Prostia gazoasă

E starea în care prostia pluteşte şi pute. De asemenea, e un fel de stadiu inconştient. Nefericitul habar nu are că elimină prostie, chiar dacă aceasta pute. E un fenomen asemănător cu cel al rezistenţei la propriile beşini: eşti obişnuit cu ele, nu le mai simţi duhoarea. Cufundat în această stare de inconştienţă, prostul gazos se dă deştept. Prostul gazos va ştii întotdeauna mai bine ca tine. Prostul gazos are o cunoştinţă care. Prostul gazos a trecut de mai multe ori prin asta. Într-un fel, e cea mai periculoasă stare de agregare a prostiei. Nu e ca şi cum ţi-ai face vânt cu mâna în faţa nasului şi aceasta dispare. Din contră. Rişti să-ţi impregneze hainele, să-ţi intre în piele şi, dacă nu ai anticorpi pentru aşa ceva, să ajungi să-ţi conteşti nivelul de inteligenţă.

Prostia lichidă

Prostul lichid va emana secreţia prin fiecare por al corpului său. Se distinge de prostul gazos prin faptul că e alunecos. Poate acest aspect nu e chiar atât de îngrijorător. De speriat e că acest tip de prost dă drumul prostiei şi, oarecum firesc, aceasta capătă forma încăperii în care este revărsată. Este starea în care prostia începe să se vadă. Devine uşor palpabilă. E ca şi cum ai face baie într-o vană cu lături. Am zis uşor palpabilă? Nu, e ucigător de palpabilă. De obicei, prostul lichid se naşte în momentul în care prostia dă în clocot într-un prost gazos.

Prostia solidă

Dacă primele două stări pot fi destul de uşor trecute cu vederea, prostia solidă e dureroasă. E ca în scenele din filme când un personaj deschide o uşă, descoperind că dincolo de aceasta e un zid. În cazul nostru, e un prost. De unde şi expresia: “eşti prost ca zidul”. Interesant la prostul solid e că acesta e conştient de starea în care se află. Dar, cu toate acestea, nu e chiar atât de prost să o şi recunoască. Şi de aici se nasc cruciadele pe care le purtăm fiecare dintre noi cu aceşti cercopiteci urbani. În mod evident, prostul solid se naşte în momentul în care prostia îngheaţă într-un prost lichid. De fiecare dată când auziţi replica: “N-am crezut ca poate exista aşa ceva”, să ştiţi că e vorba de un prost solid.

Bere – nopţi pierdute – zboruri periodice din floare-n floare – beţii groaznice – haine şifonate – masturbări ad-hoc – inconştienţă – mahmureală – burtă crescută – singurătate, oricâte “flori” ai vizita – dezordine – parizer – bere – nopţi pierdute – zboruri periodice din floare-n floare – beţii groaznice – haine şifonate – masturbări ad-hoc – inconştienţă – mahmureală – burtă crescută – singurătate, oricâte “flori” ai vizita – dezordine – parizer – bere – nopţi pierdute – zboruri periodice din floare-n floare – beţii groaznice – haine şifonate – masturbări ad-hoc – inconştienţă – mahmureală – burtă crescută – singurătate, oricâte “flori” ai vizita – dezordine – parizer – bere – nopţi pierdute – zboruri periodice din floare-n floare – beţii groaznice – haine şifonate – masturbări ad-hoc – inconştienţă – mahmureală – burtă crescută – singurătate, oricâte “flori” ai vizita – dezordine – parizer… EA… Restart… EA… Începi să trăieşti!

Japonezii, cei care au inventat jujitsu, nici măcar nu se ridică la înălţimea creatorilor acestei noi arte. Poate, foarte bine, să fie catalogată drept a opta artă. Aşadar, cea mai nouă şi cea mai răspândită artă “marţială”, fătată de gura umană, este BULLSHITSU.

După cum se poate înţelege şi din nume, această artă verbală este practicată de oamenii care au guriţa plină de căcat. Orice cuvânt scornit de mintea unui practicant de bullshitsu este filtrat de căcatul din gura acestuia şi se transformă într-un nonsens. Practic, practicantul de bullshitsu vorbeşte nimic. E lesne de înţeles că nu oricine se poate apuca de această artă verbală. Sunt necesare ore întregi de meditaţie haotică, afundarea sinelui interior într-o asceză fecală profundă şi o impuritate sufletească de invidiat.

Ca şi la orice artă marţială, există mai multe nivele de iniţiere. Porneşti de pe poziţia de bullshitsu novice, stadiu în care ceea scoţi pe gură mai are o legătură infimă cu lumea care te înconjoară. Apoi, mai sunt nişte etape. La sfârşitul procesului de iniţiere, dobândeşti titlul de Mare Maestru Bullshitsu, titlu ce consfinţeşte faptul că rahatul pe care îl scoţi pe gură e de o calitate net superioară faţă de cel pe care îl scoţi pe cur.

