rafie plin de frustrari.

Ajungi sa te casatoresti, torni cativa plozi, acestia toarna si ei la randul lor…

… ajungi bunic.

Aici vei exploda! Vei aparea in fata mea ca un cadavru imbracat de clovn. Nu vei realiza ca nu iti sta bine cu parul lung, prin care ti se vede capul, imbracat dupa ultimele tendinte, cu pielea flasca atarnand sub tricoul mulat, cu trei pierce-uri in urechea stanga si patru in cea dreapta, cu ochelari de soare albinosi, sub care se ascund niste cearcane inspaimantatoare.

Ca femeie, vei fi ca o bucata de carne putreda impachetata in catifea. Vei considera ca e normal sa te urci pe niste tocuri de 10 cm, sa iti iei fuste pana in pizda, care iti vor dezveli fundul aproape lichid, sa porti haine in culori cat mai tipatoare, sa etalezi decoltee in care nu se mai vede nimic, sa ai coafuri dintre cele mai extravagante.

Lada nu e departe de tine si tu iti petreci ultimele momente ca un mascarici. Pacat ca n-ai gustat niste balega!

De ce…

PS: Sunt de acord cu ideea de a pastra un suflet tanar, indiferent de varsta, atata vreme cat nu se atinge limita grotescului.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

... noi, pupezele de sex feminin, trebuie sa avem rochii care sa ne marcheze evenimentele speciale din viata?

Ante scriptum: Incet, incet, devenim spaima prietenilor nostri.

La modul concret, oamenii se caca pe ei de frica sa imi povesteasca ceva. Drept vorbind, au de ce. Pentru ca mi se cam rupe. Adica fiecare om tre’ sa isi asume cacatul produs, plus ca, de obicei, le pastrez anonimatul nefericitilor care devin VIP la noi in sat. Asadar, sunt o mare doamna a Clujului, cum ar veni. Am primit rugaminti fierbinti sa nu imi bat pula de nunta la care urmeaza sa merg, sa nu scriu despre nu stiu ce eveniment si alea, alea. Si foarte tare e ca le-am simtit frica in ochi:)))

Mama mea insa e o bomboana. Cum vede ceva, ma suna rapid, imi povesteste si nu uita sa-mi aminteasca: “Sa pui pe blog, sa rada lumea”. Deh, trebuia sa seaman cu cineva.

Sa mai scriem si despre subiect, nu?

Ca tot veni vorba de vietile unor diversi aparute pe blog, vreau sa  va anunt ca o prietena de-a mea si-a cumparat o rochie mai… speciala. O rochie de divort!!! Pe principiul, daca la nunta si-a tras rochie de ‘jdemii de euroi de ce naiba sa nu fie la fel de radianta si la prima infatisare la divort? Foarte faina femeia si mi se pare foarte misto ideea in sine. Daca designerii ne fut capul cu super rochii de nunta, in ideea ca vai, ca ioi, ce viata de sotie vom avea dupa ce le purtam, de ce nu fac si rochii de divort? Mi se pare o nisa neexploatata. Ca sa nu zic ca e si discriminator. Daca eu am bucur ca divortez, nu pot fi fericita intr-o rochie noua?!

Si totusi, de ce trebuie sa avem cate o rochie pentru fiecare eveniment?

Telecomanda-i la vecinu’

In vremurile obscure postdecembriste, au existat doua categorii de oameni: cei care au profitat de moment si cei care au lasat momentul sa profite de ei. Primii au fost intr-un avantaj net, asta si pentru ca cei din urma erau atat de buimaci incat nu stiau pe ce lume se afla, cu harta Pamantului in fata.

Cei care au sesizat oportunitatea erau preapizdosi: au avut primii video, in jurul caruia se strangea tot blocul pentru a urmari filme dublate de Irina Margareta Nistor; au avut primii blugi, in timp ce noi purtam inca haine impletite de bunica si alte rahaturi care ii faceau sa para veniti cel putin dintr-un univers paralel unde “e de toate”.

Un prieten de-al meu a fost victima unui preapizdos. Si nu neaparat pentru ca i-a facut ceva rau, ci pentru repercursiunile binelui. Preapizdosul a fost primul din bloc care isi montase o parabolica. Rumoare, invidie, lesinuri. Datorita faptului ca prietenul meu statea exact sub el, l-a rugat pe om sa-l lase sa traga un cablu, pentru a putea beneficia de mirajul televiziunii si al erotismului de dupa 12, pana atunci nemaivazut pe plaiuri mioritice. Zis si facut. Cablu’ tras. Boerie de programe pe televizorul prietenului meu.

Acum vine partea interesanta. Fiind legat “ombilical” de vecinul de deasupra, se uita DOAR la ce se uita si el. Scimba vecinul canalul, se schimba si la el. Vecinului i se scula sa vizioneze romante, vroia nu vroia, se uita si el. Era dependent de gusturile, starile, mofturile manuitorului telecomenzii din “ceruri”. Tocmai iesise din comunism, pentru a da peste un dictator mediatic.

Cel mai dureros aspect era ca dictatorul nu era consumator de “dupa 12″. Daca asta nu era de ajuns, era si diabolic. Lasa cateva momente pe programele respective, mutand rapid, spre dezamagirea celui care tanjea in apartamentul de sub el.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… eticheta de burlac este atat de importanta?

Rafinata de-a lungul timpului, singuratatea masculina a fost ridicata la rangul de eticheta. Si nu e ca si cum te plimbi pe strada si esti etichetat ca pieton. Nu! Burlacia este o adevarata oda inchinata purtatorilor de boase. Pentru ca, spre deosebire de singuratatea feminina (care nu stiu sa aiba vreun nume generic, deci ele sunt singure si atat) masculul care nu are inca un metal pe inelar trece printr-o perioada initiatica, revelatoare, traita la intensitate maxima.