Uitaţi-vă bine în jurul vostru. E posibil să aveţi onoarea de a vă afla în proximitatea unui Mare Maestru Bullshitsu.

PS: Post inspirat de Marcel.

După previziunile pline de angajament ale Floricăi, a venit, nu-i aşa, rândul meu să mă pun în cele trei ipostaze.

Tată

Voi fi un tată care, probabil, va fi călcat în picioare de proprii plozi. De ce? Pentru că, de obicei, am tendinţa să las de la mine şi să propovăduiesc pacea în lume, atitudine care nu mă poate duce altundeva decât sub picioarele progeniturilor pe care le voi aduce pe lume. Mă aştept chiar să fiu bârfit de micuţi, pe sistemul: “Ce prost îi tata. Putem obţine orice de la el”. Bine, asta nu mă va opri să îi mai “mângâi” din când în când, că doar n-oi ajunge eu subiect de bârfă chiar la mine în casă. No, că m-am şi enervat. Se ridică, în acest context, o întrebare: dacă ai o casă rotundă, fără colţuri, unde dracu îi trimiţi?

Socru

Dacă mă va binecuvânta cel de sus cu o fată, am exprimat aici un punct de vedere. Fiind un om căruia îi place viaţa, unde viaţa se măsoară, uneori, în litri şi grade, voi incerca să inoculez această plăcere şi omului care va avea privilegiul de a-mi pompa, constant, copila. Dacă voi simţi că nu e loc, nu voi iniţia nicio “primă băută”. Dar, după câteva întâlniri, ficatul nefericitului îmi va aparţine. Îl voi transforma într-un Cristi Minculescu personal (cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc). Dar, de fiecare dată, nu voi uita să îi amintesc că sticla din faţa noastră poate foarte bine să stea şi în curu’ lui, dacă fata mea mă va suna plângând la 2 noaptea (cu tot pacifismul care îmi curge prin vene). Dacă voi avea băiat, îmi voi îndopa nora cu dulciuri.

Bunic

Depinde foarte mult de modul în care va îmbătrâni organismul meu. Dacă mă voi transforma într-un moş băşinos şi bălos, cum se întâmplă, de fapt, în toate cazurile, voi încerca să apelez la fărâma de raţiune pe care o voi mai avea şi să interacţionez cât mai puţin cu lumea. Doar familia se va putea bucura de minunăţiile pe care le va produce organismul meu. Dacă, printr-o minune, mă vor ţine maxilarele, sfincterele şi, de ce nu, chiar prohabul, voi râde de cei pe care nu îi vor mai ţine. Îmi voi diviniza nepoţii. Voi continua să îmi îndop ginerele cu alcool şi nora cu ducliuri. Pe băbuţa mea o voi îndopa doar cu înţelegere, vorbe bune, gânduri murdare şi propuneri mult prea indecente pentru vârsta noastră.

Cum să nu-ţi placă meseria asta? Practic, te doare la brişcă. Combini nişte maglavaisuri într-un pahar şi se cheamă cocktail. Arunci nişte sticle în aer şi se cheamă că eşti bazat. Tragi o cămaşă mulată pe tine, în timp ce arunci sticlele în aer, şi se cheamă că ai ce fute.

Am un prieten în această breaslă. E unul dintre cei mai relaxaţi oameni pe care îi cunosc. Are un motto simplu şi ucigător: “Şapca-n cap, ţigara-n gură, îs barman, mă doare-n pulă”. No, ce să mai zici? La vita e bella!

Prietenul ăsta al meu prestează la o cafenea de super fiţe. Se trezeşte într-o zi la bar cu un moşulică. Vreo 75-80 de ani, îmbrăcat modest şi, în general, bătrân. Cert e că, nu se integra deloc în peisaj.

“Sănătate domnişorule”

“Bună ziua” (îi răspunde mirat prietenul meu)

“Ştiţi, io-s dintr-un sat de-aci de lângă Cluj şi mi-am pierdut ceva”

“Păi, ce v-aţi pierdut? Să văd dacă vă pot ajuta”

“Aaa, păi nu ştiu ce mi-am pierdut, da’ ştiu io că mi-am pierdut ceva”

(stupoare)

Prietenul meu i-a spus politicos că nu are cum să găsească ce nu ştie că a pierdut, mai ales acolo, la care bătrânelul i-a dat şah mat cu următoarea replică:

“Bine, plec. Da’ dacă totuşi găsiţi ce nu ştiu că am pierdut, să puneţi deoparte, că mai trec pe aici”.