Barbatul singur iese noaptea si se intoarce cand se crapa de noapte. Dichisit, curat, cu zonele intime atat de defrisate, incat pot servi drept patinoar pentru furnici, el este pasarea de noapte suprema. O adevarata masinarie de tocat veverite.

Burlacul traieste intr-o simbioza perfecta cu obiectele sale vestimentare. Ciorapii si chilotii au si un rol estetic, decorand diverse zone ale habitatului sau, fiind adevarate statui ridicate esteticii uratului.

Penis singuraticus bea cat vrea. Nefiind presat de vocea ratiunii, materializata intr-un corp feminin, el este un veritabil sac fara fund. Nu are nicio relevanta faptul ca, la un moment dat, sau mai putin dat, il va cuprinde somnul. Va dormi acolo unde il va uita Cel de Sus. Apoi, va merge cu prietenii la o ciorba.

Nelegatul va avea mancare in frigiderele altora si bautura in frigiderul sau.

Asta pana la momentul inevitabil al inelului. L-a dat, s-a terminat. Totusi, va mai avea o ultima zvacnire de orgoliu si isi va celebra burlacia impreuna cu prietenii sai.

Le va asigura minimul de confort necesar pentru a recrea o atmosfera cu parfum de petreceri de apartament.

b1 Te ai intrebat vreodata de ce...

b2 Te ai intrebat vreodata de ce...

Prietenii nu il vor dezamagi si se vor porci, cu gandul la putinele momente de burlacie ce le-au ramas. Nici unul nu mai stie exact cum a decurs petrecerea, cert e ca, a doua zi dimineata, au dat peste un tablou suprarealist:

1 Te ai intrebat vreodata de ce...

b31 Te ai intrebat vreodata de ce...

b4 Te ai intrebat vreodata de ce...

Daca nu e planificata nicio calatorie cu trenul, o  excursie la gara din sat poate parea o idee destul de deplasata, sambata, la ora 8 dimineata, a doua zi dupa petrecere. Demersul a avut insa un puternic caracter arheologic, deoarece a scos la lumina adevarate relicve ale tehnologiei:

b5 Te ai intrebat vreodata de ce...

b6 Te ai intrebat vreodata de ce...

Tot acesta este locul in care burlacul nostru a avut parte de o revelatie. De acum inainte, va avea nevoie de permisiunea de a parasi “gara”.

b7 Te ai intrebat vreodata de ce...

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… chiriasii calmi si cu bun simt dau intotdeauna peste proprietari de cacao?

Chirias: EA sta in chirie si tre’ sa plateasca darea in fiecare luna pe data de 1. Pe fond de criza, firma la care lucreaza EA a intarziat putin cu plata salariilor. EA isi suna proasta de proprietara si cu mult bun simt o anunta ca, din pacate, nu a primit salariul si va intarzia 3 (trei) zile cu plata chiriei. Pana acum, EA si-a platit chiria la timp. Nu a facut scandal, nu a facut chefuri. E tipul ala de chirias pe care il iubesti. Mai mult, EA nu e de vina ca e criza mondiala.

Proprietara: profesoara in Zalau. O suna pe EA si o anunta ca daca intr-o ora nu face rost de bani ii arunca toate boarfele in strada. O doare in pula de situatiei EI, de faptul ca EA a avut bun simt si buna credinta sa o anunte de situatia financiara.  Nu e vina EI, dar, repet,  pe doamna profesoara o doare in pizda, ea tre’ sa plece in Italia. Mahalagioaica, nesimtita, tupeista si extrem de convinsa ca are toata dreptatea din lume in ceea ce priveste drepturile unui proprietar de apartament.  Se pisa pe obligatii, nu stie ce-s alea. Creierul ei e injectat cu ” Din dragoste” si “Fata lui tata”. E cert, chiar si  iepurele meu ar bate-o la sah !

Cum sa-ti futi proprietarul atunci cand si-o cere:

1. Doamna profesoara e atat de cretina, incat are un contract de inchiriere pe care a trecut suma de 50 lei. Chiria e de 200 de euro.

2.  Nu si-a inregistrat contractul la finante cu suma reala si nici nu plateste impozitul real al venitului.

3. Proasta a amenintat-o pe EA ca o sechestreaza in apartament.

4.  Contractul nu prevede penalitati in caz de neplata chiriei pe data de 1 a lunii si nici un fel de alta sanctiune, daramite sa o scoata pe EA din apartament. Ce pula mea sa mai vorbim ca nu stie ce e ala preaviz.

5. EA lucreaza in departamentul meu. Si eu sunt rea, da sefa noastra e a’ mai dracu’ cand vine vorba de apararea drepturilor icon biggrin Te ai intrebat vreodata de ce...

6. Baba cheama politia si zbiara ca “are o intrusa in casa”. Politia nu vine, intelege ca baba e nebuna, ca doar ea cu mana ei a semnat un contract de inchiriere.

Concluzie: Cam in cate moduri si-o cere baba asta proasta ? In multe, desigur.  Asemenea proprietari de tot cacatu’ sunt peste tot. De multe ori scapa pentru ca nu toata lumea are nervi sa se tiganeasca in ultimul hal. Insa, din cand in cand, proprietarii astia dau si peste oameni care nu vor sa fie calcati in picioare. Si atunci e nasol.

PS: Ma simt foarte bine ca nu locuiesc in Zalau si ca plozii mei n-o sa incapa pe mana creaturii asteia.